Bursucul, în România, este cunoscut și sub numele de viezure și este capabil să construiască impresionante galerii subterane. Deși pare inofensiv, mulți oameni se feresc de el, fiind capabil să facă reale ravagii în gospodăriile românilor.
Bursucul în România, animalul sălbatic care dăunează culturilor
Fiind un animal nocturn, bursucul trăiește aproape tot timpul în vizuină, ieșind doar noapte pentru a-și procura mâncarea. Există totuși posibilitatea să fie văzut ziua, doar în fața vizuinei, când este răcoare.
Viezurele trăiește între 12 și 18 ani. Glasul acestuia este ca un mârâit puternic, iar auzul îl are foarte dezvoltat. Este ușor de recunoscut după aspectul îndesat, cu bot alungit și dungile albe care pornesc dinspre cap spre coadă.
Ca dimensiuni, este destul de mic, corpul având între 60 și 80 de centimetri lungime, iar coada poate ajunge până la 20 de centimetri.
Bursucii consumă, semințe, larve, fructe, dar si ouă pe care le fură din cuiburile păsărilor. Datorită inteligenței lor, ajung să aibă în viziune rezerve și de 50 de kilograme.
În România, bursucul se întâlnește în zonele de șes și de munte, majoritar în păduri. În general sunt animale singuratice, mai puțin în perioadele de împerechere pe care le au în perioada iulie-august.
Interesant este că bursucul este un animal foarte sprinten, putând face salturi de până la 3 metri. De asemenea, este capabil să sape galerii întregi, de 7-8 metri, prevăzute cu camere separate pentru odihnă, provizii și excremente.
Totuși, acesta este un animal de care majoritatea oamenilor se feresc. Sunt capabili să produce daune majore pe terenurile în care există cocoşi de munte, cocoşi de mesteacăn, fazani şi potârnichi.
Bursucii, vânați pentru proprietățile țesutului său adipos
Deși unii oameni se feresc de acest animal sălbatic, sunt și mulți care îi vânează pentru țesutul său adipos, sau untura de bursuc, cum se zice popular. Procesul de extracție a unturii de bursuc constă în topirea țesutului adipos la temperaturi moderate și filtrarea pentru a obține un produs pur si concentrat.
Untura de bursuc are proprietăți antiinflamatorii, conținând acizi grași nesaturați și vitamine care pot ajuta la reducerea inflamațiilor și la calmarea durerilor în cazul afecțiunilor articulare, musculare sau dermatologice.
În cazul durerilor articulare și musculare, untura de bursuc a fost utilizata în mod tradițional pentru a contribui la reducerea durerilor cauzate de artrită, reumatism sau inflamații.
În ceea ce privește problemele dermatologice, untura de bursuc a fost utilizată pentru ameliorarea diverselor afecțiuni ale pielii, cum ar fi eczeme, psoriazis, dermatite si răni.
Consumul de untură de bursuc poate contribui la întărirea sistemului imunitar, datorită conținutului său bogat în vitamina A, vitamina E și acizi grași Omega-3 si Omega-6, care ajută la protejarea organismului împotriva infecțiilor și a altor boli.
De asemenea, are proprietăți antioxidante, fiind utile în protejarea celulelor organismului de efectele negative ale radicalilor liberi și ajutând la prevenirea îmbătrânirii premature. Acesta poate ameliora problemele respiratorii, precum răceala, gripa, bronșita și astmul.
Bursucul, în România, este cunoscut ca fiind un animal periculos, în momentul în care se simte amenințat. Astfel nu este recomandat să vă apropiați de unul, fiind capabili să atace chiar și oameni.
Aiureli. Intr-adevar, bursucul este periculos. Dar n-ai treaba cu el. Nu-ti intra in curte. Cu vulpea si cu dihorul, da, ai treaba, mai ales daca cresti pasari. Iar vulpea este purtatorul nr. 1 de rabie (turbare).