Doi actori care și-au greșit rolul

Urmărește BZI pe Google

Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

Sau, mai simplu, doi cabotini. Care devin periculoși atunci când au puterea de a se juca cu destinele semenilor lor. Mă gândesc, desigur, la președintele numit, care zilele trecute și-a permis să pună sub semnul întrebării legitimitatea alegerilor. Și mă mai gândesc la șefa, și ea nealeasă, și ea numită, a Comisiei Europene. Nicușor Dan și Ursula von der Leyen joacă de aceeași parte a fileului. Și din dialogul lor ies numai prostii.

Cei doi – să le spunem „lideri” – și încă lideri politici – se înțeleg de minune. Îngânându-se unul pe altul, îi acuză de extremism pe toți cei care au alte opinii, se jură să acorde și în continuare un sprijin neprecupețit unui Volodimir Zelenskiy din ce în ce mai controversat și mai contestat, să susțină până în pânzele albe intrarea Ucrainei, aflată într-un război care se internaționalizează, în Uniunea Europeană și, firește, a Republicii Moldova, legată ombilical de Transnistria, unde staționează trupe ale Federației Ruse și este amplasat cel mai mare depozit de armament de pe teritoriul Europei.

Am auzit și m-am crucit. Prima cruce mi-am făcut-o după ce Ursula von der Leyen a insistat, în dialogul ei cu Nicușor Dan, desfășurat la Cotroceni, fără ca cel de-al doilea să clipească, asupra modului în care trebuie purtat în continuare cel mai îndelungat război din Europa și a felului în care poate și trebuie să fie apărat flancul estic care, vezi Doamne, dacă se rupe, devine o breșă de securitate pentru întregul continent. Și unul, și celălalt au uitat sau, cabotini fiind, poate au eludat intenționat faptul că nu Uniunea Europeană este responsabilă pentru apărarea Europei și pentru contracararea militară a Federației Ruse, ci o cu totul altă organizație, care se cheamă NATO. Cum își poate permite Ursula von der Leyen să se erijeze la București în responsabil militar al Europei, uitând că au trecut ani buni de zile de când, nemaideținând portofoliul Apărării din Germania, nu mai are, în mod evident, nicio expertiză în acest domeniu? Iar Nicușor Dan nu a făcut altceva decât să dea din cap ca o curcă beată. Același tip de reacție al chiriașului de la Cotroceni și în ceea ce privește alte două afirmații cu totul și cu totul fanteziste lansate ieri de șefa numită a Comisiei Europene. Și anume că Ucraina ar face bine să investească în industria de apărare din Europa. Una la mână. Și doi la mână, că va trebui să strângem cureaua, desigur, după semnarea unui tratat de pace – dacă va fi și când va fi – pentru reconstrucția Ucrainei. Să luăm cele două inepții pe rând. Europa este la fel de sleită economic după acest lung război ca și cei doi combatanți principali, Federația Rusă și Ucraina. Cei cinci ani de război au însemnat considerabile eforturi financiare făcute de statele membre, constând nu numai în furnizarea către Ucraina de armament, echipamente militare, provizii, inclusiv alimente, ci și un imens sacrificiu în plan energetic, generat de aruncarea în aer de către ucraineni, la ordinul lui Zelenskiy, a conductei submarine Nord Stream, care furniza energie pentru Europa, ca urmare a embargoului instituit împotriva Federației Ruse și, nu în ultimul rând, a prostescului război împotriva Iranului, în care continentul nostru devine victimă colaterală prin blocarea furnizării cu petrol. Mai nou, până și Marea Neagră, o excepțională cale comercială, a devenit un spațiu din ce în ce mai periculos și, în consecință, mai nefrecventabil. Să mai adăugăm și piloanele pe care Uniunea Europeană și le-a bătut în mâini și în picioare, vezi Doamne, pentru a proteja natura, consecința fiind oprirea pe întreg continentul a zeci și zeci de exploatări miniere și de termocentrale. Doar un milimetru a lipsit ca și centralele atomice din statele UE să fie oprite, urmând exemplul Germaniei, care, har Domnului, între timp și-a revenit. Europa este, fără doar și poate, într-o criză economică care a degenerat în crize politice, mai ales pe fondul gravelor tulburări sociale care zguduie, de la vest la est, cele mai importante state. Cum, în aceste condiții și cu ce resurse, am mai putea susține și în viitor războiul din Ucraina și apoi refacerea acestui stat după ce a suferit distrugeri de sute de miliarde de euro? Răspunsul la această întrebare e undeva bine ascuns, în capetele celor doi lideri care s-au întâlnit la București.

Și o ultimă observație. Sunt circa șase milioane de ucraineni refugiați care trăiesc cu familiile lor pe spinarea statelor europene, cei mai mulți trăind în lux și refuzând să muncească. Cum vor putea fi aceștia determinați fie să pună osul la muncă, fie să se întoarcă acasă? Nicicum. La fel cum nicicum cam tot atâția români plecați în bejenie, dar care muncesc pe brânci acolo unde trăiesc, nu vor putea fi determinați, pentru că nu au niciun motiv să se întoarcă acasă. Ucrainenii, cel puțin, au plecat invocând urgia războiului. Românii au generat cel mai mare exod de populație din istoria recentă a lumii, fără vreun război și fără vreo altă catastrofă decât modul în care a fost gestionat în toți acești ani statul. Desigur, cu „susținerea” UE.