Tragedie după tragedie la Iași! Un tânăr a murit sub roțile trenului care ducea către mare. Polițiștii au deschis un dosar penal și fac verificări pentru a stabili cum s-a produs tragedia
Încă o tragedie a avut loc la Iași. Un tânăr de 39 de ani a murit după ce a fost lovit de trenul care mergea către mare. Incidentul s-a petrecut în zona localității Pașcani, marți (22.08.2023), aproape de miezul nopții. Alarma a fost dată chiar de mecanicul locomotivei care a observat că a lovit o persoană care se afla pe calea ferată. În zonă s-a deplasat imediat un echipaj medical, dar, din păcate, rănile pe care tânărul le-a suferit au fost incompatibile cu viața. Cazul a fost preluat de polițiștii ieșeni.
Un tânăr a murit sub roțile trenului care mergea către mare
Oamenii legii fac verificări în acest caz pentru că vor să afle dacă a fost vorba despre un accident sau despre o sinucidere.
„La data de 22 august a.c., în jurul orei 23:00, polițiștii au fost sesizați, prin apel unic de urgență 112, cu privire la faptul că locomotiva trenului, de pe ruta Suceava-Mangalia, a surprins o persoană pe raza comunei Lespezi. Polițiștii din cadrul Secției Regionale de Poliție Transporturi Iași – Post Poliție Transport Feroviar Pașcani s-au deplasat de îndată la fața locului, constatând că cele sesizate se confirmă, persoana decedând.
A fost emisă ordonanța de efectuare a necropsiei medico-legale în vederea stabilirii cauzei decesului. În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ucidere din culpă. Cercetările continuă”, a declarat Anca Vîjiac, purtător de cuvânt al Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Iași.
Din câte se pare, bărbatul ar fi vrut să-și încheie socotelile cu viața. Acesta se numea Lucian Mihai și avea 39 de ani. Chiar dacă sinuciderea e considerată unul dintre păcatele capitale, din punct de vedere religios, există multe cazuri la Iași. Se înregistrează o incidență crescută a suicidului, a problemelor cauzate de consumul de alcool, dar și de anxiolitice și antidepresive, precum și de violența domestică. Femeile sunt de două ori mai predispuse la depresie decât bărbații, iar 1 din 7 persoane are un risc ridicat pentru această afecțiune.
Principalele motive ale depresiei sunt așteptările nerealiste de la viață și din partea familie, autoanaliza excesivă asupra vieții personale, precum și presiunea socială de a fi împreună cu rudele și prietenii. Câteva măsuri ce sunt la îndemâna oricui pot salva viața unui om ajuns în pragul disperării. În ultima perioadă, tentativele de suicid s-au înmulțit la Iași.
Iată că un tânăr a murit sub roțile trenului care mergea către mare.
Va rugam, nu mai murdariti calea ferata sau trenul cu sange.
Retardat de ziarist…asta arata si cata scoala ai in tine…exprimare de clasa pregatitoare….
Poate vrei sa spui ca „Calea ferată a fost din nou pătată cu sange de voinic Crestin Ortodox”!
cum poti sa spui LA Iasi, daca e in judetul Iasi? Asa ar fi LA Prahova, la Timis, LA Vrancea? di capu meu….
Cum adica trenul mergea din Iasi la mare prin Pascani ? Eroii vasluieni si barladeni pe unde se mai urca daca nu le trece garnitura pe sub nas ? Aaaaa, poate trenul mergea catre marea Baltica, asa da !