De mai mulți ani, căminul groazei de pe strada Canta, nr. 60B, se află în atenția opiniei publice din Iași. Persoanele care locuiesc în cămin susțin că imobilul nu a mai fost modernizat de foarte mulți ani, este foarte multă mizerie, iar în cazul unui cutremur are șanse foarte mari să se dărâme. Locuitorii sunt revoltați din cauza mirosului insuportabil ce provoacă un mare disconfort pentru toți cei care trăiesc în zonă. Directorul Termo Service SA, Alin Aivănoaei, susține că principala cauză a mizeriei sunt chiar chiriașii care nu respectă regulile
Cu toate că autoritățile au promis că imobilul va intra în modernizare, căminul de asistați social de pe strada Canta, nr. 60B, arată într-o stare deplorabilă. Scările sunt murdare, pereții sunt gata să cadă, iar subsolul este plin de gunoaie. Persoanele care locuiesc în această clădire acuză autoritățile că, cu toate că au avut foarte multe promisiuni, responsabilii din Primăria Iași nu s-au ținut de cuvânt.
Aceștia mai spun că toate cheltuielile de întreținere ale unei camere sunt foarte mari, de aproximativ 300 de lei pentru o suprafață de 14 mp.
Căminul groazei de pe strada Canta, nr. 60B
Cu toate că autoritățile au promis că vor rezolva toate problemele cu care se confruntă locatarii din cămin, aceștia spun că în ultimii doi ani nu s-a făcut nimic pentru această clădire. Localnicii spun că, în caz de cutremur, clădirea nu va rezista.
„În septembrie 2023 se împlinesc doi ani de când locuiesc în acest cămin. Nu s-a investit nimic. În cazul unui cutremur, clădirea cred că va pica pe noi”, declară Zenovia, chiriașa unei camere din cămin. Aceasta mai spune că subsolul arată îngrozitor și că mirosul ajunge în camere. Femeia de serviciu mătură superficial pe scări și lasă treaba neterminată. „Subsolul este inundat de fecale. Este un miros insuportabil. Și intrarea secundară arată dezastruos. Este o mizerie de nedescris. Cu toate că am tub de aerisire, mirosul ajunge până în cameră. Nu știu ce să mai fac”, mai spune Zenovia.
Localnicii mai susțin că toate cheltuielile de întreținere sunt foarte mari pentru suprafața camerelor în care locuiesc. În plus, unele servicii au costuri exorbitante.
„Am plătit aproape 300 de lei pentru o cameră de 14 mp. Foarte mult. Când au deparazitat au oprit 200 de lei pe cameră. Firma care a venit a plecat în jumătate de oră”, a declarat un alt proprietar din cămin.
Chiriașii sunt principala cauză a mizeriei din acest cămin
Directorul Termo Service SA, Alin Aivănoaei, declară că au calitate de administrator, nu de proprietar, deci nu pot face investiții, dacă nu le decontează proprietarul clădirii, Primăria Iași.
„Problema subsolului apare de la instalațiile căminului, care sunt defecte. Și Termo Service SA, în calitate de administrator, o poate rezolva, dar cine o decontează? Dacă Primăria Iași, proprietarul căminului, o decontează, atunci noi putem trece la treabă”, declară Alin Aivănoaei.
Legat de problema curățeniei, Alin Aivănoaei spune că cei care nu respectă regulile sunt chiriașii, deci ei reprezintă cauza mizeriei din acest cămin.
„Astăzi pot merge cu o echipă să fac curățenie în jurul acestui cămin și mâine va fi la fel. Chiriașii acestui cămin nu respectă regulile și aruncă gunoaie peste tot. Femeia de serviciu vine de 3 ori pe săptămână”, mai susține directorul Termo Service SA.
Alin Aivănoaei mai susține că toate aceste cheltuieli vin din consum și din faptul că unii chiriași au instalații improvizate și se folosesc de apă caldă fără să plătească. Această situație creează pierderi pentru ceilalți chiriași care locuiesc în cămin.
„Cheltuielile vin din facturile de consum care sunt distribuite la nivel de cămin. Deci nu sunt cheltuieli suplimentare sau inventate de Temo Service SA. Unii se plâng că nu au căldură, dar noi am găsit persoane branșate la calorifere, care foloseau apa caldă la toaletă și pentru a face duș”, mai declară Alin Aivănoaei.
Așadar, unii chiriași de bună credință suportă și mizeria unor persoane pentru care autoritățile ar trebui să ia măsuri mai drastice. Aceștia din urmă aruncă gunoaie, nerespectând legea, și transformă clădirea în căminul groazei de pe strada Canta, nr. 60B.
Ghetou-dacs!