Prima pagină » Local » Campanii noi, demarate de polițiștii de la prevenire
Campanii noi, demarate de polițiștii de la prevenire

Campanii noi, demarate de polițiștii de la prevenire

02 dec. 2019, 04:00,
Dragos Savin în Local

Polițiștii Biroului de Analiză și Prevenire a Criminalității Iași și S.T.P.F. Iași au desfășurat o activitate informativ-preventivă, la Centrul Social de Urgență pentru Recuperare și Integrare Socială „C.A. Rosetti” Iași. În cadrul activităților, s-au prezentat rolul și membrii comisiei, precum și atribuțiile și competențele pe linie de prevenire a fiecărei instituții a Ministerului Afacerilor Interne. Totodată, au fost oferite recomandări utile pentru a preveni furturile din genți și buzunare, migrația ilegală și contrabanda. Au fost expuse regulile elementare de siguranță personală pe care beneficiarii ar trebui să le cunoască și să le aplice pentru a evita victimizarea. La activitate au participat 20 de persoane.

O altă campanie

În cadrul Campaniei „Hărțuirea nu este un flirt”, polițiștii din cadrul Biroului de Analiză și Prevenire a Criminalității Iași, în parteneriat cu Inspectoratul școlar Județean Iași și Compania de Transport Public Iași, au desfășurat o activitate informativ-preventivă, în stația mijloacelor de transport în comun „Piața Unirii”, din municipiul Iași. În cadrul întâlnirii au fost oferite sfaturi ce ar trebui respectate pentru siguranța personală și combaterea violenței stradale. Întâlnirea cu cetățenii a îmbinat problematica preventivă cu situații concrete, informațiile și mesajele transmise de polițiști fiind adecvate vârstei și nivelului de înțelegere al cetățenilor. La activitate au participat aproximativ 400 de persoane, cărora le-au fost distribuite pliante cu tematica abordată.

Donație lunară
Donează lunar pentru susținerea jurnalismului de calitate

Plată sigură și protejată
Alătură-te comunității noastre de susținători
Donația ta lunară ne ajută să planificăm și să continuăm să informăm corect și echidistant
Donație singulară
Donează o singură dată pentru susținerea jurnalismului de calitate

Plată sigură și protejată
Contribuția ta face diferența
Ne ajuți să rămânem independenți și să aducem informații de care ai nevoie
Articol recomandat
Nicușor Dan se întâlnește cu Elbridge Colby, oficialul Pentagonului care coordonează politica de apărare a SUA. Miza discuțiilor, trupele americane din România
Elbridge Colby ajunge miercuri la Palatul Cotroceni pentru o întâlnire cu Nicușor Dan. Prezența militară americană în România și viitorul cooperării de apărare se află printre temele importante ale vizitei. Președintele Nicușor Dan îl primește miercuri, 4 noiembrie 2026, la Palatul Cotroceni, pe Elbridge Colby, subsecretarul american pentru Politica de Apărare. Întâlnirea este programată la […]
Nicușor Dan se întâlnește cu Elbridge Colby, oficialul Pentagonului care coordonează politica de apărare a SUA. Miza discuțiilor, trupele americane din România

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

BZI - Editia Digitală - pdf
04 noiembrie 2026
04 noiembrie 2026