Prima pagină » International » O anchetă anticorupție din Ucraina capătă amploare. Procurorii acuză legături între oficiali din structurile de securitate și o rețea infracțională majoră
O anchetă anticorupție din Ucraina capătă amploare. Procurorii acuză legături între oficiali din structurile de securitate și o rețea infracțională majoră

O anchetă anticorupție din Ucraina capătă amploare. Procurorii acuză legături între oficiali din structurile de securitate și o rețea infracțională majoră

04 nov. 2026, 23:50,
Andreea Ciobanu în International

Anchetatorii anticorupție ucraineni au acuzat miercuri înalți oficiali din structurile de securitate că au protejat o rețea de afaceri ilegale, implicată în infracțiuni ca frauda sau traficul de droguri, potrivit Reuters.

Angajați de rang înalt ai Serviciului de Securitate al Ucrainei (SBU), ai Poliției Naționale și ai Parchetului General din Ucraina au primit mită pentru a proteja rețeaua infracțională și chiar au ajutat la planificarea unor atacuri și răpiri, a declarat Biroul Național Anticorupție (NABU).

Oleksandr Poklad, șeful în exercițiu al SBU, a anunțat că instituția a demis doi ofițeri superiori implicați în anchetă și că „oferă sprijin deplin” investigației.

„Serviciul de Securitate se așteaptă la o anchetă transparentă, obiectivă și imparțială”, a declarat Poklad într-un comunicat.

„SBU lucrează doar pentru Ucraina și va continua să o facă”, a adăugat oficialul.

Poliția a anunțat că i-a suspendat pe ofițerii vizați de anchetă, avertizând totodată împotriva „concluziilor premature”.

Parchetul General a declarat că este pregătit să coopereze, dar că nu avea cunoștință de activitățile ilegale semnalate de NABU.

Fraudă, droguri și bani falși, acuză NABU     

Potrivit NABU, activitatea ilicită a grupării includea zeci de call centere cu 2.700 de angajați, care fraudau ucraineni și străini, dar și vânzare de substanțe derivate din canabis și producție de țigări contrafăcute și bani falși.

Ancheta, făcută publică pentru prima dată în septembrie și extinsă de atunci, a dus la demisia fostului procuror general Ruslan Kravcenko, după ce autoritățile l-au acuzat pe unul dintre subordonații săi că a ajutat la coordonarea call centerelor. Kravcenko nu a fost acuzat de vreo infracțiune.

La activitatea ilicitată invocată de NABU miercuri au luat parte, potrivit procurorilor, cel puțin 12 persoane.

Instituția a declarat, miercuri, că un înalt oficial al SBU i-a amenințat pe anchetatori cu o armă de foc când aceștia au încercat să facă percheziții autorizate de instanță.

Donație lunară
Donează lunar pentru susținerea jurnalismului de calitate

Plată sigură și protejată
Alătură-te comunității noastre de susținători
Donația ta lunară ne ajută să planificăm și să continuăm să informăm corect și echidistant
Donație singulară
Donează o singură dată pentru susținerea jurnalismului de calitate

Plată sigură și protejată
Contribuția ta face diferența
Ne ajuți să rămânem independenți și să aducem informații de care ai nevoie
Articol recomandat
FOTO Florin Manole pregătește reorganizarea Ministerului Muncii. Ce se întâmplă cu angajații și pensiile de la 1 ianuarie 2027
Florin Manole anunță reorganizarea Ministerului Muncii, fără concedieri, și susține că pensiile vor crește de la 1 ianuarie 2027, conform legii. Ministrul Muncii a anunțat că intenționează să reorganizeze instituția pe care o conduce, după revenirea în funcție. Măsura urmărește redistribuirea angajaților în funcție de volumul de activitate din fiecare departament, astfel încât structurile cu […]
Florin Manole pregătește reorganizarea Ministerului Muncii. Ce se întâmplă cu angajații și pensiile de la 1 ianuarie 2027

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

BZI - Editia Digitală - pdf
06 noiembrie 2026
06 noiembrie 2026
Articole similare