Actualitate

Când ar putea fi eliberată condiționat Elena Udrea. Instanța a dat decizia definitivă privind recursul în casație

Publicat: 30 iun. 2022
_____ Vizualizări 24 Comentarii
Când ar putea fi eliberată condiționat Elena Udrea. Instanța a dat decizia definitivă privind recursul în casație
Elena Udrea își va ispăși pedeapsa primită în dosarul Gala Bute la Penitenciarul Târgșor

Pentru a fi eliberată condiționat, Elena Udrea ar trebui să execute două treimi din pedeapsa primită, adică undeva la 4 ani. Și aceasta deoarece fostul ministru al Turismului a pierdut orice cale de atac în ceea ce privește contestarea sentinței. Reamintim că instanța a respins recursul în casație al Elenei Udrea, astfel că ea va trebui să să execute cei 6 ani de închisoare pentru dosarul Gala Bute.

Elena Udrea ar urma să execute pedeapsa de 6 ani de închisoare din dosarul Gala Bute, la Penitenciarul Târgșor. Fostul ministru a primit o condamnare definitivă în primăvara acestui an, iar Curtea Supremă a respins recursul în casație. Acest recurs în casație a fost ultima cale extraordinară de atac la care au apelat Elena Udrea și Rudel Obreja, pentru a scăpa de condamnările în dosarul Gala Bute. Avocații Elenei Udrea au depus mai multe cereri de suspendare a executării pedepsei, însă instanța de la București le-a respins.

Ce se întâmplă cu Elena Udrea după ce a fost respins recursul în casație

Jurnaliștii WOWbiz.ro au discutat cu avocatul Adrian Cuculis pentru a aflat ce șanse mai are Elena Udrea să scape de închisoare, dar și ce se întâmplă după ce a fost respins recursul în casație. Fiind o decizie definitivă, fostul ministru se va întoarce la Penitenciarul Târgșor, acolo unde va executa cei 6 ani de pedeapsă.

„Nu avea cum să admită, sub nicio formă, cererile. Ar fi fost pur și simplu ilegal să admită așa ceva.(…) Nici nu aveau cum să-l admită așa pentru că din punctul acesta de vedere, ca să fie admisibil un recurs în casație, în forma în care l-a gândit ea, ar fi însemnat că fapta ei nu există și două instanțe, chiar trei instanțe să fi pronunțat niște hotărâri absolut ilegale, iar treaba asta este foarte puțin probabilă”, a explicat avocatul Adrian Cuculis.

Când ar putea fi eliberată condiționat Elena Udrea

Elena Udrea trebuie să execute o pedeapsă de 6 ani de închisoare, însă ar putea cere eliberarea condiționată. Totuși, ca să poată realiza acest lucru trebuie să îndeplinească mai multe condiții, una dintre ele fiind ispășirea a două treimi din pedeapsă.

„În ipoteza în care vorbim de 6 ani de închisoare cu executare, ea va executa două treimi din pedeapsă, deci undeva să spunem că la 4 ani ar putea să iasă condiționat, sau chiar mai puțin de atât, pentru că mai sunt și zilele câștigate cu munca.

După 4 ani ar putea să aplice pentru eliberare condiționată. La eliberarea condiționată se ține cont de toate activitățile de acolo.(…) În principal, la 4 ani de zile ar trebui să poată opta pentru eliberarea condiționată”, a precizat avocatul Adrian Cuculis.

Ce regim va avea Elena Udrea la Penitenciarul Târgșor

Avocatul Cuculis a vorbit și despre tipul de regim pe care l-ar putea avea Elena Udrea la Penitenciarul de Femei Târgșor și ce îi va fi permis în cei șase ani de detenție.

„Ea va fi ținută într-o cameră vreme de 21 de zile, ulterior i se poate aplica un regim închis sau chiar semi-deschis, în funcție de cum se va stabili și ulterior se va stabili regimul, pe care eu consider, având în vedere calitatea ei de fost ministru, lipsa antecedentelor și așa mai departe, dar totuși ținând cont de faptul că a primit o pedeapsă care depășește trei ani de zile ar putea să rămână pe regimul semi-deschis. În regimul semi-deschis are mai multe beneficii, practic poți să te deplasezi neînsoțit cam prin toate zonele din penitenciar”, a mai spus avocatul.

Comentarii
  • eu cred că pedeapsa este „pe bune” dar nu cu „Târgușor” ci cu prestare de muncă, liberă, acasă, cu mâncarea de la ea, lângă copilă.

  • Ma bucur ca , in sfârșit, au bagat-o la închisoare pe aceasta hoață șpăgară cu un tupeu si o nesimțire fara limite. Sa o condamne si in celelalte doua dosare si sa-i confiste toata averea fiindca toata e de furat.

  • Recursul în casație se judecă în 26 septembrie 2022. Nu a fost respins !!! A fost amînat…
    A fost respinsă cererea de punere în libertate pînă la judecarea recursului în casație.

  • Recursul în casație se judecă în 26 septembrie 2022. Nu a fost respins !!! A fost amînat…
    A fost respinsă cererea de punere în libertate pînă la judecarea recursului în casație.
    Deci…mai poate scăpa de inchisoare…
    Nu i s-au epuizat toate căile…

  • De ce nu ii ia banii ? De unde are ea bani ? Nu are copilul meu jucarii cate proprietati area ea.. plus ca habarnuaveti de proprietatile din afara țării.. a fost prinsa cu 3 fapte.. pai doar 3 fapte a facut ea ? Are multe fapte dar si dreptul sa nu recunoasca!! Basescu e de vina in toata ecuatia asta.. el i a dat putere pt shourile care le oferea in intimitatea lor..

  • Nu trebuie eliberată imediat,pntr că nu este vinovată
    Pentru anii respectivi ci trebuia condamnată la cel puțin 11 ani pntr cojocul ei.

  • asta cu mulți alții au nenorocit poporul de ce nu le confiscă proprietățile ce le au în străinătate și 17 ani de pușcărie nu 6 ani

  • iau dat 6 ani ca sa o scape de cei 18 pe care trebuia sa i ia ,sa poata fi libera sa cheltuie bani furati in liniste ,pe vreo insula paradisiaca.personal cred ca are sute de milioane de euro.

  • INVIDIOSILOR , PESTE CEVA TIMP EA CU BANII SI AVEREA . SA VÂNDUT PADURI, COMBINATE, RAFINARII ETC. S-AU FACUT PREJUDICII DE MILIARDE ȘI AM AJUNS O ȚARĂ A NIMANUI .ASTA A FACUT O GALĂ LA CARE MULȚI S-AU UITAT CU BUCURIE . E UN PROVERB ,, PISICA UNDE NU AJUNGE ÎI PUTE „

  • Nu ar fi mai util să li se confiște averile in cuantumul datoriei, să li se interzică accesul în politică, dar să fie lăsați liberi? Că întreținerea in penitenciar tot din banii noștri se face!!!

  • Nu ea este singura vinovata ca a alocat o sumă de bani la un club sportiv,sant mulți politicieni corupti care au vandut și distrus fabrici și uzine a Românii și nu i-a antrenat nimeni de unde au realizat averile care le dețin după anul 1990.

  • Ce răi sunt uni. Repede condamnare,confiscare,etc.
    Prea multă răutate.
    Toți suntem buni de dat cu piatra și toți suntem judecători cînd e vorba de altu.
    Ai milă Doamne de noi.

  • Cine esti tu sa judeci numai dumnezeu face dreptate tot veninu din gura ta sa til dea dumnezeu tie si fam tele asa sa fie

  • Ce sant cu judecățile astea ? Voi care nu cunoașteți biblia nu știți ca și Dumnezeu spune sa respecți legea ? Cine nu respecta legea sa fie condamnat de lege .Dacă ai greșit trebuie sa dai socoteala și în fata legii și în fata lui Dumnezeu !

  • elena udrea ,infractoare internationala , ca in fabula cu vulpea …cumatra vulpe prinsa de cainii vanatori ….confiscarea averii, un lucru greu , nu avem cadru legal , inexistenta , legii averilor extinse ,ingreuneaza activitatea magistratilor si ANAF, de recuperarea prejudiciului…se intreaba domniile lor cum a facut avere ???? cum a ridicat cartier rezidential la Cluj ????? oare cum ???? pt. ca , NIMENI dar NIMENI ,NU A INTREBAT O CUM A FACUT BANII SI DE UNDE PROVIN ????????????????????Bugetul statului nu are banii , marii corupti raman cu bani si ani de detentie f. putini , pt. faptele savarsite „MAREA CORUPTIE ” a saracit ROMANIA .

Adauga un comentariu