Prima pagină » Actualitate » Când este bine să aprindem lumânări la cimitir pentru cei adormiți. Acest obicei creștin este foarte vechi

Când este bine să aprindem lumânări la cimitir pentru cei adormiți. Acest obicei creștin este foarte vechi

11 feb. 2025, 12:29,
Radu Vasiluță în Actualitate

Unul dintre obiceiurile creștinești este și acela să aprindem lumânări la cimitir pentru cei adormiți, însă de câte ori trebuie făcut acest lucru? După cum se știe, lumânările sunt simboluri puternice în creștinism, dar și în celelalte religii ale lumii. Însă pentru creștini, lumânarea reprezintă tocmai lumina lui Iisus și viața de apoi promisă de Dumnezeu Tatăl.

Creștinii obișnuiesc ca atunci când merg la morminte sau când intră într-o biserică să aprindă lumânări. Lumina lumânărilor este slava pe care o închinăm Domnului și întărește rugăciunile noastre pentru cei adormiți, potrivit LPF.

Când este bine să aprindem lumânări la cimitir pentru cei adormiți

Lumina lumânării reprezintă un strop din „lumina lumii” adusă de Iisus Hristos și care ne luminează credința tututor creștinilor. Un vechi și bun obicei creștinesc ne spune că trebuie să aprindem lumânări ori de câte ori ajungem la o biserică, fie că asistăm sau nu la slujbă sau când mergem la cimitir, la mormintele celor dragi adormiți.

Fie că participăm sau nu la o slujbă, fie că este sărbătoare sau nu, dacă treci pragul bisericii este bine să aprinzi câteva lumânări pentru cei dragi pe care i-ai pierdut, dar și pentru tine și pentru cei dragi pe care îi ai lângă tine.

De asemenea, ori de câte ori mergem să vizităm mormintele rudelor sau prietenilor decedați trebuie să avem lumânări la noi și să le aprindem la capătul locurilor de veci. Preoții ne recomandă totodată să ducem și câteva flori la morminte, alături de candele, și să îngrijim mormintele, să nu fie niciodată acoperite de buruieni și degradate de timp.

Este bine să mergem la cimitir când sunt praznice mari, când sunt zilele moșilor și când comemorăm decesul persoanei respective, în fiecare an. De asemenea, este un bun obicei să mergem să aprindem lumânări la morminte sau în biserică la Praznicul Maicii Domnului. Lumânările sunt o formă de rugăciune pentru viața veșnică și pentru sufletul celor adormiți, care sunt în Împărăția Domnului.

Ce simbolizează lumânarea pentru creștin ortodocși

Lumânările sunt simboluri puternice în creștinism și în toate religiile lumii. În mod deosebit pentru creștini, lumânarea este lumina lui Iisus, viața de apoi promisă de Dumnezeu Tatăl și lumina purificatoare din Rai.

În fiecare an, printr-un miracol dumnezeiesc, lumina sfântă coboară din ceruri și aprinde candela din Ierusalim, iar de aici lumina se răspândește în toate lăcașurile de cult creștine în noaptea de Înviere, când Iisus s-a ridicat din morți.

Din cele mai vechi timpuri, lumina a fost asociată cu viața, cu bucuria și speranța, cu puterea divină protectoare și binefăcătoare. Indiferent de cult, aproape că nu există slujbă sau ritual religios fără să se aprindă o lumânare.

La ortodocși și catolici, lumânările se aprind în biserică, lângă icoanele din fața altarului, dar și afară, în lumânărarul dedicat celor vii și celor morți. Ortodocșii, în mod deosebit, aprind lumânări când dau de pomană. De asemenea, după ce participă la slujba de la biserică, ei pleacă acasă cu o lumânare aprinsă pe care o pun la icoane.

Donație lunară
Donează lunar pentru susținerea jurnalismului de calitate

Donație singulară
Donează o singură dată pentru susținerea jurnalismului de calitate

Articol recomandat
Premierul Ilie Bolojan, despre proiectul privind magistrații: Salariile vor fi reduse cu 10% pentru toți angajații!
Premierul Ilie Bolojan a vorbit despre proiectul privind pensiile magistraților. Potrivit primului minsitru, salariile vor fi reduse cu 10% pentru toți angajații. Salariile vor fi reduse cu 10% pentru toți angajații! Într-o perioadă în care fiecare decizie despre bani publici aprinde instant discuții, un subiect revine în centrul scenei cu o încărcătură greu de ignorat: […]
Premierul Ilie Bolojan, despre proiectul privind magistrații: Salariile vor fi reduse cu 10% pentru toți angajații!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

`
`
BZI - Editia Digitală - pdf
13 ianuarie 2026
13 ianuarie 2026