Prima pagină » Stiri si curiozitati » Când se citește Acatistul Sf. Ecaterina. Ce rugăciuni să rostești la vreme de întristare și suferință

Când se citește Acatistul Sf. Ecaterina. Ce rugăciuni să rostești la vreme de întristare și suferință

24 nov. 2022, 13:37,
BZI.ro, în Stiri si curiozitati

Mulți credincioși vor să afle când se citește Acatistul Sf. Ecaterina. Acesta este făcător de minuni și de grabnic ajutor pentru cel care se roagă cu multă credință și smerenie. Atunci când suntem copleșiți de deznădejde și împovărați de griji este bine să citim Acatistul Sf. Ecaterina pentru luminarea minții, liniște sufletească și ajutor divin. Iată ce rugăciuni să rostești la vreme de întristare și suferință.

Când se citește Acatistul Sf. Ecaterina

Acatistul Sf. Ecaterina are o putere tămăduitoare deosebită și se rostește cât mai des cu putinșă pentru a avea de ocrotirea divină, spor în toate și ajutor divin. Acest acatist se citește zilnic, cu multă credință și smerenie, pentru îndepărtarea relelor, liniște sufletească și vindecarea de boli trupești sau sufletești.

,,Vrednicei de laudă, muceniței Ecaterina, care cu darul de la Dumnezeu și cu învățătura ei cea preaînaltă a uimit știința învățaților de atunci și a întrecut limba oratorilor păgâni prin buna ei cuvântare, să-i aducem cântare de biruință, ca prin ale ei rugăciuni să ne izbăvim de ispitele vrăjmașilor și să-i cântăm: Bucură-te, Ecaterina, mare muceniță a lui Hristos!

Cântare de mulțumire îți aducem ție noi, smeriții, căci cu mare dar ne-ai învrednicit, jertfindu-te pentru dragostea drep­tei credințe. Primește, dar, muceniță, această rugăciune și dă vindecare neputințelor noastre, pentru ca dimpreună cu tine să binecuvântăm pe Dumnezeu, cântându-I: Aliluia! Vindecă rănile sufletelor noastre, mare muceniță, că greu pătimim, și te roagă pentru noi Preasfintei Născătoare de Dumnezeu, să ne izbăvească de ispitele și de primejdiile cu care vrăjmașul ne îngrozește.

Facerilor de bine ale tale nu suntem vrednici a mulțumi, Sfântă Muceniță Ecaterina, pentru că nici o sârguință n-am împlinit care să ne apropie de dragostea lui Dumnezeu și nici un bine n-am lucrat pentru aproapele nostru, care să ne aducă îndurare, ci tu, ca bună și blândă ce ești, roagă-te lui Dumnezeu să ne ierte nesocotința și păcatele noastre, primind pocăința noastră atunci când cântăm: Aliluia!”

Pe lângă Acatistul Sf. Ecaterina, putem rosti la vreme de necaz și întristare în familie o rugăciune pentru înțelegere între părinți și copii. Aceasta  este făcătoare de minuni și de grabnic ajutor în cele mai grele momente. De asemenea, este bine să rostim în fiecare post câteva rugăciuni de pocăință și iertare a păcatelor.

Cum să te rogi pentru iertarea păcatelor și îndepărtarea relelor

La vreme de necaz, boală și neliniște sufletească este bine să rostim o rugăciune tămăduitoare și cu efect imediat. Una dintre cele mai puternice rugăciuni este cea către Sf. Ecaterina. Aceasta se spune cât mai des cu putință pentru a avea parte de ajutorul tuturor forțelor cerești și de spor în toate. Rugăciunea către Sf. Ecaterina se rostește cu multă smerenie și credință, cu mintea eliberată de gânduri negre.

,,O, Sfântă Mare Muceniţă Ecaterina, bucuria negrăită a îngerilor şi oglinda frumuseţii fecioarelor, ceea ce ai strălucit prin curăţia minţii în chip minunat, tuturor izvorând razele înţelepciunii Soarelui dreptăţii, luminează şi întunericul sufletului meu şi cerul inimii îl încununează cu stele de gânduri îngereşti. (…)

Luând în ajutor cetele îngereşti şi stând înaintea Împăratului luminii, roagă-te să aflăm noi milă în ceasul ieşirii sufletului din trup, păzindu-ne de înfricoşatele ameninţări ale vrăjmaşilor nevăzuţi, cărora din neputinţă am slujit în această viaţă, fiind noi iubitori de patimile cele stricătoare de suflet mai mult decât de răbdarea necazurilor spre mântuire.

Ca una ce străluceşti cu frumuseţea mai presus de minte, îmbrăcându-te în lumina iubirii Treimii, înfrumuseţează şi sufletele noastre cu podoabele rugăciunilor tale, ca cinstindu-te neîncetat după vrednicie să aflăm calea Împărăţiei celei de sus, spre slava lui Dumnezeu şi dobândirea cununei mântuirii. Amin.”

Acatistul Sf. Ecaterina are o putere vindecătoare deosebită și se rostește cât mai des cu putință pentru iertarea păcatelor, liniște sufletească și înțelegere în familie.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

BZI - Editia Digitală
18 iulie 2024
18 iulie 2024