Când se citește Psalmul 113? Rugăciunea pentru biruința spiritelor rele

Psalmul 113 este unul dintre psalmii care evocă puterea eliberatoare a lui Dumnezeu și biruința Sa asupra idolilor și a neamurilor păgâne.

Psalmul 113 amintește de ieșirea poporului lui Israel din robia Egiptului și de minunile săvârșite de Domnul în pustiu, atunci când marea s-a despărțit, Iordanul și-a întors apele înapoi, iar stânca a fost prefăcută în izvor de apă. Află în rândurile următoare de ce se citește și de ce.

Psalmul 113

Toate aceste imagini dau mărturie despre prezența vie și lucrătoare a lui Dumnezeu, Care nu este un zeu al tăcerii sau al neputinței, ci Stăpânul cerului și al pământului, Cel care conduce istoria și salvează pe poporul Său.

Tradiția ortodoxă vede în acest psalm o rugăciune a eliberării și a încrederii. El este citit adesea în contextul slujbelor care amintesc de puterea lui Dumnezeu asupra vrăjmașilor văzuți și nevăzuți și de biruința credinței asupra rătăcirii idolatre. Cuvintele care demască neputința idolilor de argint și aur – care au gură, dar nu grăiesc, ochi, dar nu văd, urechi, dar nu aud – sunt interpretate ca o chemare la întoarcere către Dumnezeul cel viu, singurul care poate da viață și ocrotire. Psalmul devine astfel o rugăciune împotriva înșelării, o proclamare a adevărului credinței și un imn de slavă adus Dumnezeului Atotputernic.

Un moment important când Psalmul 113 se citește este în cadrul Vecerniei mari, unde face parte din șirul psalmilor ce evocă puterea lui Dumnezeu în istorie. În plus, el este folosit și în rugăciunile personale, mai ales atunci când omul caută izbăvirea dintr-o situație grea, fiind în primejdii sau în neputințe. El este socotit un psalm al întăririi, care dă curaj credinciosului, arătând că nu există obstacol ce nu poate fi depășit atunci când Domnul este prezent.
Dincolo de dimensiunea istorică, psalmul are și o adâncă semnificație duhovnicească. Ieșirea din Egipt simbolizează ieșirea sufletului din robia păcatului, iar prefacerea stâncii în izvoare de apă amintește de darul Duhului Sfânt, care revarsă viață peste inimile învârtoșate. Astfel, el este și o rugăciune a renașterii lăuntrice, prin care credinciosul cere să fie izbăvit de puterea întunericului și să fie adus la lumina credinței.

Când se citește această rugăciune

Psalmul 113 este adesea rostit împreună cu Psalmul 50, rugăciunea pocăinței, și cu Psalmul 90, rugăciunea ocrotirii. Acest șir creează o legătură între recunoașterea păcatelor, cererea de apărare și proclamarea biruinței lui Dumnezeu asupra vrăjmașilor. De asemenea, el poate fi asociat cu Acatistul Mântuitorului, pentru că întreaga sa temă este centrată pe puterea eliberatoare a Domnului, Care scoate sufletul din primejdii și îl conduce către mântuire.

Citirea Psalmului 113 cere o atenție specială la contrastul dintre Dumnezeul cel viu și idolii neamurilor. Credinciosul care îl rostește trebuie să-și aducă aminte că adevărata închinare nu se face lucrurilor create, ci Creatorului. El arată în același timp și o responsabilitate: „Asemenea lor să fie cei ce-i fac pe ei și toți cei ce se încred în ei.” Aceste cuvinte avertizează asupra consecințelor rătăcirii, arătând că omul se aseamănă cu ceea ce cinstește. De aceea, psalmul cheamă la închinare curată, la lepădarea de tot ceea ce este fals și la întoarcerea către Domnul.

Finalul psalmului aduce o notă de speranță și de binecuvântare. „Sporească-vă Domnul pe voi și pe copiii voștri” și „Noi, cei vii, vom binecuvânta pe Domnul” sunt afirmații de încredere și recunoștință, prin care rugăciunea se transformă într-un imn al vieții și al continuității. Nu morții, ci cei vii pot aduce slavă Domnului, arătând că rugăciunea este în primul rând o expresie a vieții care se hrănește din relația cu Dumnezeu.

Psalmul 113 este atât o mărturie a minunilor istorice săvârșite de Domnul pentru poporul Său, cât și o rugăciune vie a creștinului care caută izbăvirea din încercări și întărirea credinței.