Când se pune virgula. Regula de gramatică pe care puțini o știu

Lipsa semnelor de punctuație dintr-un text poate duce la neînțelegerea acestuia ori la transmiterea greșită a unei informații, de aceea este foarte important de știut când se pune virgula. Cu ajutorul semnelor de punctuație se marchează pauzele de vorbire, intonația ori se despart diverse unități sintactice pe baza raporturilor pe care le stabilesc.

Când se pune virgula

Potrivit definiției din Dicționarul Explicativ al Limbii Române, virgula este un semn de punctuație care delimitează grafic unele propoziții în cadrul unei fraze, precum și unele părți de propoziție în cadrul unei propoziții. De asemenea, virgula este și un semn pe care îl întrebuințăm pentru a arăta când trebuie făcută o pauză de respirație în timpul vorbirii. În același timp, virgula este importantă și are diverse roluri motiv pentru care este necesară în multe situații. Termenul „virgulă” este preluat în limba română din cuvântul francez „virgule”.

Stirile PROTV

Boala cu mortalitate de aproape 15%, care se transmite prin aer. „Simptomele seamănă în primele zile cu gripa”

RomaniaTV

Împăcare bombă! Bahmu şi George, din nou împreună, la 5 luni de la separare: Orice bărbat, într-o astfel de situație, trebuie să fie lângă parteneră

Virgula servește la separarea părților diferitelor componente ale unei propoziții, asigurând claritatea și coerența în cadrul unei anumite structuri gramaticale. De aceea, regulile de folosire a virgulei sunt esențiale pentru a se asigura o comunicare eficientă și precisă în scris. Utilizat în mod eronat, acest semn de punctuație poate modifica în mod semnificativ sensul unei fraze, iar în cazul în care este folosit necorespunzător poate duce la confuzie sau la interpretări greșite.

11:21, 11 Dec 2024

FOTO„Calumea” sau „ca lumea”? Află cum să eviți o greșeală comună!

08:47, 11 Dec 2024

FOTOAfli sau aflii? Care este forma corectă

Funcția gramaticală de bază a virgulei arată felul în care o frază şi o propoziţie se despart în elementele lor constitutive, pe baza raporturilor sintactice dintre acestea. Regulile referitoare la funcția gramaticală arată când trebuie şi când nu trebuie folosită virgula, iar aceste reguli au la bază modul în care ideile se înlănţuie logic în succesiunea lor, potrivit Îndreptarului ortografic, ortoepic şi de punctuaţie, ediţia a V-a (1995). Acesta este și motivul pentru care nu există diferențe majore între felurile în care este folosită virgula în diverse limbi.

De asemenea, trebuie spus că virgula marchează grafic anumite pauze scurte făcute în timp ce este rostită o propoziţie ori o frază. În acest fel, virgula, împreună cu alte semne de punctuaţie, servește la redarea grafică a ritmului de vorbire şi de intonaţie. Mergând mai departe, virgula se foloseşte pentru a reda grafic pauzele scurte sau atunci când marcarea lor este considerată necesară de către autor. În vorbire, astfel de pauze sunt folosite în mod intenţionat în două situaţii: pentru a grupa la un loc cuvinte sau grupuri de cuvinte care formează unităţi de înţeles şi pentru a le despărţi de restul frazei sau al propoziţiei, pe de-o parte, iar pe de altă parte pentru a atrage atenţia în mod deosebit asupra unor cuvinte, prin despărţirea lor de restul frazei. Potrivit Ghidului de redactare interinstituțional al Uniunii Europene, există o serie de reguli precise privind utilizarea virgulei, iar cea mai importantă dintre acestea este cea care spune că nu se pune niciodată virgulă între subiect și predicat. De asemenea, trebuie să mai știi că niciodată nu se pot despărți de regent prin virgulă numele predicative, celelalte determinări obligatorii precum complementul direct, complementul indirect, unele circumstanțiale, și nici complementul de agent, deoarece acesta provine din subiect. „În general, nu se despart de regent prin virgulă constituenții enunțului proveniți, prin reorganizare, din poziții sintactice obligatorii (care nu se izolează prin punctuație), cum este cazul complementului de agent. Separarea acestor constituenți prin virgulă are caracter emfatic”, se precizează în Ghidul de redactare instituțional al UE citat anterior.

Când se mai folosește virgula

Se mai pune virgulă între diferite tipuri de circumstanțiale (de timp, de mod, de loc, etc.), în funcție de gradul de legătură cu regentul, dar și de topică. De asemenea, virgula mai trebuie folosită și între părți de propoziție coordonate, atunci când acestea nu sunt legate prin conjuncția copulativă „și” ori prin „sau”.

Utilizarea virgulei este obligatorie în cazul în care sunt întrebuințate conjuncții coordonatoare perechi, cum ar fi „și… și”, „sau… sau”, „fie… fie”, „nici… nici”, între termenii coordonați. Locuțiunile conjuncționale coordonatoare copulative „precum și”, „cât și” (precedată de corelativul „atât”) și „dar și” vor fi întotdeauna precedate de virgulă. În schimb, structurile introduse de acestea nu vor fi urmate de virgulă dacă reprezintă sau dacă fac parte din alte structuri sintactice care, conform regulilor generale de punctuație, nu trebuie să fie urmate de virgulă.

Mergând mai departe, folosirea virgulei este obligatorie înainte de conjuncțiile adversative „dar”, „iar”, „ci” și „însă”. Sunt precedeate de virgulă și adverbele „respectiv” și „inclusiv” și locuțiunea adverbială „în special”, când introduc structuri lămuritoare, precum și locuțiunea adverbială „și anume”. De asemenea, sunt urmate de virgulă structurile sintactice pe care acestea le introduc. Dacă adverbul „respectiv” și locuțiunea adverbială „în special” sunt precedate de conjuncția „și” se va pune întotdeauna virgulă și înainte, dar și după adverb/locuțiunea adverbială. Când nu introduc în propoziție structuri lămuritoare, adverbul „inclusiv” și locuțiunea adverbială „în special” nu sunt precedate de virgulă.