Prima pagină » National » Canicula se prelungește! Cum va fi vremea în România până pe 14 septembrie
Canicula se prelungește! Cum va fi vremea în România până pe 14 septembrie

Canicula se prelungește! Cum va fi vremea în România până pe 14 septembrie

14 aug. 2026, 15:20,
Andreea Ciobanu în National

România se pregătește pentru o perioadă cu temperaturi mai ridicate decât cele obișnuite pentru această perioadă, iar căldura va persista până la jumătatea lunii septembrie. Potrivit prognozei emise de Administrația Națională de Meteorologie (ANM), cele mai mari abateri de la normal sunt așteptate în vestul și centrul țării.

În ultima parte a lunii august, mai precis perioada 17-24 august, temperaturile vor fi peste valorile normale în cea mai mare parte a țării, în special în regiunile vestice și centrale. Sud-estul va fi zona în care valorile termice se vor apropia cel mai mult de normalul perioadei.

Veștile nu sunt la fel de bune în privința precipitațiilor. ANM estimează un deficit de ploi în întreaga țară, cel mai pronunțat în zonele montane.

24-31 august: temperaturi ridicate în vest și centru

Căldura se menține și în ultima săptămână din august. Temperaturile medii vor rămâne peste cele specifice perioadei în cea mai mare parte a României, cu cele mai mari valori în vest și centru.

În schimb, cantitățile de precipitații ar urma să fie, în general, apropiate de normal, cu posibilitatea unor valori ușor mai mari în zonele montane și în vest.

31 august-7 septembrie: vreme mai caldă în vest, nord și centru

La începutul lunii septembrie, temperaturile vor continua să fie ușor peste normal în regiunile vestice, nordice și centrale. În restul țării, valorile termice vor fi apropiate de cele obișnuite pentru această perioadă.

Precipitațiile sunt prognozate să se mențină în limite normale la nivel național.

7-14 septembrie: căldura persistă

Nici prima jumătate a lunii septembrie nu aduce o răcire semnificativă. Mediile temperaturilor vor fi ușor peste normal în cea mai mare parte a țării, cu abateri mai mari în regiunile intracarpatice.

Cantitățile de precipitații vor fi apropiate de cele normale pentru perioada respectivă.

Prognoza ANM indică, astfel, o perioadă mai caldă decât normalul până la jumătatea lui septembrie, în special în vestul și centrul României.

Donație lunară
Donează lunar pentru susținerea jurnalismului de calitate

Plată sigură și protejată
Alătură-te comunității noastre de susținători
Donația ta lunară ne ajută să planificăm și să continuăm să informăm corect și echidistant
Donație singulară
Donează o singură dată pentru susținerea jurnalismului de calitate

Plată sigură și protejată
Contribuția ta face diferența
Ne ajuți să rămânem independenți și să aducem informații de care ai nevoie
Articol recomandat
Incident la Liceul Teoretic „Nikolaus Lenau” din Timișoara. Un elev de 13 ani a apărut într-o fotografie cu un cuțit într-o sală de clasă
Polițiștii verifică un incident la Liceul Teoretic „Nikolaus Lenau” din Timișoara, după apariția online a unei fotografii în care un elev de 13 ani ține în mână un cuțit. Un elev de 13 ani de la Liceul Teoretic „Nikolaus Lenau” din Timișoara a fost identificat de polițiști după ce pe o platformă de socializare a […]
Incident la Liceul Teoretic „Nikolaus Lenau” din Timișoara. Un elev de 13 ani a apărut într-o fotografie cu un cuțit într-o sală de clasă

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

BZI - Editia Digitală - pdf
26 octombrie 2026
26 octombrie 2026