Capcana CCR

Urmărește BZI pe Google

Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

Invariabil, ori de câte ori în România este generată o criză politică de mai mică intensitate sau de intensitate maximă, cum se întâmplă în prezent, se discută implicit despre Curtea Constituțională a României. Despre marile vulnerabilități ale acestei instituții. Despre manipularea politică a judecătorilor Curții.

Sunt 9 magistrați care compun Curtea Constituțională a României. Fără excepție, toți sunt numiți politic și rămân legați de interesele celor care i-au nășit. Trei sunt numiți de președintele României, un personaj care, prin funcția sa, se află în fruntea oamenilor politici, iar câte trei sunt numiți de Camera Deputaților și de Senat, evident, în baza majorităților parlamentare, care sunt tot de natură politică. Cu o singură excepție, Toni Greblă i-a executat, atunci când au fost adoptate unele dintre cele mai controversate decizii, ordinele venite din partea celor care i-au nășit. Împotriva lui Toni Greblă, pentru că nu s-a supus ordinelor PSD, a fost declanșat un război mediatic, o poveste halucinantă privind creșterea de către acesta a unor struți, de natură să-l ridiculizeze, precum și o anchetă DNA pentru presupuse fapte de incompatibilitate, care ulterior s-a fâsâit. Desigur, după ce rebelul a fost îndepărtat de la CCR. Ulterior, Toni Greblă a recidivat după ce a fost numit șef al Autorității Electorale Centrale și a infirmat, din această poziție, argumentele care au fost invocate pentru anularea alegerilor din 6 decembrie 2024, pentru aruncarea la lada de gunoi a votului dat de aproape zece milioane de cetățeni și executarea cu cinism a loviturii de stat printr-o decizie a instituției la care ne referim.

Judecătorii CCR, în schimbul modului în care „servesc” politica majorităților politice care i-au propulsat în funcție, beneficiază de salarii uriașe, cele mai mari din România, de sporuri și alte indemnizații, precum și de cumulul indemnizației cu pensiile, în cele mai multe cazuri, pensii de serviciu nerușinate. Atunci când părăsesc această poziție, primesc o primă nemaipomenită, încă în analele Republicii România, care cumulează șase venituri lunare.

Legați astfel, prin multiple interese și privilegii, de partidele politice care domină cele două Camere ale Parlamentului și care decid cine va fi președinte, chiar și peste capul cetățenilor, cum s-a întâmplat cu Nicușor Dan, nu este deloc de mirare că aceștia, din poziția de înalți magistrați, refuză cu obstinație să clarifice o serie întreagă de prevederi ale Legii Fundamentale, generând, prin inacțiune, conflicte constituționale care generează sau amplifică crizele politice.

Pe lângă actul de-a dreptul criminal din decembrie 2024, o altă „performanță” de o gravitate asemănătoare a constat în decizia adoptată la miezul nopții de a-l menține în funcția de președinte al României pe Traian Băsescu, care fusese demis prin votul dat de 88% dintre cetățenii prezenți la referendum. Sub presiunea Secretarului de Stat american, căruia Traian Băsescu îi jurase credință, pentru că, vezi Doamne, era „Marele Licurici”, judecătorii CCR, după ce fusese validat referendumul, au hotărât pe neașteptate să anuleze efectele acestuia, sub pretextul total fals că nu fusese întrunită condiția constituțională a prezenței la urne a jumătate plus unu din numărul alegătorilor. În realitate, și atunci, ca și acum, din interese legate de manipularea politică a alegerilor, numărul alegătorilor este umflat în mod consistent prin includerea pe liste a celor decedați sau a celor plecați de mult din România, precum și a unor alegători fictivi, care au primit cetățenie română și aparent sunt flotanți cu miile într-o locație fantomă.

Să ne mai mirăm, în aceste condiții, că CCR a închis ochii la asumările ilegale de răspundere la pachet, prin care practic a fost anulată posibilitatea parlamentarilor de a dezbate și de a decide? Să ne mai mirăm, în fine, că CCR nu a clarificat care sunt atribuțiile președintelui în materie de numire a unor candidați de premier și de declanșare a alegerilor anticipate? Oare în ce proporție răspunderea pentru criza majoră în care ne găsim îi revine nu numai lui Nicușor Dan sau șefilor așa-ziselor partide europene și pro-occidentale, ci și judecătorilor CCR?