Prima pagină » Coronavirus » Care sunt primele țări care au anunțat relaxarea restricțiilor
Care sunt primele țări care au anunțat relaxarea restricțiilor

Care sunt primele țări care au anunțat relaxarea restricțiilor

20 apr. 2020, 11:47,
în Coronavirus

Mai multe ţări europene încep săptămâna cu măsuri provizorii de relaxare a interdicţiilor din timpul epidemiei.

Luni, în Germania, magazinele mici vor avea voie să se deschidă, iar şcolile îşi vor relua activitatea pentru acele clase unde au loc examene de absolvire, scrie Mediafax. Berlinul a anunţat, săptămâna trecută, că rata infecţiei a încetinit şi că focarul a fost pus sub control, dar autoritățile i-au avertizat pe oameni că trebuie să rămână vigilenţi pentru a evita un al doilea val de infecţii.

Tot de luni, Polonia va redeschide locurile de promenadă, parcurile şi pădurile, iar în Norvegia, grădiniţele îşi vor redeschide uşile pentru copii.

Cehia va permite comercializarea în aer liber din pieţe, iar în Albania, industriile minieră şi petrolieră vor funcţiona din nou.

Cu toate acestea, Spania, care are una dintre cele mai stricte blocaje ale Europei, şi Franţa au decis să amâne relaxarea măsurilor pentru încă câteva săptămâni. În Spania, însă, copiilor li se vor permite reluarea activităţilor în timpul liber de săptămâna viitoare.
În lume, unele zone din India reduc regulile stricte, începând de astăzi. Afacerilor agricole, lucrărilor publice şi băncilor li s-a permis reluarea activităţii, iar unele forme de transport de marfă vor fi, de asemenea, autorizate.

O veste bună va veni şi din Noua Zeelandă – care începând de săptămâna viitoare va coborî un nivel de restricţii, de la cel mai înalt nivel 4 până la 3.

Companiile vor avea voie să primească personalul, iar şcolile pot începe pregătirea pentru a primi elevii la clase. Tendinţa continuă şi în capitala chineză Beijing, care a redeschis până acum 73 de situri turistice importante, inclusiv mai multe zone de-a lungul Marelui Zid, potrivit Digi 24.

Donație lunară
Donează lunar pentru susținerea jurnalismului de calitate

Plată sigură și protejată
Alătură-te comunității noastre de susținători
Donația ta lunară ne ajută să planificăm și să continuăm să informăm corect și echidistant
Donație singulară
Donează o singură dată pentru susținerea jurnalismului de calitate

Plată sigură și protejată
Contribuția ta face diferența
Ne ajuți să rămânem independenți și să aducem informații de care ai nevoie
Articol recomandat
Călin Georgescu și Horațiu Potra, din nou la Curtea de Apel. Procesul a fost amânat pentru 12 octombrie
Procesul lui Călin Georgescu și Horațiu Potra a fost amânat luni, 28 septembrie 2026, pentru 12 octombrie, la Curtea de Apel București. Procesul lui Călin Georgescu și Horațiu Potra, în dosarul în care fostul candidat la alegerile prezidențiale este acuzat alături de membrii grupării lui Potra de acțiuni împotriva ordinii constituționale, nu a început efectiv […]
Călin Georgescu și Horațiu Potra, din nou la Curtea de Apel. Procesul a fost amânat pentru 12 octombrie

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

BZI - Editia Digitală - pdf
28 septembrie 2026
28 septembrie 2026