Prima pagină » Local » Căsătoria minorilor ieșeni: Subiect tabu sau o realitate permisă legal!
Căsătoria minorilor ieșeni: Subiect tabu sau o realitate permisă legal!

Căsătoria minorilor ieșeni: Subiect tabu sau o realitate permisă legal!

23 feb. 2022, 02:00,
Iustina Groza în Local

Subiectul căsătoriei minorilor ieșeni este considerat încă tabu sau neadaptat vremurilor în care trăim. În ciuda acestui fapt, instanțele de judecată din județul Iași primesc cereri prin care minorii vor aprobare pentru căsătoria civilă. Unul dintre cele mai invocate motive în aceste cazuri este nașterea de copii

Căsătoria minorilor ieșeni se face simțită în instituțiile juridice din județ. Instanțele primesc tot mai des cereri prin care minorii vor acordul legal pentru căsătoria civilă. În acest sens, dacă părinții solicitanților refuză încuviințarea căsătoriei propriilor copii, instanța preia această responsabilitate legală și decide dacă va acorda sau nu minorilor dreptul de a-și uni destinele. O situație des invocată în instanță este cea a nașterii de copii. Multe cupluri în care sunt implicați minori vor să se căsătorească și să își crească împreună copiii.

Un ciocan, simbol al instantelor de judecata, si doua verighete aurii asezate pe o baza din lemn

Dacă unul dintre părinţi refuză să încuviinţeze căsătoria, instanţa de tutelă hotărăşte în privința acestei divergenţe

Căsătoria minorilor ieșeni: În ce condiții își pot uni aceștia destinele

Doua femei, o adolescenta si o persoana adulta, discuta in contradictoriu

Multe nașteri au loc în afara unui mariaj, iar unele mame renunță la frecventarea instituțiilor de învățământ după astfel de situații

Legile în vigoare prevăd că, în cazul învocării unor motive temeinice, minorii care au împlinit vârsta de 16 ani se pot căsători civil. Pentru aceasta este nevoie de o cerere formulată la instanța de tutelă, adică la instanța în a cărei zonă minorii își au domiciliul. La cerere se atașează un aviz medical împreună cu acordul părinților sau al tutorilor. Dacă unul dintre părinţi refuză să încuviinţeze căsătoria, instanţa de tutelă hotărăşte şi asupra acestei divergenţe având în vedere interesul superior al copilului. În cadrul Judecătoriei Iași și al celorlalte instituții juridice din județ, în ultimii ani figurează peste 30 de dosare prin care minorii cer acordul pentru căsătoria civilă. Reporterii cotidianului BZI au prezentat într-o ediție anterioară situația programărilor pentru căsătorii din anul 2022.

„Actul căsătoriei poate să ducă la o relație de cuplu într-o zonă de siguranță, iar asta implică asumare, maturitate, responsabilizare și muncă din partea celor doi parteneri. Compar această situație cu extrema în care există tineri care cad pradă unui libertinaj necontrolat și ajung, ca adulți, să fie foarte speriați de ideea de căsătorie, de întemeierea unei familii sau de aceea de a avea copii. Sigur că se poate pune și problema educației sexuale sau a lipsei de educație sexuală. În acest sens, educația poate să ajute, dar numai dacă ea este direcționată de niște valori și de niște principii care au dat roade favorabile în familiile sau în comunitățile din care facem parte cu toții”, a declarat Margareta Herțanu, psiholog clinician principal drd. în cadrul Colegiului Psihologilor din România.

persoana de gen feminin care tine in maini un test de sarcina

Unul dintre motivele pe care minorii le invocă cel mai des în fața instanțelor de judecată se referă la nașterea de copii

Mamele minore, o categorie cu un risc social ridicat

Doua palme care tin in mijloc o grafica din hartie a unor persoane care se tin de mana si formeaza un cerc

Nașterile premature și decesul infantil se clasează ca situații de mare risc pentru mamele minore

În ce privește căsătoria civilă, unul dintre motivele pe care minorii le invocă cel mai des în fața instanțelor de judecată se referă la nașterea de copii. Multe dintre cupluri fie așteaptă venirea pe lume a unui copil, fie au deja copii născuți. În acest sens, Organizația ”Salvați Copiii” România a publicat cel mai recent raport de analiză privind situația mamelor minore din România. Riscurile la care sunt supuse tinerele mame cu vârste sub 18 ani pot avea efecte ireversibile pe termen lung.

În primul rând, nașterile premature și decesul infantil se clasează ca situații de mare risc pentru mamele minore. Din păcate, multe nașteri au loc în afara unui act de căsătorie civilă, iar unele mame renunță la frecventarea instituțiilor de învățământ. În astfel de cazuri, minorele riscă să își crească singure copiii. Apoi, fiindcă situația socio-economică nu le permite întreținerea unui nou-născut, unele mame ajung să își plaseze copiii instituțiilor de stat din țară.
Există și cazuri de căsătorie în rândul minorilor care cresc în același centru de plasament. Înainte de a împlini vârsta de 18 de ani, unii dintre aceștia se hotărăsc să își oficializeze relația de cuplu și să plece împreună pe drumul vieții.

„Acum, minorii pot completa și fără acordul tutorilor un set de formulare în baza cărora sunt chemați în instanță. Așadar, instanța decide dacă li se va da sau nu acordul pentru căsătorie. Există cazuri fericite și cazuri nefericite după ce minorii se căsătoresc”, a precizat Tiberiu Bantaș, purtătorul de cuvânt al Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Iaşi.

Cotidianul BZI a abordat și în trecut subiectul legat de căsătoria minorilor ieșeni.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

`
`