Câștigătorii nu sunt pe front

Patru ani de război în Ucraina nu au distrus doar orașe și destine ucrainene. Au produs și o hemoragie profundă în Rusia, chiar dacă propaganda oficială încearcă să cosmetizeze realitatea. Sub stratul de retorică patriotică și parade televizate, bilanțul este dur, iar nota de plată – istorică.

Pierderile umane ale Rusiei sunt masive. Zeci și sute de mii de militari morți sau răniți, recrutați din regiunile cele mai sărace, din republicile periferice, din sate uitate de dezvoltare. Povara nu este distribuită egal: Moscova și marile centre urbane au fost protejate cât s-a putut, în timp ce provinciile au furnizat carne de tun. Demografia rusă, deja afectată de declin și îmbătrânire, a primit o lovitură suplimentară. O țară care se confrunta oricum cu scădere a populației și deficit de forță de muncă și-a amputat deliberat o parte din generația activă.

Material, Rusia a intrat într-o economie de război aproape totală. Bugetul federal a fost redirecționat masiv către cheltuieli militare. Industria civilă a fost împinsă în plan secund. Investițiile străine s-au evaporat în mare măsură, iar accesul la tehnologie occidentală a fost sever restricționat. Sancțiunile nu au produs colapsul rapid prezis de unii analiști, dar au generat o adaptare forțată: reorientare către Asia, improvizație tehnologică, ocolirea sistemelor financiare tradiționale.

Pe termen scurt, Kremlinul a reușit să stabilizeze rubla și să mențină funcțional aparatul de stat. Pe termen lung însă, costurile structurale sunt enorme: izolare strategică, dependență crescândă de câțiva parteneri externi, drenaj de capital uman prin emigrarea a sute de mii de tineri profesioniști. Fiecare IT-ist, fiecare inginer, fiecare antreprenor plecat reprezintă o pierdere invizibilă, dar profundă.

În plus, imaginea internațională a Rusiei a suferit o degradare majoră. Relațiile cu Europa sunt practic rupte, iar reconstrucția încrederii – dacă va exista – va dura decenii. Rusia a ales confruntarea frontală cu Occidentul și a obținut o consolidare a NATO, o militarizare accelerată a flancului estic și o nouă linie de divizare în Europa. Exact ceea ce declarativ încerca să evite.

Adevărul este incomod: chiar dacă Rusia poate susține financiar și militar conflictul încă o perioadă, costul cumulativ erodează fundația statului pe termen lung. O economie orientată preponderent spre producție militară nu generează prosperitate durabilă. O societate obișnuită cu mobilizare permanentă și pierderi constante se rigidizează și se închide.

Astfel, după patru ani, războiul nu a ruinat doar Ucraina. A împins și Rusia într-o spirală de sacrificiu demografic, presiune economică și izolare geopolitică. Poate că nu este un colaps vizibil, dar este o uzură profundă, lentă, care va marca generații.

Iar concluzia rămâne aceeași: acest conflict a devenit o mașină de tocat resurse umane și materiale de ambele părți. Diferența este că, dincolo de retorică și propagandă, nici Ucraina, nici Rusia nu ies întregi din această confruntare. Câștigătorii, dacă există, nu sunt pe front.