Prima pagină » Stiri si curiozitati » Câți metri are un hectar. Informații absolut necesare

Câți metri are un hectar. Informații absolut necesare

21 mart. 2022, 14:29,
în Stiri si curiozitati

Geometria din școală este descrisă de multe persoane ca fiind dificilă, dar unele sunt noțiuni de importanță absolută, mai ales când ne gândim la câți metri pătrați are un hectar.

Geometria are aplicări în foarte multe domenii, termenul este de originea greacă ( ge și metron) ce se traduce ca fiind știința ce măsoară pământul. Se poate spune că atunci când vorbim de o suprafață nu vom folosi termenul de metru, ci cel de metru pătrat. Atunci când ne gândim la 1 metru pătrat, trebuie doar să ne imaginăm un pătrat ce are latura de 1 metru.

tabel cu cati metri are un hectar

Dintr-o unitate de măsură în alta, fie înmulțim cu 100, fie împărțim

Câți metri are un hectar? Principale unități de măsură

Atunci când ne referim la terenuri, termenul de metru pătrat este puțin depășit căci suprafața este una mare, iar mult mai potrivit este termenul de hectar. În occident s-a folosit foarte mult pasul ca unitate de măsura, iar aceștia au „picioare pătrate” pentru a estima suprafețele. Conversiile se pot face fără problemă și în final este aceeași suprafață, dar mulți comercianți din țară preferă să folosească metrul pătrat pentru a fi clar pentru toată lumea.

Un fapt mai important decât câți metri are un hectar, este cel căruia un hectar se traduce fiind o suprafață ce conține 100 de ari. Iar această unitate de măsură nu este inclusă în sistemul internațional ca unitate principală de măsură, dar este folosită foarte mult pentru faptul că este cunoscută de mulți oameni. Acum se poate menționa faptul că un ar însumează 100 de metri pătrați.

cati metri are un hectar teren incercuit

Termenul de hectar este foarte folosit pentru a preciza suprafata terenurilor

Pentru a realiza ce înseamnă un ar, nu trebuie decât să ne imaginăm un pătrat ce are latura de 10 metri. Căci pentru a obține suprafața unui teren pătrat, vom înmulți cele 2 laturi, iar în cazul dreptunghiurilor vom înmulți lungimea și lățimea. Într-un pătrat ce are latura de 10 metri, vor încăpea 100 de pătrate cu latura de 1 metru, iar spațiul format de acestea se numește ar.

În cadrul dimensiunilor pe care le are o țară sau o zonă de relief, se poate folosi și termenul de kilometru pătrat, dar suprafața cuprinsă este una foarte mare, însumând 100 de hectare. Iar acum gândindu-ne la câți metri are un hectar, ajungem la concluzia că 1 kilometru pătrat are 1 milion de metri pătrați. Acest pătrat gigantic are laturile de 1 km lungime.

conversia unitatilor de masura

Unele unități de măsură nu sunt așa des folosite în practică

Suprafața terenurilor agricole. Măsurători exacte

Atunci când vorbim despre un teren ce are forma de pătrat și dreptunghi, ariile sunt ușor de calculat, însă atunci când vorbim de alte forme, lucrurile se schimbă puțin. Nu putem avea întotdeauna terenuri ce au doar aceste forme, unele sunt sub forme clasice, în timp ce multe sunt ovale, intermitente sau chiar alte forme iregulare. Pentru a putea calcula suprafața, se încearcă o fragmentare a suprafeței cu forme a căror arii sunt ușor de calculat, așa se realizează și intabulările în marile orașe..

Astfel un teren se poate împărți în mai multe trapeze, triunghiuri, pătrate și suprafața obținută este foarte aproape de cea reală. În funcție de tipul de trapez și triunghi pe care îl avem în cazul nostru, vom folosi formulele specifice pentru acestea. Acum că știm câți metri are un hectar, înțelegerea și interpretarea suprafețelor nu ar trebui să pară așa dificilă. Cel mai simplu este să transformați totul în metri pătrați, iar apoi în ceea ce vă convine mai mult.

Donație lunară
Donează lunar pentru susținerea jurnalismului de calitate

Donație singulară
Donează o singură dată pentru susținerea jurnalismului de calitate

Articol recomandat
FOTO Momente bizare înainte și după atacul de la Casa Albă! Declarația surprinzătoare care a precedat focurile de armă
Atacul armat de la Casa Albă a fost precedat de o declarație șocantă. Evenimentele dramatice petrecute la Cina Corespondenților de la Casa Albă au fost marcate nu doar de atacul armat în sine, ci și de o serie de momente neobișnuite care au avut loc înainte și după incident. Declarațiile și reacțiile unor oficiali prezenți […]
Momente bizare înainte și după atacul de la Casa Albă! Declarația surprinzătoare care a precedat focurile de armă

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

`
`
BZI - Editia Digitală - pdf
28 aprilie 2026
28 aprilie 2026
Articole similare
Ieșenii s-au angajat cu ajutorul specialiștilor AJOFM în primul trimestru din 2026. Cei mai mulți provin din mediul urban
02:00
Ieșenii s-au angajat cu ajutorul specialiștilor AJOFM în primul trimestru din 2026. Cei mai mulți provin din mediul urban
Telefoanele în școli au împărțit părinții și profesorii din Iași! Unii adulți, la fel de dependenți de acestea, spun că nu au încredere în diriginți
02:00
Telefoanele în școli au împărțit părinții și profesorii din Iași! Unii adulți, la fel de dependenți de acestea, spun că nu au încredere în diriginți
Alin Aignătoaei, producător din Iași, va ieși pe piață cu căpșuni la finalul lunii mai 2026: „Eu încerc să anticipez producția și să mențin prețul pe toată durata recoltei”
02:00
FOTO Alin Aignătoaei, producător din Iași, va ieși pe piață cu căpșuni la finalul lunii mai 2026: „Eu încerc să anticipez producția și să mențin prețul pe toată durata recoltei”
Noi construcții vor fi făcute în centrul istoric al Iașului! O afaceristă vrea să ridice blocuri cu două și trei etaje pe un teren în suprafață de peste 2.000 de mp
02:00
FOTO Noi construcții vor fi făcute în centrul istoric al Iașului! O afaceristă vrea să ridice blocuri cu două și trei etaje pe un teren în suprafață de peste 2.000 de mp
Justiția din România îl ajută pe coruptul Costel „Tablă” Alexe! Președintele CJ Iași fuge după prescripție! Judecătorii trag sforile să-l scape de închisoare!
02:00
FOTO Justiția din România îl ajută pe coruptul Costel „Tablă” Alexe! Președintele CJ Iași fuge după prescripție! Judecătorii trag sforile să-l scape de închisoare!
Salonul Ofertelor Educaționale 2026 aduce la un loc cele mai importante licee și colegii din Iași
02:00
Salonul Ofertelor Educaționale 2026 aduce la un loc cele mai importante licee și colegii din Iași
O nouă școală va fi construită în județul Iași! Primăria Mogoșești caută firme pentru executarea lucrărilor. Proiectul depășește 3 milioane de lei
02:00
O nouă școală va fi construită în județul Iași! Primăria Mogoșești caută firme pentru executarea lucrărilor. Proiectul depășește 3 milioane de lei
Cinci elevi cu deficiențe de vedere din Iași au ajuns în capitala Macedoniei de Nord, printr-un proiect Erasmus+. „Un copil nu trebuie să fie cu 10 pe linie ca să reprezinte școala”
02:00
Cinci elevi cu deficiențe de vedere din Iași au ajuns în capitala Macedoniei de Nord, printr-un proiect Erasmus+. „Un copil nu trebuie să fie cu 10 pe linie ca să reprezinte școala”
Primăria Iași propune un plan pentru reducerea zgomotului din oraș! Tramvaiele vechi vor fi retrase, iar polițiștii locali vor avea sonometre
02:00
Primăria Iași propune un plan pentru reducerea zgomotului din oraș! Tramvaiele vechi vor fi retrase, iar polițiștii locali vor avea sonometre
INVOLUȚIE
02:00
INVOLUȚIE