Prima pagină » Local » Caz cutremurător! Un băiat de 17 ani din comuna Tibana a fost găsit mort în propria casă
Caz cutremurător! Un băiat de 17 ani din comuna Tibana a fost găsit mort în propria casă

Caz cutremurător! Un băiat de 17 ani din comuna Tibana a fost găsit mort în propria casă

19 iul. 2025, 11:52, 9 ,
Redacția BZI în Local

Un adolescent de 17 ani a fost găsit fără viață în dormitorul său de către familie, care, îngrijorată că acesta nu se trezea, a sunat de urgență la 112.

„La data de 19 iulie a.c., polițiștii din cadrul Secției nr. 4 Poliție Rurală Miroslava au fost sesizați cu privire la faptul că un tânăr a fost găsit decedat, la domiciliul său, din comuna Țibana.

Polițiștii s-au deplasat la fața locului, unde au identificat cadavrul tânărului, de 17 ani.

În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ucidere din culpă. De asemenea, s-a dispus efectuarea autopsiei pentru stabilirea cauzei decesului, iar cercetările sunt continuate”, a declarat IPJ Iași.

La fața locului a intervenit un echipaj al Serviciului de Ambulanță Județean Iași, însă medicii nu au mai putut face nimic, decesul survenise cu câteva ore înainte, cel mai probabil în timpul nopții. Potrivit rudelor, băiatul petrecuse seara anterioară într-un local din apropiere, unde ar fi consumat cantități mari de alcool și ar fi ajuns acasă în stare avansată de ebrietate.

Polițiștii criminaliști și medicii legiști s-au deplasat la domiciliu pentru cercetări și pentru a ridica trupul neînsuflețit, urmând ca autopsia să stabilească exact cauza morții. Deocamdată, nu există suspiciuni de crimă, ipoteza principală fiind un posibil deces provocat de consumul excesiv de alcool.

Donație lunară
Donează lunar pentru susținerea jurnalismului de calitate

Plată sigură și protejată
Alătură-te comunității noastre de susținători
Donația ta lunară ne ajută să planificăm și să continuăm să informăm corect și echidistant
Donație singulară
Donează o singură dată pentru susținerea jurnalismului de calitate

Plată sigură și protejată
Contribuția ta face diferența
Ne ajuți să rămânem independenți și să aducem informații de care ai nevoie
Articol recomandat
Locuințe sociale pentru românii vulnerabili. Ce categorii sunt vizate de legea promulgată de Nicușor Dan
Președintele României, Nicușor Dan, a promulgat miercuri, 11 noiembrie 2026, modificările aduse Legii asistenței sociale nr. 292/2011. Noile prevederi includ accesul la locuințe sociale și la alte imobile aflate în proprietatea administrației publice printre măsurile de prevenire și combatere a sărăciei și a excluziunii sociale. Modificarea extinde definiția grupului vulnerabil și introduce explicit condițiile de […]
Locuințe sociale pentru românii vulnerabili. Ce categorii sunt vizate de legea promulgată de Nicușor Dan
Comentarii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

BZI - Editia Digitală - pdf
14 noiembrie 2026
14 noiembrie 2026