Poliţiştii din Craiova au avut parte de un caz ciudat în noaptea de vineri spre sâmbătă, 29 octombrie, când o mamă și fiul ei au fost prinși drogați la volan. După ce tânărul a fost descoperit sub influenţa stupefiantelor, și-ar fi chemat mama să discute cu polițiștii, iar femeia a ajuns și ea drogată, cu mașina.
Surse din poliție săun că tânărul a devenit recalcitrant în momentul în care a fost oprit de Poliție.
Un tânăr din Craiova a fost prins drogat la volan
Un tânăr de 20 de ani a fost prins drogat la volan în noaptea de vineri spre sâmbătă, 29 octombrie, de către poliţiştii din Craiova, pe strada Dealul Spirei. Ofiţerii au declarat că bărbatul se afla sub influenţa canabisului.
De asemenea, în aceeași noapte, polițiștii din Craiova au prins şi o femeie de 37 de ani, care conducea un autoturism deși se afla sub influența substanței psihoactive Amphetamine.
Cei doi au fost duși la spital pentru recoltatea de probe biologice, iar poliţiştii au întocmit dosare penale pentru conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe. S-a aflat mai apoi ca femeia și tânărul sunt mamă și fiu.
Potrivit surselor, tânărul a devenit recalcitrant în momentul în care a fost oprit de Poliție, motiv pentru care a fost testat și a reieșit că a consumat canabis. Băiatul și-a sunat mama să îl ajute, iar femeia, ajunsă la locul indicat cu mașina, s-a dovedit a fi și ea drogată.
Un bucureştean a lovit mai multe maşini după ce a consumat alcool şi droguri
Într-o altă ordine de idei, amintim că în seara de 14 aprilie 2021, un bărbat de 31 de ani a acroşat 12 maşini pe o stradă din Braşov. Beat, drogat şi fără permis de conducere, tânărul care a provocat incidentul rutier este fiul controversatului afacerist Sever Mureşan. Cei care l-au imobilizat pe șofer au fost chiar proprietarii maşinilor avariate, aceştia trezindu-se la auzirea zgomotelor produse.
Povestea începe în urma unui scandal conjugal,în urma căruia, bucureşteanul s-ar fi certat cu iubita sa, acest lucru împingându-l să bea şi să consume substanțe psihoactive. La puţin timp după ceartă, bărbatul s-a urcat la volan şi a gonit pe străzile din Braşov. Așadar, aflându-se sub influența băuturilor alcoolice și nu numai, acesta a intrat în coliziune cu 12 maşini care erau parcate regulamentar pe marginea drumului. Pe numele bărbatului a fost deschis un dosar penal.
„Conducătorul auto nu a putut fi testat din punct de vedere al prezenței alcoolului în aerul expirat, acesta fiind condus la o unitate medicală autorizată pentru recoltarea de probe biologice, în vederea stabilirii alcoolemiei și a prezenței de substanțe psihoactive în organism. Procedându-se la verificarea în baza de date a Poliției Române a documentelor personale și ale vehiculului condus, cadrele de poliție au constatat faptul că bărbatul are suspendată exercitarea dreptului de a conduce vehicule pe drumurile publice”, a declarat atunci comisarul Alina Maria Ivan, de la Poliția Brașov.
De altfel, un bărbat a fost prins de către oamenii legii în Vama Veche băut şi fără permis de conducere la volanul maşinii. Însă acesta nu s-a oprit aici, fiind oprit din nou peste câteva de către poliţişti, dar de această dată nu numai că era beat, dar era şi drogat.
Acum însă, un tânăr din Craiova a fost prins drogat la volan şi şi-a chemat în ajutor mama, care se afla de altfel sub influenţa stupefiantelor.