Prima pagină » National » Ce a mărturisit sfâșietoare fiica cea mare a lui Corneliu Vadim Tudor, la 5 ani de la moartea tribunului

Ce a mărturisit sfâșietoare fiica cea mare a lui Corneliu Vadim Tudor, la 5 ani de la moartea tribunului

12 sept. 2020, 20:16,
în National

Au trecut cinci ani de la moartea lui Corneliu Vadim Tudor iar familia, prietenii și apropiații au participat la o slujbă de comemorare. Politicianul s-a stins pe 14 septembrie 2015 de Ziua Crucii, în urma unui infarct miocardic.

Sunt cinci ani de la trecerea în nefiinţă a tribunului, iar moartea sa a lăsat un gol imens în sufletele soţiei şi fiicelor sale, care au organizat o slujbă de pomenire. Îndurerată, soţia poiliticianului povesteşte cu ochii în lacrimi despre momentele grele prin care a trecut, imediat după decesul soţului său.

„Mi-am pierdut jumătatea vieții mele, sufletul meu. Ne-am trezit singure toate trei, eu m-am trezit cu două fete la facultate, fără niciun sprijin material, pentru că eu eram casnică și vă închipuiți că a fost un impact destul de mare. Dar, cu timpul, am reușit să trecem peste aceste greutăți”, a spus soția tribunului.

„Abia anul acesta, la această comemorare realizăm cu adevărat ce s-a întâmplat. Tata a fost un mare patriot, iubitor de țară, de valori tradiționale, de tot ceea ce înseamnă istoria acestei țări”, a spus fiica cea mare a lui Vadim, Lidia.

Alături de familie, la slujba de pomenire au participat şi foştii colaboratori şi apropiaţi ai lui Corneliu Vadim Tudor. Corneliu Vadim Tudor, fondator al Partidului România Mare, s-a stins din viaţă la vârsta de 65 de ani, în urma unui infarct miocardic.

Corneliu Vadim Tudor a murit în urmă cu cinci ani

După decesul lui Corneliu Vadim Tudor, pe pagina sa de Facebook a fost actualizată o poezie postată iniţial în 7 septembrie, intitulată „POEM INEDIT ULTIMA CAFEA”, care are opt strofe:

„Hai, Moarte, să bem o cafea / Ţi-o fac cu caimac, aromată / Mai leapădă-ţi coasa cea grea / Şi mantia asta ciudată.

Te rog să iei loc în fotoliu / Nu mă supără dacă fumezi / După cine eşti, Moarte, în doliu? / De ce tot suspini şi oftezi?

E foarte fierbinte cafeaua / Nu te grăbi, că te frigi / Mai lasă-mi pe cer, încă, steaua / Dacă eu am să mor, ce cîştigi?

Ai venit să mă iei în persoană / Prea mare onoare îmi faci / Din toată specia asta umană / Numai pe mine mă placi?

Hai să-ţi ghicesc în cafea / E bine să ştii ce te-aşteaptă / O cumpănă grea vei avea / Dar tu te descurci, eşti deşteaptă. (…) Corneliu Vadim Tudor. Noaptea de duminică spre luni, 6 spre 7 septembie 2015”.

Corneliu Vadim Tudor s-a născut în 28 noiembrie 1949, în Bucureşti, era scriitor, politician şi jurnalist. Este fondatorul Partidului România Mare, fost membru al Parlamentului European şi fost senator.

 

Donație lunară
Donează lunar pentru susținerea jurnalismului de calitate

Donație singulară
Donează o singură dată pentru susținerea jurnalismului de calitate

Articol recomandat
FOTO Ministrul Muncii a făcut anunțul! Pensiile vor fi mărite prin „Pachetul de solidaritate”!
Veste bună pentru pensionari, pensiile vor fi mărite prin „Pachetul de solidaritate”. Anunțul a fost făcut de minidtrul Muncii. „Pachetul de solidaritate” pentru pensionari este analizat de autorități și are în vedere suplimentarea veniturilor pentru un număr important de beneficiari. Măsurile propuse ar aduce sume în plus pentru aproximativ 2,8 milioane de persoane vârstnice, iar […]
Ministrul Muncii a făcut anunțul! Pensiile vor fi mărite prin „Pachetul de solidaritate”!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

`
`
BZI - Editia Digitală - pdf
04 aprilie 2026
04 aprilie 2026