Toto Dumitrescu primește lovitură după lovitură din partea judecătorilor! După situația neplăcută cu care s-a confruntat, în urma accidentului care a avut loc în urmă cu câteva luni, fiul fostului mare fotbalist Ilie Dumitrescu a primit o nouă bombă! Iată ce a hotărât instanța în cazul lui!
După ce a fugit de la locul accidentului făcut în Primăverii, Toto Dumitrescu a dat de mare belea. Polițiștii l-au găsit la o cunoștință acasă, iar ulterior l-au dus la IML, de unde a venit și marea bombă.
Tânărul de bani gata se afla sub influența substanțelor interzise și o bună perioadă de timp a fost arestat la domiciliu din cauza infracțiunilor săvârșite.
Informații de ultim moment în cazul lui Toto Dumitrescu! Ce a decis instanța în ceea ce îl privește pe fiul lui Ilie Dumitrescu
Deși a scăpat de arestul la domiciliu la finalul anului trecut, Toto Dumitrescu trebuie să suporte alte măsuri.
Potrivit informațiilor, instanța de judecată a stabilit că actorul va rămâne sub control judiciar până la data de 1 martie.
„În temeiul art. …. constată legalitatea şi temeinicia măsurii preventive a controlului judiciar dispusă faţă de inculpatul Dumitrescu-Badea Ilie, … , prin încheierea Judecătoriei Sectorului 1 București din data de 06.11.2025, dispusă în dosarul nr. …. Menţine măsura preventivă a controlului judiciar luată faţă de inculpat, până la o nouă verificare, dar nu mai târziu de 60 de zile. În temeiul art. 275 alin. 3 C. proc. pen., cheltuielile judiciare avansate de stat rămân în sarcina acestuia. Cu drept de contestaţie în termen de 48 de ore de la comunicare. Contestația se depune la Judecătoria Sectorului 1 București. Pronunţată prin punerea soluției la dispoziția inculpatului și a procurorului prin mijlocirea grefei instanței astăzi, 30.12.2025” se arată pe site-ul instanțelor.
Ce substanțe consumase Toto Dumitrescu, în momentul producerii accidentului
Accidentul care a avut loc în luna septembrie a anului trecut a scos la iveală informații halucinante! Fiul fostei mari legende a fotbalului românesc a fost găsit pozitiv la consumul de substanțe interzise.
Conform rezultatelor testelor la carea fost supus, Toto Dumitrescu ar fi consumat cocaină, drept pentru care oamenii legii au extins dosarul.
Expertiza medico-legală a stabilit, totuși, faptul că abilitățile de condus ale tânărului nu au fost afectate de consumul de stupefiante.