Cei mai importanți examinatori din Iași sunt Ștefan Grecu, Bogdan Ouatu, Ciprian Ciobanu, Valentin Stan, Bogdan Luca și Andrei Frij. Singurul care are o avere mai însemnată este Ștefan Grecu, șeful Serviciului Public Comunitar Regim Permise de Conducere și Înmatriculare a Vehiculelor Iași, doar că terenurile și imobilul deținute de acesta au fost primite moștenire.
Ștefan Grecu, șeful Serviciului Public Comunitar Regim Permise de Conducere și Înmatriculare a Vehiculelor Iași, a încasat salarii de aproape 100.000 de lei
Ștefan Grecu este șeful Serviciului Public Comunitar Regim Permise de Conducere și Înmatriculare a Vehiculelor Iași. În anul 2023, acesta a obținut salarii în valoare de 97.305 lei, adică puțin peste 8.100 de lei lunar. La capitolul bunuri imobile, Ștefan Grecu deține un teren intravilan, de 1.000 de metri pătrați, situat în localitatea Aroneanu. De asemenea, șeful Serviciului Public Comunitar Regim Permise de Conducere și Înmatriculare a Vehiculelor a moștenit și 50 la sută dintr-un teren de 500 de metri pătrați.
Terenul este situat în localitatea Valea Adâncă. Tot moștenire, Ștefan Grecu a primit și 50 la sută dintr-un imobil situat în Valea Adâncă, cu o suprafață de 100 de metri pătrați. În ceea ce privește bunurile mobile, Ștefan Grecu deține doar un autoturism marca Logan, fabricat în anul 2010. Și acesta este tot moștenit. Bogdan Ouatu este ofițer principal II în cadrul Serviciului Public Comunitar Regim Permise de Conducere și Înmatriculare a Vehiculelor Iași, iar în anul 2023 a încasat salarii în valoare de 75.577 lei, adică aproape 6.300 de lei lunar. Examinatorul ieșean deține, împreună cu soția sa, două apartamente în municipiul Iași și un autoturism marca Volkswagen, fabricat în 2014. În ceea ce privește activele financiare, în declarația de avere a lui Bogdan Ouatu apare un cont curent de 190.000 de lei. Ciprian Ciobanu este și el examinator în cadrul Serviciului Public Comunitar Regim Permise de Conducere și Înmatriculare a Vehiculelor Iași, iar în anul 2023 a încasat salarii în valoare de 76.568,50 lei. Acesta deține doar un autoturism marca Kia, fabricat în 2016.
Ce averi au cei mai importanți examinatori auto din Iași!
Valentin Stan, agent în cadrul Serviciului Public Comunitar Regim Permise de Conducere și Înmatriculare a Vehiculelor Iași, a încasat în anul 2023 salarii în valoare de 69.744 lei, adică în jur de 5.800 de lei lunar. Valentin Stan deține, împreună cu soția sa, Renata Roxana Stan, un teren intravilan de 438 metri pătrați, în Lunca Cetățuii, unde cuplul deține și o casă cu o suprafață de 120 de metri pătrați. Examinatorul ieșean mai deține și un autoturism marca Ford, fabricat în anul 2014.
Andrei Frij a încasat în 2023 salarii în valoare de 75.480 de lei, și 6.900 lei – indemnizație de veteran în teatrele de operaţiuni, deoarece, înainte de a fi examinator, a fost angajat al Ministerului Apărării Naționale. Conform declarației de avere, Andrei Frij nu deține terenuri și imobile, ci doar un autoturism marca BMW, fabricat în 2010.
Agent în cadrul Serviciului Public Comunitar Regim Permise de Conducere și Înmatriculare a Vehiculelor Iași este și Bogdan Luca. În anul 2023, acesta a încasat salarii în valoare de 82.670 lei. Examinatorul deține un apartament cu o suprafață de 90 metri pătrați, situat în municipiul Iași. În cadrul Serviciului Public Comunitar Regim Permise de Conducere și Înmatriculare a Vehiculelor Iași, mai examinează și Marian Popa, Cătălin Diaconu, Marius Ghercă, Andrei Hîncu, Ștefan Burlacu, Ciprian Grămadă și Mihai Andrei.
Numitorul comun: niste tarani. Asta e statul roman.
Ati facut un articol ca sa mai adaugati ceva , ca nu aveati ce. Scrieti despre Ichim ca lucreaza la „permise” dar el mananca de 2 ani pensie…brava voua
Ichim este pensionat de peste 3 ani de zile! 😂
Cât despre averile ăstora, sincer, subțire tare! Vedeți la alte case mai mari averi din camarila politică și tot felul de mizerii.
Stan este de departe cel mai dobitoc examinator. Una este să fii corect și exigent iar alta este să fii prost. Toți ceilalți examinatori râd de el, toți instructorii se ceartă cu dânsul dar Grecu nu vrea să recunoască că are o mare problemă în curte.
Colegule, reportajul este despre averea lui Stan si a altor examinatori, nu despre cat de dobitoc este unul sau altul. Daca chiar esti instructor auto, decat sa-l jignesti sub anonimat, mai bine spune-i ce ai de spus, in fata, civilizat. Si eu am facut-o mai demult fara sa ma cert si omul chiar a fost franc si a dat dovada ca are si coloana vertebrala. Ca nu mi-a convenit nici mie si nici altor colegi ca și-a schimbat traseele de examinare, e alta poveste. Chiar nu e dobitoc dimpotrivă e de apreciat!
Nu mi se pare că au averi 😅
Salar + casă. Asta are majoritatea. Iaca scârtz.
Dacă vreți neapărat să vedeți declarații Dr avere eu unul personal v-aș sfătui să vedeți pe la Poliția Locală, Primăria Municipiului Iași, Consiliul județean, DJADP
Vedeți dacă-i puteți pupa în anus la rând pe toți, iar lui Ouatu puneți-o pe Inga să-i lingă ouăle, în timp ce chelbosul penibil înghite-n sec. Marș, leprelor fomiste !
Sunt oameni normali, ce ne interesează pe noi ce averi au ?