Prima pagină » International » Ce condiție a pus Erdogan pentru ca Turcia să aprobe aderarea Suediei şi Finlandei la NATO
Ce condiție a pus Erdogan pentru ca Turcia să aprobe aderarea Suediei şi Finlandei la NATO

Ce condiție a pus Erdogan pentru ca Turcia să aprobe aderarea Suediei şi Finlandei la NATO

16 ian. 2023, 18:40,
în International

Suedia şi Finlanda trebuie să deporteze sau extrădeze în Turcia până la 130 de „terorişti” înainte ca Parlamentul de la Ankara să le aprobe cererile de aderare la NATO, a transmis preşedintele turc Recep Tayyip Erdogan, citat de Reuters.

Turcia afirmă că Suedia, în special, trebuie să adopte „o atitudine mai clară” împotriva a ceea ce Ankara consideră a fi terorişti, în principal militanţi kurzi şi un grup pe care îl acuză de tentativa de puci din 2016.

„Noi am spus: uitaţi, dacă nu ni-i predaţi pe teroriştii voştri, nu o să putem trece prin parlament (ratificarea cererii de aderare la NATO – n.red.). Pentru ca aceasta să treacă prin Parlament, înainte de toate trebuie să ne predaţi mai mult de 100, în jur de 130 dintre aceşti terorişti”, a afirmat Erdogan, referindu-se la o conferinţă de presă comună avută în noiembrie cu prim-ministrul suedez Ulf Kristersson.

Suedia şi Finlanda au semnat în iunie 2022 un acord tripartit

Suedia şi Finlanda au semnat în iunie 2022 un acord tripartit cu Turcia menit să depăşească obiecţiile acesteia.

Ca parte a acordului, cele două ţări scandinave s-au angajat să ia în considerare „cu celeritate şi în detaliu cererile nerezolvate de deportare sau extrădare a suspecţilor de terorism”, ţinând cont de informaţiile primite de la Turcia şi cu respectarea legislaţiei europene.

Purtătorul de cuvânt al lui Erdogan, Ibrahim Kalin, a declarat sâmbătă că timpul se scurge pentru ca Parlamentul turc să ratifice cererile Suediei şi Finlandei înainte de alegerile prezidenţiale şi parlamentare aşteptate în luna mai.

Luni, Kristersson a afirmat că ţara sa se află într-o „poziţie bună” pentru a-şi asigura ratificarea de către Turcia a cererii sale.

Finlanda nu a primit o nouă listă cu persoanele pe care Turcia ar dori să le extrădeze

Tensiunile dintre cele două țări s-au accentuat săptămâna trecută după ce, într-un montaj video realizat de un grup apropiat de Partidul Muncitorilor din Kurdistan (PKK) și difuzat în Suedia, președintele turc Recep Tayyip Erdogan este numit „dictator” și apare spânzurat.

În urma apariției montajului video, Ministerul turc de Externe a decis să îl convoace pe ambasadorul Suediei la Ankara. Kristersson a declarat ulterior că apariția acestui montaj a fost un „act de sabotaj” menit să împiedice eforturile Suediei de a adera la NATO.

Finlanda nu a primit o nouă listă cu persoanele pe care Turcia ar dori să le extrădeze, a anunțat luni ministrul finlandez de externe, Pekka Haavisto, într-un interviu, potrivit postului public de radio Yle.

Haavisto a precizat că noile cereri ale Ankarei sunt probabil o reacție la recentele evoluții de la Stockholm. Potrivit unui oficial turc de rang înalt citat sâmbăta trecută de The Guardian, este puțin probabil ca Ankara să ratifice aderarea celor două țări nordice la NATO înainte de următoarele alegeri generale din Turcia, care sunt programate pentru luna iunie, dar care ar putea avea loc în aprilie sau mai.

Donație lunară
Donează lunar pentru susținerea jurnalismului de calitate

Plată sigură și protejată
Alătură-te comunității noastre de susținători
Donația ta lunară ne ajută să planificăm și să continuăm să informăm corect și echidistant
Donație singulară
Donează o singură dată pentru susținerea jurnalismului de calitate

Plată sigură și protejată
Contribuția ta face diferența
Ne ajuți să rămânem independenți și să aducem informații de care ai nevoie
Articol recomandat
FOTO Revoltă după o cazare în Eforie Nord. Un cuplu susține că a găsit mucegai și mizerie într-un hotel de trei stele, deși a plătit 350 de lei pe noapte
Un cuplu cazat într-un hotel de trei stele din Eforie Nord susține că a găsit mucegai, praf și instalații sanitare deteriorate. Imaginile au fost publicate online, iar turiștii cer verificări din partea ANPC. Turiștii susțin că au descoperit o cameră cu numeroase probleme de igienă și întreținere, iar după ce au cerut schimbarea acesteia, spun […]
Revoltă după o cazare în Eforie Nord. Un cuplu susține că a găsit mucegai și mizerie într-un hotel de trei stele, deși a plătit 350 de lei pe noapte

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

`
`
BZI - Editia Digitală - pdf
11 iulie 2026
11 iulie 2026