Prima pagină » Bursa Barfelor » Ce fac gaborii în timpul programului: îți stă mintea-n loc!
Ce fac gaborii în timpul programului: îți stă mintea-n loc!

Ce fac gaborii în timpul programului: îți stă mintea-n loc!

31 ian. 2022, 02:00,
în Bursa Barfelor

La finalul ediţiei de astăzi, babetele bârfitoare vă prezintă una despre nește gabori de pe la locala din târg. Astfel, babetele cele hâtre își făceau de treabă prin centrul târgului, zâlele trecute, au văzut cum un melețean dintr-ăsta, de la locală, a intrat într-o bancă, pentru a-și face un credit de nevoi. Colegul său, tot în uniformă, a rămas la ușă, ca să o proptească bine. Ambii erau, de fapt, în timpul serviciului! În loc să alunge cerșetorii de pe străzi sau să dea amenzi scandalagiilor ori să prevină vreun furt, o măslină, ceva, cam cu asta se ocupă gaborii locali de pren târg! Halal! De altfel, în edițiile anterioare, atât babetele cele bârfitoare, cât și colegii de la gazeta bâzâitoare au mai prezentat cazuri dintr-astea, în care agenții de la locală au tăiat frunze la câini.

Donație lunară
Donează lunar pentru susținerea jurnalismului de calitate

Plată sigură și protejată
Alătură-te comunității noastre de susținători
Donația ta lunară ne ajută să planificăm și să continuăm să informăm corect și echidistant
Donație singulară
Donează o singură dată pentru susținerea jurnalismului de calitate

Plată sigură și protejată
Contribuția ta face diferența
Ne ajuți să rămânem independenți și să aducem informații de care ai nevoie
Articol recomandat
Călin Georgescu și Horațiu Potra, din nou la Curtea de Apel. Procesul a fost amânat pentru 12 octombrie
Procesul lui Călin Georgescu și Horațiu Potra a fost amânat luni, 28 septembrie 2026, pentru 12 octombrie, la Curtea de Apel București. Procesul lui Călin Georgescu și Horațiu Potra, în dosarul în care fostul candidat la alegerile prezidențiale este acuzat alături de membrii grupării lui Potra de acțiuni împotriva ordinii constituționale, nu a început efectiv […]
Călin Georgescu și Horațiu Potra, din nou la Curtea de Apel. Procesul a fost amânat pentru 12 octombrie

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

BZI - Editia Digitală - pdf
29 septembrie 2026
29 septembrie 2026