Prima pagină » National » Ce i-a spus preşedintele Franţei românului din Legiunea Străină căruia i-a acordat cetăţenia franceză
Ce i-a spus preşedintele Franţei românului din Legiunea Străină căruia i-a acordat cetăţenia franceză

Ce i-a spus preşedintele Franţei românului din Legiunea Străină căruia i-a acordat cetăţenia franceză

15 mart. 2021, 08:18,
în National

Cu ocazia unei ceremonii solemne, ce a avut loc la un centru de instruire al Legiunii Străine din Saint-Gaudéric, în Aude, Emmanuel Macron a înmânat personal decretul prin care cinci luptători, printre care şi un român, au devenit cetăţeni francezi, relatează media franceză.

”Franţa te invită să devii parte a istoriei sale.

Sunt fericit că am redescoperit principiile şi metodele care permit Legiunii să integreze cu o eficienţă de neegalat o astfel de diversitate de bărbaţi şi culturi.

Este înscris în codul vostru legionar şi îl întruchipaţi cu mândrie: sunteţi o familie, fraţi de arme, serviţi Franţa cu onoare şi fidelitate. În numele Naţiunii, mulţumim legionarilor noştri.

Vorbiţi franceza, respectaţi legile franceze. Franţa vă invită să deveniţi parte a istoriei sale pentru că aţi ales valorile sale, în schimb şi Franţa v-a ales pe voi.

Nimic nu se obţine dacă nu se sacrifică nimic”, a declarat preşedintele cu ocazia predării documentelor luptătorilor din Legiune – un polonez, un brazilian, un român, un nepalez şi un algerian.

Al patrulea regiment străin al Legiunii deţine trei ferme în jurul localităţii Castelnaudary, unde se oferă pregătirea iniţială de patru luni, un antrenament renumit în toată lumea pentru standardele sale ridicate. Printre acestea ”Marşul Chipiului Alb” de 80 de kilometri, care le permite să se alăture Legiunii.

În cazarmă, şeful statului francez a luat masa alături de legionari. Apoi a vizitat camerele, a participat la un curs de franceză – mulţi recruţi nu vorbesc franceza când sosesc – şi la exerciţii de prim ajutor şi de atac.

”Şeful statului va vizita o baracă pentru a înţelege cum îi facem pe aceşti oameni foarte diferiţi să adopte reguli comune ale vieţii de zi cu zi, pentru a forma un tot omogen”, a declarat un consilier din partea Legiunii.

Pentru Preşedinţie, această vizită face parte din programul ”şanselor egale” pe care şeful statului doreşte să îl promoveze la sfârşitul mandatului său de cinci ani.

Tipul acesta de probleme cu greu intră în atenţia publicului, pe fondul îngrijorărilor cu privire la revenirea epidemiei.

Recruţii cu vârste cuprinse între 17 şi 39 de ani vin din întreaga lume pentru a se alătura celor 9.500 de oameni ai acestei unităţi de elită.

Există două modalităţi prin care un legionar străin poate deveni francez.

Cea mai cunoscută, dar din fericire nu reprezintă o modalitate foarte des întâlnită, este cea a ”sângelui vărsat”, când un soldat a fost rănit în luptă. ”S-a întâmplat doar de aproximativ 20 de ori din 1999 şi până azi”, a precizat consilierul francez.

A doua modalitate, se produce când, după trei până la cinci ani de serviciu, legionarii pot aplica pentru a deveni cetățeni francezi.

În fiecare an se naturalizează în jur de 200 de legionari.

”Este o manifestare a egalităţii de şanse, o capacitate puternică de integrare prin efort cu aplicarea unor reguli nu dure, dar solicitante, acceptate în mod liber de cei care se angajează”, afirmă Preşedinţia franceză.

Donație lunară
Donează lunar pentru susținerea jurnalismului de calitate

Plată sigură și protejată
Alătură-te comunității noastre de susținători
Donația ta lunară ne ajută să planificăm și să continuăm să informăm corect și echidistant
Donație singulară
Donează o singură dată pentru susținerea jurnalismului de calitate

Plată sigură și protejată
Contribuția ta face diferența
Ne ajuți să rămânem independenți și să aducem informații de care ai nevoie
Articol recomandat
FOTO Incendiile devastatoare din Spania au evacuat peste 100.000 de oameni, inclusiv români. Mărturia unei conaționale: „Panica era generalizată”
Incendiile de vegetație din Spania au determinat evacuarea a peste 100.000 de persoane din apropierea Madridului, inclusiv români. Flăcările au distrus suprafețe întinse, iar autoritățile avertizează că temperaturile de peste 40 de grade vor îngreuna intervențiile. Peste 100.000 de persoane au fost evacuate din apropierea Madridului din cauza incendiilor de vegetație care afectează Spania, iar […]
Incendiile devastatoare din Spania au evacuat peste 100.000 de oameni, inclusiv români. Mărturia unei conaționale: „Panica era generalizată”

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

`
`
BZI - Editia Digitală - pdf
29 iulie 2026
29 iulie 2026