Ce nu știa nimeni despre Iliescu înainte să ajungă președinte! Povestea unui fost coleg care a trăit totul

Urmărește BZI pe Google

Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

Anton Popescu, fost angajat al Editurii Tehnice, povestește cum, în 1986, a intrat în contact cu Ion Iliescu, care conducea instituția în acea perioadă. Pentru tânărul Popescu, licențiat în Energetică și Filosofie, Editura Tehnică a fost o oportunitate neașteptată, iar Iliescu, un lider respectat și apreciat de aproape toți colegii săi.

„Toate ședințele de redacție cu el erau o încântare. Ne doream să ajungă el să conducă țara,” mărturisește bărbatul, care îl vedea pe Iliescu ca pe o speranță pentru un viitor mai bun. Totuși, Anton subliniază că între „Iliescu director” și „Iliescu președinte” nu a existat nicio legătură, iar dezamăgirea sa a fost profundă.

Înainte de a lucra la editură, Popescu a fost adus pe filiera politică: Iliescu i-a pus rapid problema apartenenței la partid, iar în doar o săptămână bărbatul a fost „făcut” membru PCR, printr-un lanț de telefonate ce implicau nume grele din aparat, precum Suzana Gâdea și Nicolae Croitoru.

„Nu eram membru de partid și nici nu voiam să fiu, dar așa era atunci dacă voiai să lucrezi la edituri,” spune Popescu.

Povestea unui fost angajat care l-a cunoscut pe Iliescu „din spatele biroului”

Pe vremea când conducea editura, Iliescu era un lider respectat și destul de accesibil, cunoscut pentru programul flexibil și atmosfera „liberă” din redacție, în contrast cu rigurozitatea altor instituții de stat. Anton și colegii săi îl apreciau, iar mulți vedeau în el un om care ar putea conduce România spre o schimbare.

Însă, după Revoluția din 1989, lucrurile s-au schimbat.

„Ne-am bucurat că a venit șeful nostru. Toți am zis: ‘Ce bine!’”, povestește Popescu. Dar Iliescu președinte nu a mai fost cel pe care îl cunoscuse la editură. „Pentru mine a fost speranță, care s-a transformat într-o mare dezamăgire,” spune acum, cu regret.

Această transformare s-a accentuat în momentele tensionate de după Revoluție, când Iliescu a anunțat candidatura Frontului Salvării Naționale și a condus evenimentele controversate care au dus la mineriade, marcate de violență și dezbinare.

„Această dezbinare pe care o avem acum este marca Ion Iliescu,” subliniază Popescu.

Într-un moment revelator, la începutul lui 1990, când l-a întâlnit pe Iliescu pentru a-l felicita, Popescu a realizat că liderul nu avea intenția de a accepta opoziția politică.

„Mi-am dat seama că nu ține cont de opoziție. Am simțit dezgust,” povestește el.

Deși l-a iertat pentru greșelile făcute, Anton Popescu nu poate uita „marile erori” care au afectat profund destinul României și care încă se resimt și astăzi.