Ce riscuri își asumă George Simion într-un război politic total?

În acest an care tocmai a debutat, George Simion anunță declanșarea unui război politic total. Pe toate fronturile. Împotriva celor patru partide aflate la putere și care, voluntar sau involuntar, se dovedesc incapabile să repare ce au stricat. Ce înseamnă acest război politic total și care sunt riscurile pe care și le asumă George Simion?

Despre acest politician de top, unul dintre cei mai tineri, care s-a făcut cunoscut în România și pe mapamond prin discursurile sale ferme, contondente, dar echilibrate, deloc extremiste, s-au spus și s-au scris, de către adversari, dar și de către prieteni sinceri sau falși, vrute și nevrute. Printre cele mai grave lucruri care i s-au imputat este că ar fi și el un om al sistemului, „butonat”, cu alte cuvinte, chiar din vremea în care conducea o galerie de fotbal sau declanșa acțiuni civice de anvergură, în special în scopul reunificării Republicii Moldova cu România. În fine, a mai circulat și acuzația că el ar fi nu numai prizonier al unui vast grup de interese controlat de „sistem”, ci și că ar fi fost șantajat la greu. Iar în subsidiar, desigur, s-a făcut și afirmația că el doar mimează opoziția, în realitate nefiind deloc decis să se lupte cu adevărat, în numele partidului pe care îl conduce, pentru a prelua puterea politică. Corolarul acestei ultime acuzații a fost cvasi-permanent, cum că, în realitate, poziția lui în partidul AUR este puternic contestată, din ce în ce mai șubredă, și că oricând partenerii săi politici îl pot îndepărta de la conducere. Toate aceste ipoteze sau acuzații, cum vrem să le spunem, s-au dovedit false. Rând pe rând, ele au căzut în derizoriu, iar unele, de-a dreptul, în uitare.

Este cât se poate de adevărat că, după lovitura de stat din șase decembrie 2024, în numele partidului pe care îl conduce, George Simion a acceptat să participe, în calitate de candidat prezidențial, la alegerile reluate prin decizii arbitrare și i s-a imputat că, în acest fel, ar fi omologat decizia Curții Constituționale, inclusiv cea de excludere totală din alegeri a lui Călin Georgescu. Ar fi legitimat, prin urmare, cel mai mare abuz electoral săvârșit vreodată în istoria României. Iar apoi, de neînțeles pentru mulți, printre care mă număr, a fost faptul că, deși era pe cai mari, devansându-l pe Nicușor Dan cu zeci de procente, între cele două tururi de scrutin a absentat nemotivat de la o serie întreagă de confruntări electorale și a preferat să-și facă o campanie prezidențială nu în țară, ci în străinătate.

Toate cele de mai sus au conturat pentru mulți — și aici contează nu atât contestatarii săi, cât publicul suveranist, din ce în ce mai numeros — fie ideea unei complicități cu sistemul a acestuia, fie cea, la fel de dezonorantă, cum că este lipsit de bărbăția necesară pentru a lupta până la capăt.

Din toate motivele pe care le-am conturat mai sus, decizia pe care a anunțat-o și și-a asumat-o, de a declanșa un război total împotriva celor aflați la putere, a luat prin surprindere opinia publică națională și internațională. Cum ar putea fi declanșat un război total, în condițiile în care, în Parlament, cele patru partide și jumătate înșurubate la putere acționează, în ciuda zgomotului de fond, ca un bloc unitar, chiar și în eventualitatea unei schimbări de premier și, respectiv, a unei schimbări de guvern, în condițiile în care cea mai mare parte a presei este cumpărată la greu din bani publici, în condițiile în care coaliția este susținută, în mod evident, din exterior, de la nivelul Uniunii Europene și, mai ales, în condițiile în care, pe bună dreptate, George Simion refuză cu obstinație să îndemne populația României la acțiuni violente împotriva guvernului și nici nu face mare lucru pentru a genera acțiuni cu adevărat de masă? Cum va proceda? Care este mecanismul pe care îl va declanșa pentru a obliga puterea să accepte alegeri anticipate, prezidențiale și, în final, parlamentare? Ce rol ar putea să-și asume, pe parcursul acestui an, Călin Georgescu, pe care „sistemul”, aflat și el acum la mare înghesuială, nu-l scapă din corzi? Ce i se poate întâmpla lui George Simion dacă apasă până la capăt pe accelerație și în condițiile în care, așa cum s-a văzut, el nu poate fi îndepărtat de la conducerea AUR din interior?

Partidul AUR are o creștere constantă, se plasează la peste 40% din preferințele electoratului și este clar că există o ruptură extrem de periculoasă între aritmetica politică și cea parlamentară, care nu poate fi corectată decât prin alegeri anticipate. Voi prezenta, în următoarele demersuri electorale, mecanismul intern prin care se poate desfășura această numărătoare inversă, precum și pârghiile externe pe care George Simion le-ar putea utiliza.