Actorul Mihai Răzuș a devenit celebru în România la finalul anilor ’90. La vremea respectivă acesta era „mâna dreaptă” a Andreei Marin în cadrul emisiunii „Surprize, surprize”. Iată cu ce se ocupă în prezent.
„Surprize, Surprize” a fost una dintre cele mai urmărite și apreciate emisiuni din România. Andreea Marin a reuşit să ajungă la inimile oamenilor care aşteptau cu sufletul la gură fiecare ediţie. Show-ul cu un real succes a fost difuzat între 1999 și 2008.
Cu siguranță, cei care au urmărit emisiunea își aduc aminte de asistentul celebrei prezentatoare. Mulţi se întreabă cu ce se ocupă acesta în prezent. Se pare că, Mihai Răzuș, în vârstă de 50 de ani, este producător TV la televiziunea română. În acelaşi timp, acesta prezintă alături de Anca Mazilu matinalul „Cu capu-n zori”.
În cadrul unui interviu recent, fostul asistent al Andreei Marin a dezvăluit cât de greu i-a fost să se obișnuiască cu trezitul de dimineață.
„Offf, mi-a fost tare greu să mă obișnuiesc cu ritmul acesta nou.Recunosc că mă culcam mereu undeva între 1-2 dimineața. Slavă Domnului, am un organism care se adaptează rapid…și acum mă bag la nani zilnic până la ora 22. Și totuși, când sună alarma, dimineața, îmi trec prin cap gânduri criminale”, a declarat acesta pentru tvmania.ro.
O fostă dansatoare de la „Surprize, Surprize”, dezvăluiri din culise
Pentru Raluca Petrică, emisiunea ”Surprize, surprize” a fost una dintre cele mai frumoase experiențe din viața sa, după cum a povestit chiar ea.
Tânăra a mărturisit faptul că producția avea în spate sute de oameni extrem de bine pregătiți pentru a rezolva orice situație neprevăzută, iar emisiunea să meargă înainte fără probleme.
Cât despre Andreea Marin, tânăra povestește faptul că au rămas prietene bune chiar și după încheierea filmărilor, potrivit wowbiz.ro
„Surprize, Surprize a fost o experiență extraordinară, am atâtea amintiri minunate, emoții constructive, multă bucurie în suflet, deoarece făceam ceea ce îmi plăcea! Incidente cred că erau la fiecare ediție, însă marea echipă ”Surprize-Surprize” era formată din oameni foarte bine pregătiți, care mascau totul în diferite feluri, astfel încât multe cunoștințe mă întrebau după aceea dacă așa trebuia să se întâmple sau nu. Cu Andreea am rămas prietene de suflet, m-a ajutat foarte mult”, a declarat Raluca Petrică, pentru Playtech-Impact.