Prima pagină » National » Ce salariu are un parlamentar. Cât câștigă deputații și senatorii aleși astăzi
Ce salariu are un parlamentar. Cât câștigă deputații și senatorii aleși astăzi

Ce salariu are un parlamentar. Cât câștigă deputații și senatorii aleși astăzi

06 dec. 2020, 13:30,
în National

Alegerile parlamentare au loc azi, 6 decembrie. Încă de la ora 07.00, urnele au fost deschise, iar românii au ieșit la vot, pentru a alege deputații și senatorii despre care cred că sunt demni să ne reprezinte țara în următorii patru ani. Pe lângă funcția importantă pe care o vor obține, cei care vor câștiga alegerile se vor bucura și de un salariu consistent. Află ce salariu are un parlamentar și ce alte beneficii îl așteaptă.

Cât este un salariu de parlamentar

Parlamentarii au salarii destul de mari, având în vedere că mulți dintre români nu ajung nici măcar la jumătate din salariul acestora și nici nu-și pot permite să viseze astfel de câștiguri. Astfel, cei 465 de deputați și senatori care vor fi aleși pe 6 decembrie 2020 vor câștiga, timp de patru ani, salarii curpinse între 11.000 și 14.000 de lei net.

Potrivit ultimelor informații publicate pe siteurile oficiale ale celor două camere ale Parlamentului, un deputat câștigă lunar o indemnizație cuprinsă între 10.951 și 13.993 de lei. În plus, cea mai mare indemnizație este cea a președintului Camerei Deputaților. La Senat, cea mai mică indemnizație este de 10.951 de lei și cea mai mare este de 13.114 lei.

Pe toată perioada mandatului, parlamentarii chirie, diurnă, transport, telefon și pentru cheltuielile cu biroul parlamentar din teritoriu. Pentru chirie, plata cuvenitănu poate fi mai mică „de jumatate din indemnizatia bruta a deputatului, respectiv al senatorului”. Dacă un parlamentar nu este din București sau din județul Ilfov, diurna va fi de 2% din indemnziația pe care o primește.

Parlamentarii pot circula gratis cu trenul și le este decontat costul carburantului. Mai mult, au dreptul la un bilet de avion gratis săptămânal, pe rutele interne, precum și la un abonament de telefonie mobila decontat de Parlament.

Parlamentarii muncesc, de obicei, doar 3 zile pe săptămână în Parlament, iar restul activității o desfășoară în teritoriu. programul începe de luni, de la ora 14:00, până miercuri la ora 18:00 și cuprinde activitatea în comisii și în plen. Programul poate fi prelungit, când sunt programate ședințe și în zilele de joi.

Conform Legii 208/2015 privind organizarea alegerilor, sunt instituite 41 de circumscripții electorale, câte una pentru fiecare județ, o circumscripție pentru Capitală și încă o circumscripție pentru românii din diaspora. Astfel, un deputat reprezintă 73.000 de locuitori dintr-un județ, iar un senator este ales la fiecare 168.000 din locuitorii județului respectiv.

Donație lunară
Donează lunar pentru susținerea jurnalismului de calitate

Plată sigură și protejată
Alătură-te comunității noastre de susținători
Donația ta lunară ne ajută să planificăm și să continuăm să informăm corect și echidistant
Donație singulară
Donează o singură dată pentru susținerea jurnalismului de calitate

Plată sigură și protejată
Contribuția ta face diferența
Ne ajuți să rămânem independenți și să aducem informații de care ai nevoie
Articol recomandat
Noua lege a salarizării aduce majorări pentru demnitari! Salariile cresc cu până la 4.600 de lei din 2027
Noua lege a salarizării prevede creșteri importante pentru demnitari, de la președinte și miniștri până la parlamentari. Sindicatele critică proiectul și acuză diferențe uriașe între veniturile funcționarilor și cele ale liderilor politici. Președintele României, premierul, miniștrii și parlamentarii ar urma să primească venituri nete mai mari cu mii de lei, în timp ce sindicatele reclamă […]
Noua lege a salarizării aduce majorări pentru demnitari! Salariile cresc cu până la 4.600 de lei din 2027

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

`
`
BZI - Editia Digitală - pdf
27 mai 2026
27 mai 2026
Articole similare
În comuna Holboca se reconstruiește, prin fonduri nerambursabile, o unitate de învățământ! Iată care este stadiul lucrărilor
02:00
FOTO În comuna Holboca se reconstruiește, prin fonduri nerambursabile, o unitate de învățământ! Iată care este stadiul lucrărilor
Nunta anului în sportul din Iași! Ștefan Lătescu se căsătorește cu Bianca Giulia, bruneta focoasă care l-a cucerit! Iată unde va avea loc evenimentul cu 500 de invitați
02:00
FOTO Nunta anului în sportul din Iași! Ștefan Lătescu se căsătorește cu Bianca Giulia, bruneta focoasă care l-a cucerit! Iată unde va avea loc evenimentul cu 500 de invitați
Zece elevi din Iași au învățat în Franța cum poate fi combătut bullyingul din școli. Tinerii au analizat situații concrete de hărțuire alături de colegii francezi
02:00
FOTO Zece elevi din Iași au învățat în Franța cum poate fi combătut bullyingul din școli. Tinerii au analizat situații concrete de hărțuire alături de colegii francezi
Oamenii legii au organizat mai multe acțiuni de control. Iată ce au căutat în mai multe zone din Iași
02:00
Oamenii legii au organizat mai multe acțiuni de control. Iată ce au căutat în mai multe zone din Iași
În comuna Comarna va fi construit un centru multifuncțional pentru copii! Primăria caută firme pentru un contract de peste 4 milioane de lei
02:00
În comuna Comarna va fi construit un centru multifuncțional pentru copii! Primăria caută firme pentru un contract de peste 4 milioane de lei
Atracția acestui sezon! Vizitatorii vin de la zeci de kilometri distanță pentru câmpul cu maci de la Țigănași
02:00
FOTO Atracția acestui sezon! Vizitatorii vin de la zeci de kilometri distanță pentru câmpul cu maci de la Țigănași
Șoferii din Iași nu plătesc parcarea, după ce primăria a implementat sistemul cu taxă pe mai multe străzi. Polițist: „Au impresia că nu vor fi depistați”
02:00
Șoferii din Iași nu plătesc parcarea, după ce primăria a implementat sistemul cu taxă pe mai multe străzi. Polițist: „Au impresia că nu vor fi depistați”
Ce fac elevii din Iași după terminarea liceului: mulți aleg să nu își continue studiile! „Banii mi se par mai importanți decât o diplomă”
02:00
FOTO Ce fac elevii din Iași după terminarea liceului: mulți aleg să nu își continue studiile! „Banii mi se par mai importanți decât o diplomă”
Justiția coruptă a României: o nouă amânare în dosarul „Tabla”! Costel Alexe are șanse mari să scape!
02:00
FOTO Justiția coruptă a României: o nouă amânare în dosarul „Tabla”! Costel Alexe are șanse mari să scape!
Astăzi, Valeria Focșa, femeia omorâtă cu sânge rece în cartierul Alexandru cel Bun, va fi înmormântată. Criminalul a fost arestat preventiv
02:00
FOTO Astăzi, Valeria Focșa, femeia omorâtă cu sânge rece în cartierul Alexandru cel Bun, va fi înmormântată. Criminalul a fost arestat preventiv