Prima pagină » Sport » Ce salariu va avea Mircea Rednic la Poli Iași! Urmează „revoluția” în Copou!
Ce salariu va avea Mircea Rednic la Poli Iași! Urmează

Ce salariu va avea Mircea Rednic la Poli Iași! Urmează „revoluția” în Copou!

03 ian. 2020, 04:00,
în Sport

Mircea Rednic a acceptat oferta celor de la Poli Iași și va avea un salariu modest în Moldova.
Potrivit presei centrale, „Puriul” va câștiga lunar câte 5.500 de euro.
Pe de altă parte, Rednic va avea cale liberă la transferuri, astfel că este de așteptat o revoluție la Iași, în această iarnă, când vor pleca mulți jucători din actualul lot și vor veni alții.
În cariera de antrenor, Mircea Rednic le-a pregătit pe Rapid, FCM Bacău, Al Nassr, Universitatea Craiova, FC Vaslui, Dinamo, Alania Vladikavkaz, Khazar Lankaran, Astra, Petrolul, Standard Liege, CFR Cluj, Gent, Mouscron și Al Faisaly.
Mircea Rednic va semna cu Poli Iași în următoarele zile, iar „Puriul” a fost anunțat ca noul antrenor al moldovenilor chiar înainte de Revelion.
„Președintele executiv a ajuns la un acord cu cel mai titrat antrenor din Liga 1, Mircea Rednic, care va conduce echipa Politehnicii în următoarea perioadă. Semnarea contractului va avea loc în primele zile ale noului an, când vom reveni cu informații suplimentare”, se arată într-un comunicat dat de moldoveni.

Donație lunară
Donează lunar pentru susținerea jurnalismului de calitate

Plată sigură și protejată
Alătură-te comunității noastre de susținători
Donația ta lunară ne ajută să planificăm și să continuăm să informăm corect și echidistant
Donație singulară
Donează o singură dată pentru susținerea jurnalismului de calitate

Plată sigură și protejată
Contribuția ta face diferența
Ne ajuți să rămânem independenți și să aducem informații de care ai nevoie
Articol recomandat
FOTO Pilotul Adrian Rus mai căzuse pe circuitul de la Brno înaintea accidentului fatal. Mărturia care capătă o semnificație dramatică
Pilotul român Adrian Rus, decedat în accidentul de pe circuitul Brno, mai trecuse printr-un incident pe aceeași pistă în 2025.  Accidentul fatal s-a produs la startul unei competiții desfășurate pe circuitul de la Brno, unde a fost implicat și pilotul austriac Filip Steinmayr. Potrivit informațiilor disponibile, motocicleta sportivului austriac s-a oprit imediat după start, iar […]
Pilotul Adrian Rus mai căzuse pe circuitul de la Brno înaintea accidentului fatal. Mărturia care capătă o semnificație dramatică

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

`
`
BZI - Editia Digitală - pdf
14 iulie 2026
14 iulie 2026