Pilotul român Adrian Rus, decedat în accidentul de pe circuitul Brno, mai trecuse printr-un incident pe aceeași pistă în 2025. Accidentul fatal s-a produs la startul unei competiții desfășurate pe circuitul de la Brno, unde a fost implicat și pilotul austriac Filip Steinmayr.
Potrivit informațiilor disponibile, motocicleta sportivului austriac s-a oprit imediat după start, iar acesta a ridicat mâna pentru a-i avertiza pe ceilalți concurenți aflați în spatele său.
Pilotul Adrian Rus mai căzuse pe circuitul de la Brno
Plecat dintr-o poziție aflată mult în spatele grilei de start, Adrian Rus a ajuns în zona incidentului cu o viteză ridicată și nu a mai avut timpul necesar pentru a evita motocicleta rămasă pe traseu. Impactul dintre cele două motociclete a fost extrem de violent, iar în urma coliziunii acestea au luat foc.
Echipajele medicale au intervenit imediat, însă gravitatea accidentului a făcut imposibilă salvarea celor doi piloți.
Comentatorul Nova Sport, Ondřej Ježek, a explicat succesiunea evenimentelor care au dus la tragedie și motivul pentru care evitarea impactului a fost extrem de dificilă.
„Motociclistul care venea de pe rândul al șaisprezecelea, adică de la o distanță de aproape o sută de metri sau poate chiar mai mult, din spatele celui lovit, a apucat deja să prindă o viteză foarte mare. Un alt pilot a reușit să vireze brusc chiar în fața lui, dar el nu a mai avut timp să reacționeze.”
Organizatorii competiției au confirmat ulterior că, în ciuda intervenției rapide a medicilor, Filip Steinmayr nu a mai putut fi salvat. Adrian Rus a fost transportat de urgență la spital, însă medicii nu au reușit să îi salveze viața din cauza leziunilor extrem de grave suferite.
În urma accidentului, organizatorii au decis anularea curselor rămase în program, în semn de respect pentru cei doi sportivi.
Declarația lui Adrian Rus despre accidentul suferit în 2025
Tragedia de acum readuce în atenție un alt moment dificil din cariera pilotului român. În decembrie 2025, Adrian Rus fusese implicat într-un accident pe același circuit de la Brno, în timpul unei sesiuni în care rula cu aproximativ 150 km/h.
La acel moment, pilotul a povestit chiar el ce s-a întâmplat și cum a continuat cursa după problemele tehnice întâmpinate.
„Acolo a fost o deschidere de gaz mult prea devreme față de unghiul de inclinare. Motocicleta nu mai pornea, după cum ați văzut la începutul cursei. Am intrat pe linia boxelor, mi-am dat casca jos, am zis: OK, asta e. După care niște băieți voinici au zis că nu se poate, să încercăm. A pornit motocicleta și de acolo am pornit fără să mă mai asigur că e închisă casca. Da, am căzut cu casca deschisă.”
Mesajele emoționante transmise după moartea lui Adrian Rus
Dispariția pilotului a provocat numeroase reacții în rândul familiei, prietenilor și comunității motocicliste. Cei care l-au cunoscut au vorbit despre pasiunea sa pentru motorsport și despre implicarea în promovarea acestui sport.
Adrian Rus avea 44 de ani și devenise cunoscut nu doar prin participările la competiții, ci și prin materialele video în care explica experiențele sale din lumea curselor de motociclism.
Fosta sa parteneră a publicat un mesaj emoționant, în care a descris teama pe care a trăit-o ani la rând înaintea fiecărei curse.
„Am trăit sentimentul acesta aproape în fiecare lună, timp de aproape 10 ani, de când ai intrat în viața mea. Sentimentul acela de panică, de teamă că ceva s-ar putea întâmpla, de neliniște care mă cuprindea și care, de fiecare dată, se termina cu un telefon de la tine sau de la cineva care îmi spunea: «Stai liniștită, sunt bine, e OK». Azi, telefonul acela nu a mai venit…”
Autoritățile din Cehia au deschis o anchetă pentru a stabili cu exactitate toate circumstanțele producerii accidentului. Anchetatorii verifică imaginile surprinse pe circuit, declarațiile martorilor și datele tehnice disponibile pentru a reconstitui întreaga succesiune a evenimentelor.