Multe persoane se chinuie cu bolile cronice, cu toate acestea chiar dacă o boală cronică se manifestă de-a lungul multor ani, asta nu înseamnă că cei care suferă de aceste boli nu pot duce o viață normală. O boală cronică nu este doar despre tratamentul fizic al bolii, descris prin pastile, spitale și doctori, o boală cronică ne poate afecta și la nivel mental, astfel încât nu ne putem bucura de ceea ce ne oferă viața.
Ce sunt bolile cronice și cum ne afectează viața la nivel mental?
Bolile cronice sunt descrise ca niște afecțiuni de sănătate de lungă durată, de-obicei persistente, care nu pot dispărea în câteva zile și nici nu pot fi vindecate complet. Printre bolile cronice se numără hipertensiunea arterială, alzheimerul, epilepsia și diabetul, acestea fiind unele dintre cele mai întâlnite boli cronice.
O boală cronică are o evoluție lentă și nu poate fi vindecată complet, ci doar ținută sub control prin tratament și monitorizare medicală constantă. Așadar, o persoană care are o afecțiune cronică poate ajunge la un dezechilibru emoțional datorită faptului că nu se pot bucura de viață din cauza tratamentului medicamentos și a vizitelor regulate la medic.
De exemplu, o persoană care suferă de epilepsie poate prezenta modificări de personalitate sau de comportament, de-obicei acestea sunt mai impulsive sau retrase social. În schimb, epilepsia creează stări de anxietate sau în cazuri mai grave depresie, atât din cauza impactului bolii asupra creierului, dar și din cauza faptului că o criză de epilepsie poate apărea în cele mai nepotrivite momente.
Un alt exemplu ar fi, persoanele care suferă de hipertensiune arterială, de-obicei cei mai afectați de această boală sunt persoanele cu o vârstă înaintată. Hipertensiunea arterială are impact asupra sistemului cardiovascular, dar totodată un impact supra sănătății mentale și a funcționării creierului, mai ales dacă nu este ținută sub control.
Persoanele care suferă de hipertensiune arterială pot prezenta afecțiuni la nivel mental precum, tulburările de memorie, trăiesc stări de anxietate sau stres, fie din cauza bolii în sine sau fie teama de a nu întâmpina complicații (infarct, accident vascular).
Cum controlăm afecțiunile sănătății mentale când suferim de o boală cronică?
Chiar dacă o persoană suferă de epilepsie, hipertensiune arterială, alzheimer în stadii timpurii sau alte boli cronice există metode prin care persoana în cauză poate avea o viață cât mai normală și își pot proteja sănătatea mentală.
De-obicei unele persoane când află că suferă de o boală cronică au impresia că nu se mai poate face nimic și puțini sunt cei care nu își pierd speranță. Deci o persoană care suferă de o afecțiune cronică trebuie să aibă în primul rând, suport emoțional din partea persoanelor apropiate și să convingă persoana afectată să respecte schema de tratament. Respectarea acesteia și monitorizarea medicală regulată previne impactul bolii asupra creierului.
Stimularea creierului prin citit, jocuri de memorie, explorarea lucrurilor noi sau descoperirea unui hobby pot menține activitatea cognitivă. O rutină și o organizare bună a vieții reduce stresul și oboseala mentală.
Activitatea fizică regulată, chiar și o plimbare prin parc sau exerciții ușoare au un efect bun asupra corpului dar și asupra creierului. O banală plimbare prin parc îmbunătățește starea de spirit deoarece lumina naturală stimulează producția de serotonină și dopamină, care sunt adesea numiți hormonii fericirii. În schimb favorizează socializarea, întâlnirile cu alte persoane în parc reduc singurătatea.
Alte sfaturi pentru o viață cât mai liniștită pentru a reduce afecțiunile sănătății mentale provocate de bolile cronice, includ: un somn odihnitor, o alimentație echilibrată, exercițiile de respirație, meditația sau rugăciunea.
Chiar dacă bolile cronice nu pot fi vindecate complet, cheia este echilibrul între îngrijirea corpului, stimularea minții și suportul emoțional. Astfel, chiar și cu o boală cronică, o persoană poate duce o viață activă și satisfăcătoare.