Ce sunt bureții de rouă și unde îi poți găsi! Iată toate detaliile

Bureții de rouă mai sunt cunoscuți după denumirea științifică Marasmius oreades. Buretele de rouă este o ciupercă apreciată de-a lungul timpului datorită gustului său unic. Grecii antici erau mari consumatori ai acestei ciuperci, contribuind la consolidarea reputaţiei sale.

La fel ca bureții de rouă, hribii de plop sunt foarte căutați în România. Hribii trebuiesc gătiți bine pentru a evita neplăcerea unei probleme gastrointestinale.

Bureții de rouă, un gust inconfundabil

Bureții de rouă au un gust inconfundabil și multă lume caută acest tip de ciuperci. Numele său, „oreades,” provine din limba greacă şi se traduce că „de la munte.” Aceasta ciupercă prospera în zonele de deal şi munte, unde iarba înaltă permite picăturilor de rouă să se adune pe sol, creând astfel condiţii ideale pentru dezvoltarea sa. Pentru a înţelege mai bine nevoile acestei ciuperci, trebuie să menţionăm că este un saprofit, adică contribuie la descompunerea materiilor vegetale.

Pentru a se dezvolta, Buretele de rouă necesită căldura şi umiditate, iar prezenţa animalelor mari, precum cai şi bovine, joacă un rol important în procesul său de dezvoltare.

Marasmius oreades este recunoscut pentru aspectul său distinctiv, având un picior robust şi lemnos, care trebuie îndepărtat înainte de gătire. De asemenea, are lamele rare şi incomplete, prezentând adesea jumătăţi de lamele. Cu toate că este o ciupercă uşor de recunoscut şi colectat chiar şi de către începători, există două specii asemănătoare care trăiesc în acelaşi habitat, dar sunt extrem de toxice: Clitocybe dealbata şi Clitocybe rivulosa. Consumul acestor ciuperci poate duce la otrăvire severă şi chiar la deces, aşa că este esenţială atenţia sporită în timpul culegerii.

Cum arată bureții de rouă

Marasmius oreades, cunoscut sub numele de Buretele de rouă, poate fi caracterizat astfel:

Pălăria: Are un diametru cuprins între 2 şi 6 centimetri. La început, prezintă o formă conică sau de clopot, dar pe măsură ce maturizează, devine plata şi, uneori, uşor adâncită. Marginile sale pot avea crestături radiale vizibile, iar în centru poate prezenta un gurgui extins, însă nu foarte pronunţat. Suprafaţa cuticulei este de culoare ocru-maronie şi poate deveni lipicioasa în condiţii umede, uscându-se când vremea este frumoasă. Culorile pălăriei variază între galben-ocru şi nuanţa cojii de aluna-deschis, cu zona centrală întotdeauna mai închisă.

Lamele: Lamelele sunt amplasate la distanţă una de cealaltă, fiind cărnoase şi late. Ele nu sunt ataşate de picior şi sunt vizibile. Pot avea o gamă de culori de la albicioase la maro-deschis.

Piciorul: Piciorul are o lungime de 4-8 centimetri, este lemnos, cilindric şi subţire, uneori prezentând sinuozităţi uşoare. Baza piciorului este uşor îngroşata şi acoperită de un puf albicios caracteristic. Coloritul piciorului se aseamănă cu cel al pălării, dar are nuanţe mai deschise.

Carnea: Carnea pălăriei este delicată, în timp ce cea a piciorului este fibroasa şi de culoare albicioasă. Ciuperca emana un miros specific plăcut de ciupercă şi are un gust slab, uşor dulceag.

Distribuţie: Marasmius oreades se găseşte în grupuri mari sau formează cercuri pe terenuri ierboase, de-a lungul drumurilor de ţară, pe pajişti, în luminişuri şi prefera solurile nisipoase. Aceasta ciupercă poate fi întâlnită din mai până în octombrie. Așadar, dacă vrei bureți de rouă trebuie să fiți atenți la zonele în care apar aceștia și la perioade.