Ce zodie este cel mai bun soț. Dacă nu știai asta, zodia în care s-a născut un bărbat îl poate face un soț mai bun sau mai rău. Astfel, unii nativi parcă au ceva special și sunt partenerii de viață perfecți. În alte cazuri însă lucrurile nu sunt tocmai roz.
Uneori, trăsăturile native pot transforma un bărbat în soțul ideal. Totodată, anumite zodii masculine parcă nu sunt făcute pentru căsătorie. Și dacă ai avut ghinionul să te căsătorești cu un astfel de bărbat, vei dori să scapi de el numaidecât. Află așadar ce zodie este cel mai bun soț. Iată cum se prezintă clasamentul zodiilor.
Gemenii, în coada clasamentului
Acesta este un soț care pare să fie acolo, dar în același timp nu pare să fie. Și nu este exact atunci când ai nevoie de el. În general, tolerarea acestui bărbat ca soț este posibilă numai din trei motive:
– este bun la pat;
– este neobișnuit de inteligent;
– este foarte distractiv.
Pe locul 11, Peștii
Dacă soțul-pește vrea ceva, este necesar să-i dai imediat. Și, culmea, dorește amor pasional, nerestricționat. De fapt, cu bărbatul din zodia Pești este necesar să trăiești – să fii o mamă care să aibă grijă. O mama grijulie și strictă. Pe de altă parte, nu există soți în lume care ar fi atât de devotați soțiilor lor ca Peștii.
Ce zodie este cel mai bun soț. Săgetătorul este pe locul 10
Un soț ideal pentru că este: romantic, practic, plin de viață, dar blând, un mare iubitor și un tată grijuliu. Să trăiești cu el este ușor și plăcut. Dacă, bineînțeles, închideți ochii la micile escapade. Adevărat, mai devreme sau mai târziu, Săgetătorul se va plictisi. Deci, înainte de nuntă, trebuie să-i verificați trecutul.
Pe locul 9, Scorpionul
Bărbatul Scorpion nu se mulțumește cu altceva decât perfecțiunea: cel mai bun vin, cel mai bun restaurant, cel mai bun film, cea mai grozavă femeie. Nimeni nu poate nega că, odată ce s-a îndrăgostit, bărbatul Scorpion este loialitatea în persoană. Deși este celebru pentru senzualitate și erotism, el nu te va înșela niciodată dacă te iubește. De asemenea, trebuie să-i oferi ceea ce își dorește de la viață și relație.
Locul 8 – Rac
Bărbații născuți în zodia Racului sunt ideali pentru femeile care caută stabilitate și confort în relații de lungă durată. Bărbatul Rac este dominat de emoții și dă mai multă importanță inimii decât intelectului. Pare bărbatul viselor tale? Nu sări pe primul Rac care ți-a ieșit în cale.
Bărbații născuți sub semnul Racului sunt foarte emotivi și au multă nevoie de atenție. De asemenea, au nevoie de iubire necondiționată și devotament și nu vor să le împartă cu nimeni. Racul poate fi foarte gelos și posesiv și s-ar putea să te controleze atunci când se simte nesigur pe el.
Ce zodie este cel mai bun soț. Berbecul se situează pe locul 7
Bărbatul Berbec este un animal aparte, feroce, agresiv, dar fidel și generos. Ca iubit, nu trebuie decât să-i oferi toată dragostea ta și te va pune pe un piedestal de cristal. Oricum, nu te grăbi să-i sari în brațe, pentru că dacă nu muncește pentru ce își dorește, renunța destul de repede. Bărbații Berbeci sunt celebri pentru cât de repede își pierd interesul și cât de repede se plictisesc de ceva ușor.
Vărsătorul este pe locul 6
Puțin excentric, dar creativ și plin de energie mereu. Bărbatul Vărsător are un șarm de tocilar care a crescut să fie un bărbat aiurit și copilăros. Libertatea este una dintre valorile cele mai de preț pentru el. Dacă ești genul de femeie care îl întreabă mereu pe unde umblă și ce face, vei pierde mult din farmecul lui.
Bărbatul Vărsător îndrăgostit vede iubirea ca pe un joc incitant, pe care trebuie să-l joci corect, după reguli clare. În dragoste, bărbatul Vărsător își dozează șarmul și flirtul în doze mici și dese. El calculează totul și gândește mișcarea următoare ca la șah.
Locul 5 – Taur
Bărbatul Taur este o ființă destul de complexă, pasional și casnic, leneș și activ. De asemenea, este o creatură controversată și versatilă în dragoste. Scopul lui în viață și în relații este să aibă un cămin călduț, cu o soție frumoasă și iubitoare. Dar mai vrea ca aceasta să-i permită să fie leneș și să ducă o viață liniștită, de huzur.
Taurul îndrăgostit răspunde mai bine la o atingere delicată și tandrețe, decât la bici și comenzi răstite. Acestea din urmă sunt echivalentul unei eșarfe roșii fluturate prin fața ochilor Taurului și îl vor enerva peste măsură.
Ce zodie este cel mai bun soț. Balanța este pe locul 4
Rafinat și sensibil, este gata să aprecieze orice formă de frumusețe i se ivește în cale. Simțul său estetic este extrem de dezvoltat și îi este atrasă atenția de femeile frumoase, elegante și rafinate. Are un fler aparte pentru frumos și este foarte sensibil la acest aspect.
Prin urmare, calea către inima bărbatului Balanță nu trece prin stomac, ci printr-o formă de artă. Muzică, literatură, pictură, sculptură, toate acestea sunt domenii care îl sensibilizează. Poate mai mult decât orice altă zodie, bărbatul Balanță este genul care își dorește o familie și care vrea să se căsătorească. Îi plac relațiile amoroase și este foarte stabil în sentimentele sale.
Capricornul ocupă treapta a treia a podiumului
Unii ar spune că acești Capricorni sunt darul lui Dumnezeu pe Pământ. Și aceasta deoarece în toate aspectele vieții lui, Capricornul îndrăgostit este foarte serios în ceea ce face. Fie că este vorba despre relație și planuri de viață în doi ori de activitatea din așternut. Cu el, nimic nu este o glumă și femeile care iubesc distracția și varietatea nu se vor simți în largul lor cu acest mascul tradiționalist.
Bărbatul Capricorn nu flirtează și nu este un jucător, un bărbat care umblă după femei. De asemenea, nu înșală când este nemulțumit sau plictisit. Crede în dragostea adevărată și o caută, sau, mai degrabă, o așteaptă să vină la el și să-i schimbe viața.
Leul este pe locul 2
Bărbatul Leu este puternic, orgolios și carismatic, dar poate deveni un adevărat pisoi în brațele femeii potrivite. Leii au obiceiul să ia câte o emoție sau sentiment uman și să le amplifice până la extreme. Când vine vorba de dragoste, bărbații Lei se comportă exact așa.
Dragostea cu un Leu este cutremurătoare, spectaculoasă, grandioasă și dramatică. Zodia Leu se îndrăgostește ușor și des, dar asta nu înseamnă că nu iubește profund. Dimpotrivă, se consumă de fiecare dată la flacăra maximă.
Ce zodie este cel mai bun soț. Fecioara, prima treaptă a podiumului
Bărbații Fecioară apreciază foarte tare mintea și creierul. Asta spre deosebire de acei oameni care pun mare accent pe calitățile fizice ale unei persoane. Arată-i că ești inteligentă și că ai tot felul de interese care îi pot stârni curiozitatea. Orice ai face, nu te lăuda în față unui bărbat Fecioară, deoarece ei apreciază modestia.
Cu bărbatul Fecioară vei avea parte de:
– stabilitate și relaxare în relație;
– o casă superbă, mereu gata de oaspeți și foarte curată;
– stabilitate emoțională și lipsa neîncrederii, a incertitudinilor;
– stabilitate financiară și plan de pensie de rezervă.