Prima pagină » Local » Cea mai mare grădină zoologică din zona Moldovei, chiar în centrul Iașului. Iată ce animale poți admira în orice moment al zilei – FOTO

Cea mai mare grădină zoologică din zona Moldovei, chiar în centrul Iașului. Iată ce animale poți admira în orice moment al zilei – FOTO

14 sept. 2023, 02:00, 7 ,
Petronel Ștefan în Local

Cea mai mare grădină zoologică din regiunea Moldovei este în Iași, fiind vorba despre animale care umblă nestingherite pe malurile Bahluiului, ziua în amiaza mare

Deși suntem în anul 2023, iar țara noastră se numără printre națiunile Uniunii Europene, la unele capitole încă am rămas în trecut. Pe timpul zilei, oamenii din zonele de periferie ale orașului își lasă animalele din gospodărie libere, iar acestea ajung chiar spre părțile centrale ale municipiului. Polițiștii locali au intervenit cu sancțiuni pentru proprietari, însă aceștia le-au ignorat.

Cea mai mare grădină zoologică se află aproape de centrul orașului

o poză cu un cal pe Bahlui

Polițiștii locali au amendat proprietarii, însă lucrurile nu s-au schimbat

În timpul zilei, când traficul era foarte intens, iar sute de oameni se deplasau pe străzi, mai multe vaci și un cal pășteau pe malurile Bahluiului. De obicei, animalele ajung din zona Galata, de unde proprietarii le lasă libere sau vin cu ele la păscut pe pășunile din oraș. De multe ori, acestea ajung și pe străzile din Iași, iar șoferii se trezesc cu o nouă surpriză neplăcută.

„Eu am crescut în cartierul Mircea cel Bătrân și așa a fost mereu, nu e o noutate. Dimineața, când mergeam pe stradă, mai zăream câte o vacă pe stradă, însă lumea din zonă s-a obișnuit”, povestește Ioan, un localnic.

Iașul este cunoscut drept „capitala culturală” a României, însă, în contrast, animalele circulă pe străzi precum în sate. Totodată, pe malurile Bahluiului erau gunoaie aruncate, vegetația tăiată de muncitori a fost lăsată să se usuce, iar în unele locuri încă nu s-a făcut curățenie. Cei care vor să se bucure de o plimbare pe lângă cursul de apă trebuie să se ferească de spinii și buruienile lăsate în urmă. Se mai zăresc, în unele locuri, pescarii amatori care petrec ore bune pe malul apei să prindă ceva.

„De când am ieșit la pensie, acum 15 ani, tot mai vin pe malul Bahluiului să pescuiesc, mai trece timpul așa și mă mențin activ. Totuși, am observat că înainte erau mai mulți pești în apă, nu știu care ar fi explicația”, a precizat un bătrân care pescuia.

Problema nu este actuală

o poză cu un pescar pe Bahlui

Oamenii sesizează autoritățile de multe ori în ce privește această situație

Totuși, această problemă nu este una actuală pentru municipiul Iași. Animalele circulă nestingherite pe străzile orașului de mulți ani de zile, iar fenomenul pare că nu o să dispară atât de ușor. Poliția Animalelor este solicitată de cetățeni pentru a prelua necuvântătoarele și pentru a găsi proprietarul lor. De asemenea, polițiștii locali au dat amenzi proprietarilor, însă nu au avut vreun efect până în acest moment. Animalele vin din zona Dealul Galata și strada Cicoarei. În urma sesizărilor, Poliția Locală a aplicat 28 de amenzi, ce însumează 4.100 de lei.

„Se acordă o atenție deosebită în mod permanent și aplicăm sancțiuni deținătorilor de animale. Noi acționăm cu medicul veterinar din cadrul Salubris SA. Nu este o problemă nouă. Deși proprietarii au primit sancțiuni, lasă în continuare animalele libere, iar acestea ajung în oraș”, a transmis Liviu Zanfirescu, șeful Poliției Locale Iași.

Cea mai mare grădină zoologică din regiunea Moldovei poate fi văzută la Iași. Animalele din gospodării umblă liniștite pe străzile orașului, chiar în timpul zilei.

Donație lunară
Donează lunar pentru susținerea jurnalismului de calitate

Donație singulară
Donează o singură dată pentru susținerea jurnalismului de calitate

Comentarii
  • Sa fim seriosi….splai bahlui zona mircea-dacia nu este centrul orasului…mai bine vad animale,decat „animale”

  • Aceste animale sunt ale abuzivilor din cartierul improvizat Dalas.Cand dărâmați coșmeliile de acolo,sa scăpăm și noi de infracționalitate și mizerie?

  • Ce aveți cu vacile ? Sunt în mediul lor natural !, pasc iarba pe acolo de zeci de ani ! , animale sunt oamenii iar cea mai mare grădina zoologica este Iașul în traficul rutier la orele de vîrf !, numai giboni, cimpanzei, boi, vaci, bizoni, melci, lipitori, hiene, curci bete, găini nebune , zmei , limbrici ……….

  • orasul penalului de Chirica

  • Sa faceti poze si cu porcii, maimutele, vacile si boii din primarie! Si cu bizonii care parcheaza pe trotuare, pe trecerile de pietoni si in curbe! :)))

  • Vax.
    Așteptați să înceapă anul universitar. Atunci se va deschide gradina zoologică din Copou. Veți putea admira gazele, rinoceri și girafe. Și o sumedenie de hipopotami. Bizonii sunt doar in trecere. Iar dacă aveți răbdare să așteptați, veți putea zări chiar și panterele negre. Sunt câteva chiar bune.

  • Zona este islaz …municipal și primăria încasează sume enorme drept taxe de pășunat da’ nu tre’ să știe toată lumea.
    Până acu’ vreo 3 ani aveau angajat un văcar care la prima oră era deja praf…de beat. Acum au adoptat o metodă modernă: Un vițel priponit câte o săptămână în același loc, in căldura și fără apă. Noroc cu vaca care odată pe zi își aducea aminte că e mamă. Ce spun așa-zisele asociații de protecție a animalelor?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

`
`
BZI - Editia Digitală - pdf
16 decembrie 2025
16 decembrie 2025
Articole similare
Noi proiecte imobiliare sunt anunțate în Iași! Pe strada Dealul Zorilor vor fi construite case cu un etaj. Iată cine este beneficiarul investiției
02:00
FOTO Noi proiecte imobiliare sunt anunțate în Iași! Pe strada Dealul Zorilor vor fi construite case cu un etaj. Iată cine este beneficiarul investiției
Val de reacții dure după accidentul rutier mortal din Baza 3. Familia tinerei a răbufnit: „Un conducător inconștient a curmat o viață”
02:00
FOTOVIDEO Val de reacții dure după accidentul rutier mortal din Baza 3. Familia tinerei a răbufnit: „Un conducător inconștient a curmat o viață”
Zile de foc pentru șoferii din Iași. Sute de autoturisme au fost oprite, în trafic, pentru control. Iată rezultatele
02:00
Zile de foc pentru șoferii din Iași. Sute de autoturisme au fost oprite, în trafic, pentru control. Iată rezultatele
Trei critici de teatru vor fi spectatori la spectacolele Teatrului „Luceafărul” Iași în vederea nominalizării la premiile UNITER
02:00
FOTO Trei critici de teatru vor fi spectatori la spectacolele Teatrului „Luceafărul” Iași în vederea nominalizării la premiile UNITER
Impactul AI pe piața muncii. Antreprenorii s-au întâlnit pentru a dezbate perspectivele inteligenței artificiale în România: „S-a discutat viitorul IMM-urilor din următorii 20 de ani”
02:00
Impactul AI pe piața muncii. Antreprenorii s-au întâlnit pentru a dezbate perspectivele inteligenței artificiale în România: „S-a discutat viitorul IMM-urilor din următorii 20 de ani”
Tot mai multe cazuri de gripă severă sunt identificate în această perioadă. Prof. dr. Carmen Dorobăț: „Au apărut cazuri rare, cazuri zgomotoase”
02:00
FOTO Tot mai multe cazuri de gripă severă sunt identificate în această perioadă. Prof. dr. Carmen Dorobăț: „Au apărut cazuri rare, cazuri zgomotoase”
Noi locuințe vor fi construite pe strada Eugen Stătescu! Proiectul Planului Urbanistic Zonal se află pe masa consilierilor locali
02:00
FOTO Noi locuințe vor fi construite pe strada Eugen Stătescu! Proiectul Planului Urbanistic Zonal se află pe masa consilierilor locali
Primăria Iași scoate la licitație fierul vechi de la Depoul Dacia și tonetele de unde se vindeau biletele
02:00
Primăria Iași scoate la licitație fierul vechi de la Depoul Dacia și tonetele de unde se vindeau biletele
La un șpriț, el a fost subiect de discuție
02:00
La un șpriț, el a fost subiect de discuție
Imaginea anului 2025, la Iași! Copiii merg, zilnic, kilometri întregi prin întuneric, frig și noroi, până la școală. Primar: „Plângi de mila lor, cu glodul până la jumătate. Drumul e catastrofă”
02:00
FOTOVIDEO Imaginea anului 2025, la Iași! Copiii merg, zilnic, kilometri întregi prin întuneric, frig și noroi, până la școală. Primar: „Plângi de mila lor, cu glodul până la jumătate. Drumul e catastrofă”