Prima pagină » International » Cel mai mare profit din istorie pentru saudiți în timp ce petrolul ajunge la cote alarmante
Cel mai mare profit din istorie pentru saudiți în timp ce petrolul ajunge la cote alarmante

Cel mai mare profit din istorie pentru saudiți în timp ce petrolul ajunge la cote alarmante

15 aug. 2022, 10:16,
în International

Saudiții înregistrează cel mai mare profit din istorie în condiţiile în care petrolul ajunge la cote alarmante. Vorbim despre faptul că Saudi Aramco, din Arabia Saudită a raportat profit uriaș pe baza prețului petrolului care creşte.

Așadar, intenţia saudiţilor nu este să crească producția, așa cum a solicitat SUA, în contextul în care profiturile sunt enorme. Vă aducem aminte faptul că OPEC+ a crescut în mod simbolic producția de petrol după ce Joe Biden a cerut acest lucru.

Cel mai mare profit din istorie pentru saudiți, iar petrolul are cote alarmante

Așadar, Aramco a intrat în rândul companiilor Exxon Mobil și BP și obține cel mai mare profit din istorie, în contextul în care preţul petrolului atinge cote halucinante. Asta în condiţiile în care sancţiunile împotriva Rusiei au tensionat piața internațională şi a cauzat o creștere a cotației. Compania consideră că cererea de petrol va crește până în 2030. Asta în condiţiile în care profitul net al companiei a crescut cu 90%, înregistrând 48,39 de miliarde de dolari.

Dividentul grupului pentru trimestrul doi este de 18,8 miliarde de dolari iar acţiunile Aramco au crescut cu 25% în ultimul an. Oficialii din Aramco au explicat faptul că toată compania este pregătită să ridice capacitatea producției de petrol la 12 milioane de barili dacă autoritățile centrale o vor cere. Cheltuielile de capital au crescut cu 25%, până la 9,4 miliarde de dolari în trimestrul doi, comparativ cu aceeaşi perioadă din 2021.   Tot la capitolul profit record a fost și Exxon care a înregistrat 17,9 miliarde de dolari, cu o creștere de 4 ori față de un an în urmă. O altă informație interesantă apărea în spațiul public legat de compania MOL care, potrivit raportărilor oficiale, a înregistrat un profit record. Vorbim despre un profit care a crescut cu 20%. Cifra de afaceri a crescut și ea cu 42,6%, comparativ anul 2020.

OPEC+ nu dorește o creștere a producției de petrol

OPEC+, organismul din care fac parte marile țări producătoare de petrol au crescut simbolic producția de petrol zilnică. Asta în condiţiile în care piața internaţională înregistrează un mare șoc din cauza războiului din Ucraina și a sancţiunilor impuse Rusiei care este un important jucător la nivel mondial.

„Este atât de puţin încât să nu aibă sens. Din punct de vedere fizic, este o problemă marginală. Ca gest politic, este aproape insultător”, a declarat Raad Alkadiri, director general pentru energie, climă şi sustenabilitate la Eurasia Group.

În acest context, specialiştii consideră că prețurile la materia finită, cum ar fi motorină și benzină, vor crește în continuare. România practică printre cele mai mari prețuri la combustibil raportate la salariul unui cetățean. Cu toate că statul român a decis compensarea combustibilului cu 50 de bani, românii nu simt mari modificări ale prețurilor. Asta în condiţiile în care în urmă cu doar o singură lună, un litru de combustibil ajunsese să coste peste 10 lei.

Donație lunară
Donează lunar pentru susținerea jurnalismului de calitate

Plată sigură și protejată
Alătură-te comunității noastre de susținători
Donația ta lunară ne ajută să planificăm și să continuăm să informăm corect și echidistant
Donație singulară
Donează o singură dată pentru susținerea jurnalismului de calitate

Plată sigură și protejată
Contribuția ta face diferența
Ne ajuți să rămânem independenți și să aducem informații de care ai nevoie
Articol recomandat
Incident naval în Marea Neagră, în apropierea României. O navă sub pavilion Liberia a fost avariată, autoritățile iau în calcul impactul cu o dronă maritimă sau explozia unei mine
Incident naval în Marea Neagră, în Zona Economică Exclusivă a României. O navă comercială a fost avariată, iar autoritățile analizează posibilitatea unui impact cu o dronă maritimă sau a exploziei unei mine. Un nou incident naval în Marea Neagră a fost semnalat în noaptea de 23 spre 24 iulie, în apropierea graniței maritime a României. […]
Incident naval în Marea Neagră, în apropierea României. O navă sub pavilion Liberia a fost avariată, autoritățile iau în calcul impactul cu o dronă maritimă sau explozia unei mine

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

`
`
BZI - Editia Digitală - pdf
27 iulie 2026
27 iulie 2026