Prima pagină » Actualitate » Cel puțin 16 morți într-un accident dintre un microbuz și un autobuz în Egipt
Cel puțin 16 morți într-un accident dintre un microbuz și un autobuz în Egipt

Cel puțin 16 morți într-un accident dintre un microbuz și un autobuz în Egipt

08 ian. 2022, 13:20,
în Actualitate

Două vehicule ce transportau pasageri s-au ciocnit sâmbătă în peninsula egipteană Sinai, provocând moartea a șaptesprezece persoane, au anunţat oficiali de securitate şi medici. De asemenea, alte șaptesprezece persoane au fost rănite. Cauza accidentului, în care au fost implicate un autobuz şi un microbuz, au fost ceaţa şi viteza excesivă, conform unor responsabili din domeniul securităţii, scrie AFP, mai transmite sursa citată.

Autobuzul se îndrepta spre popularul oraş-staţiune de la Marea Roşie Sharm al-Sheikh când s-a produs coliziunea, a declarat şeful securităţii din sudul peninsulei, generalul-maior Sherif Rauf. Accidentele rutiere cu victime sunt relativ frecvente în Egipt. Acestea sunt adesea puse pe seama conducerii imprudente şi a condiţiilor rutiere precare. Potrivit cifrelor oficiale, citate de AFP, 7.000 de persoane au murit în accidente de circulaţie în Egipt în 2020.

Un nou oraș antic a fost adus la suprafață în Egipt, în 2021

Cu siguranță cea mai mare (fizic vorbind) descoperire a anului 2021 este un întreg oraș vechi de 3.000 de ani, cel mai mare descoperit în Egipt până acum. Arheologii au început săpăturile la „Ascensiunea lui Aton”, care a fost descoperită pe malul vestic al Luxorului, în toamna anului 2020.

„Descoperirea acestui oraș pierdut este a doua cea mai importantă descoperire arheologică de la mormântul lui Tutankhamon”, a declarat Betsy Bryan, profesor de egiptologie la Universitatea Johns Hopkins, într-un comunicat.

O mare parte a orașului, anume partea de sud, a fost scoasă de sub nisipuri în luna martie. Atunci, arheologii au putut observa gradul bun de conservare, la suprafață fiind aduse case intacte cu ziduri de până la 3 metri înălțime, o brutărie mare și un loc de înmormântare care conținea un schelet. Camerele din case erau pline cu vase de ceramică, unelte pentru tors, țesut și sticlă și bijuterii „lăsate de vechii locuitori ca și cum ar fi fost acolo ieri”, potrivit comunicatului.

Donație lunară
Donează lunar pentru susținerea jurnalismului de calitate

Plată sigură și protejată
Alătură-te comunității noastre de susținători
Donația ta lunară ne ajută să planificăm și să continuăm să informăm corect și echidistant
Donație singulară
Donează o singură dată pentru susținerea jurnalismului de calitate

Plată sigură și protejată
Contribuția ta face diferența
Ne ajuți să rămânem independenți și să aducem informații de care ai nevoie
Articol recomandat
Guvernul Luca Niculescu și-a început mandatul. Premierul promite că Pilonul 2 de pensii nu va fi modificat și anunță prioritățile
Guvernul condus de Luca Niculescu și-a început mandatul după șase luni de criză politică, iar premierul a anunțat că Pilonul 2 de pensii nu va fi modificat. Printre prioritățile noului Executiv se numără atragerea fondurilor europene, rectificarea bugetară și pregătirea bugetului pentru 2027. Cei 18 miniștri ai Cabinetului au depus jurământul de învestitură la Palatul […]
Guvernul Luca Niculescu și-a început mandatul. Premierul promite că Pilonul 2 de pensii nu va fi modificat și anunță prioritățile

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

BZI - Editia Digitală - pdf
22 octombrie 2026
22 octombrie 2026