National

Cele mai bune bancuri ale lui Emil Boc despre viaţa de după pandemia de COVID-19: Vom fi ca la 20 de ani, fără griji şi fără bani

Publicat: 03 dec. 2020
_____ Vizualizări 0 Comentarii
Cele mai bune bancuri ale lui Emil Boc despre viaţa de după pandemia de COVID-19 Vom fi ca la 20 de ani fără griji şi fără bani
Emil Boc, primarul municipiului Cluj

Primarul municipiului Cluj Napoca s-a ţinut de bancuri în momentul în care a inaugurat iluminatul de sărbători în piaţa centrală a oraşului. O prezenta inedita, Emil Boc a stârnit amuzamentul oamenilor care au fost prezenţi la inaugurarea online.

Edilul oraşului le-a explicat faptul oamenilor asemănarea dintre melodia celor de la Votaj şi pandemia de COVID-19 spunând că după pandemie Vom fi ca la 20 de ani, fără griji şi fără bani.

Emil Boc a stârnit amuzamentul celor prezenţi la evenimentul online

Într-o transmisiune live video pe o reţea de socializare, edilul Emil Boc s-a ţinut de glume. Primarul le-a amintit oamenilor de gripă Spaniolă şi despre faptul că aceasta a avut loc în perioada în care s-a născut România Mare dar a vorbit şi despre situaţie epidemiologică din Cluj-Napoca, scriu cei de la adevărul.ro

Din păcate, în contextul epidemiei de COVID-19, locaţia în care a avut loc evenimentul a fost aproape goală dar pe LIVE-ul de pe FACEBOOK s-au uitat mii de oameni. Emil Boc i-a îndemnat pe oameni să respecte normele sanitare şi le-a spus şi câteva bancuri

Emil Boc: „După pandemie, o să fim ca la 20 de ani. Adică după vorbă cântecului lui Călin Goia de la Voltaj, fără griji şi fără bani. Acum sper să fim cu bani totuşi după pandemie chiar dacă grija pentru locurile de muncă este una foarte mare şi prezentă. Iar tot ce facem noi este să menţinem ş să aducem locuri de muncă la Cluj, pentru că nu dorim să trecem dintr-o criză sanitară într-o criză economică.

„N-am crezut niciodată că o să mă duc la bancă cu mască, o să cer bani şi o să şi primesc. Iată că asta ne-a adus pandemia, mai în glumă mai în serios, masca aceasta este elementul de siguranţă major pe care noi putem să-l avem în momentul de faţă”, a spus Boc.

„Nicio femeie din lume nu a reuşit să ţină bărbaţii departe de stadioane, baruri, să nu poată să meargă la bere cu prietenii, aşa cum a făcut COVID-19. Ceva adevăr şi în asta dar până la urmă este important că suntem bine şi sănătoşi”.

„La mulţi ani, România! Dragi clujeni, sper că iluminatul deschis azi să vă aducă un pic de optimism şi să trecem mai repede peste această perioadă atât de dificilă! Vă rog să respectaţi în continuare măsurile dispuse de către autorităţi – distanţare fizică, mască, igienă – pentru a proteja sănătatea fiecăruia dintre noi precum şi pentru a apăra locurile de muncă!”

Care este situaţia epidemiologică din Cluj Napoca

Boc a mai susţinut că gradul de infectare cu COVID-19 la Cluj-Napoca este „sub control”, existând o tendinţă de scădere: „Suntem îngrijoraţi, dar nu panicaţi”. Boc a susţinut că nu e cazul de introducere a carantinei. Gradul de infectare în municipiu trece un pic de 7 la mia de locuitori, a mai spus edilul.

La nivelul județului Cluj, situația epidemiologică se prezintă astfel:

-În ultimele 24 de ore, 270 persoane au fost confirmate Covid-19 din județul Cluj

-Total număr de teste 694 din care 547 diagnostic grupe de risc și 147 teste efectuate la cerere. Până în acest moment s-au realizat 279.613 de teste, la nivelul județului Cluj.

-69 persoane internate în ATI;

-Total vindecați și externați 1.658, din care 1.349 din județul Cluj;

-Total decedați 219, din care 181 (+7 față de raportarea precedentă) din județul Cluj.

-În acest moment sunt internați 662 de pacienți, din care 638 din județul Cluj.

Adauga un comentariu