Prima pagină » Economic Local » Cele mai multe locuri de muncă disponibile la început de 2026, în Iași, sunt pentru persoanele cu studii medii
Cele mai multe locuri de muncă disponibile la început de 2026, în Iași, sunt pentru persoanele cu studii medii

Cele mai multe locuri de muncă disponibile la început de 2026, în Iași, sunt pentru persoanele cu studii medii

06 ian. 2026, 02:00,
Raluca COSTIN în Economic Local

Agenția Județeană pentru Ocuparea Locurilor de Muncă (AJOFM) Iași a publicat o nouă listă cu locurile de muncă vacante de la începutul anului 2026, iar cele mai multe sunt pentru persoanele cu studii medii.

Ieșenii care vor să se angajeze la începutul anului 2026 au la dispoziție cele mai multe locuri de muncă în domenii precum serviciile sau HoReCa

Ofertele de muncă pentru cei care vor să se angajeze la începutul acestui an sunt, mai ales, pentru persoanele cu studii medii, care au diplomă de Bacalaureat sau școală profesională. Potrivit Agenției Județene pentru Ocuparea Forței de Muncă (AJOFM) Iași, în total, la începutul acestui an, sunt 479 de locuri de muncă vacante, iar 396 sunt pentru persoanele cu studii medii. Astfel, cei interesați pot aplica pentru un post de agent de securitate, de agent vânzări, de agent servicii clienți sau de agent imobiliar. În total, sunt disponibile 237 de locuri de muncă în comerț, iar un sfert dintre acestea sunt pentru pozițiile enumerate mai sus. În continuare, domeniul HoReCa este ofertant pentru persoanele cu studii medii. Energy & Relax Point SRL, Upgrade Burger SRL, Belmi Trade SRL, Miraval SRL și Dania Shaorma SRL angajează ajutor de bucătar. Alte posturi disponibile, în această perioadă, sunt pentru persoanele cu studii medii care vor să fie barmani, barista sau bone, dar și pentru șomerii care își caută un loc de muncă. Rata șomajului în județul Iași a ajuns la 3,50% la sfârșitul lunii noiembrie 2025, potrivit datelor furnizate de Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă (AJOFM) Iași. Nivelul este cu 0,08 puncte procentuale mai mare față de luna octombrie, indicând o ușoară creștere a numărului de persoane fără loc de muncă.

„În evidențele AJOFM Iași erau înregistrați, la finalul lunii noiembrie, 9.783 de șomeri, dintre care 4.521 sunt femei. Din total, doar 1.504 persoane beneficiază de indemnizație de șomaj, în timp ce 8.279 sunt șomeri neindemnizați și primesc exclusiv servicii gratuite de ocupare, consiliere și mediere, oferite de agenție”, susține Adriana Sîrghie, purtător de cuvânt al AJOFM Iași.

Un număr de 6.061 de persoane s-au angajat în primele 11 luni din 2025 în Iași

Pe de altă parte, datele AJOFM Iași arată și un impact pozitiv al măsurilor de sprijin pentru ocupare. În primele 11 luni ale anului 2025, ca urmare a serviciilor de asistență personalizată oferite de instituție, au fost încheiate 6.061 de contracte individuale de muncă. Informații detaliate privind structura șomajului la nivelul județului Iași pot fi consultate pe site-ul Agenției Naționale pentru Ocuparea Forței de Muncă, la adresa www.anofm.ro. Angajatorii au posibilitatea de a publica locurile de muncă vacante în Sistemul informatic integrat PULS, platformă care oferă o gamă largă de funcționalități, cum ar fi operarea rapidă și flexibilă a locurilor de muncă vacante pe bază de competențe. De asemenea, angajatorii pot identifica și gestiona obligațiile asumate privind confirmarea statutului de beneficiar de măsuri de stimulare a ocupării forței de muncă, generarea și depunerea cu semnătură electronică a documentelor necesare obținerii diferitelor subvenții.

În domeniul medical, la Iași, se fac angajări. De asemenea, persoanele cu studii medii au cele mai mari șanse să se angajeze datorită numărului mare de oferte de muncă.

Donație lunară
Donează lunar pentru susținerea jurnalismului de calitate

Donație singulară
Donează o singură dată pentru susținerea jurnalismului de calitate

Articol recomandat
Proprietarii care ar putea rămâne fără case din 2027. Noua lege îi va afecta grav!
Piața imobiliară din România se pregătește pentru transformări importante începând cu anul 2027, avertizează analistul economic Adrian Negrescu. În aceste condiții, sunt proprietarii care ar putea rămâne fără case din 2027. Proprietarii care ar putea rămâne fără case din 2027 Analistul economic Adrian Negrescu este de părere că modificările fiscale anunțate vor determina recalcularea impozitelor […]
Proprietarii care ar putea rămâne fără case din 2027. Noua lege îi va afecta grav!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

`
`
BZI - Editia Digitală - pdf
08 ianuarie 2026
08 ianuarie 2026