Prima pagină » International » China execută un cuplu pentru dublă ucidere. Doi copii au fost aruncați de la etajul 15 pentru aceștia să poată întemeia o nouă familie împreună
China execută un cuplu pentru dublă ucidere. Doi copii au fost aruncați de la etajul 15 pentru aceștia să poată întemeia o nouă familie împreună

China execută un cuplu pentru dublă ucidere. Doi copii au fost aruncați de la etajul 15 pentru aceștia să poată întemeia o nouă familie împreună

01 feb. 2024, 17:00, 2 ,
în International

Un bărbat, Zhang Bo, şi noua sa parteneră, Ye Chengchen, care au organizat uciderea cu premeditare a celor doi copii ai bărbatului, pe care i-au aruncat de la etajul al 15-lea, au fost executaţi miercuri, 31 ianuarie, în China, anunţă un tribunal, relatează AFP conform News.ro

Drama, care a provocat o indignare în întreaga ţară, din cauza naturii extrem de sordide, a avut loc în noiembrie 2020, într-un bloc, în marele oraş Chongqing (sud-vest). Zhang Bo a declarat că şi-a ucis fiul în vârstă de un an şi fiica în vârstă de doi ani, dintr-o căsătorie anterioară, pentru a-i face pe plac noii sale partenere şi a se căsători cu ea.

Familia acesteia nu accepta ca ea să se căsătorească cu un bărbat care avea copii.

”La 31 ianuarie 2024, dimineaţa, Tribunalul Popular Intermediar nr. 5 din Chongqing a dat curs ordinului de execuţie, emis de către Curtea Populară Supremă şi i-a executat pe Zhang Bo şi Ye Chengchen”, anunţă într-un comunicat tribunalul.

Cuplul a fost condamnat la moarte în prima instanţă, iar apoi în apel, în 2023.

Executați în China pentru că ar fi ucis doi bebeluşi

La începutul relaţiei sale amoroase cu Zhang Bo, noua parteneră a acestuia, Ye Chengchen, nu ştia că acesta era căsătorit încă şi că avea copii. După ce a aflat, ea a decis să continue relaţia. În urma unui divorţ, pronunţat în februarie 2020, tatăl s-a angajat să plătească o pensie alimentară fostei soţii şi să-şi crească fiul în vârstă de un an până când împlinea vârsta de şase ani.

Noua sa parteneră considera însă că însăşi existenţa acestor copii constituia ”o povară pentru viitorul lor împreună” şi un ”obstacol” în calea căsătoriei cu Zhang Bo, precizează tribunalul. Tânăra a ”exercitat o presiune constantă” asupra partenerului său ca acesta să-i ucidă, potrivit tribunalului.

Ei ”au decis să mascheze crima într-o cădere accidentală”, subliniază tribunalul, denunţând un mod de operare ”inuman”, care ”sfidează limitele moralei”.

China a redus în 2015 de la 55 la 46 numărul infracţiunilor pedepsite cu moartea.

Între acestea se află în continuare crima cu premeditare, violul şi traficul de droguri, dar nu şi proxenetismul şi contrabanda cu arme.

Condamnaţii la moarte sunt ucişi adesea cu o injecţie letală.

Numărul persoanelor executate anual în China este secret.

Donație lunară
Donează lunar pentru susținerea jurnalismului de calitate

Plată sigură și protejată
Alătură-te comunității noastre de susținători
Donația ta lunară ne ajută să planificăm și să continuăm să informăm corect și echidistant
Donație singulară
Donează o singură dată pentru susținerea jurnalismului de calitate

Plată sigură și protejată
Contribuția ta face diferența
Ne ajuți să rămânem independenți și să aducem informații de care ai nevoie
Articol recomandat
FOTO Traian Băsescu avertizează că România se confruntă cu o situație de risc după incidentele cu drone. Ce spune despre posibilitatea unei escaladări
Fostul președinte al României, Traian Băsescu, a comentat incidentele din ultimele zile, în urma cărora trei drone au pătruns în spațiul aerian românesc și au fost doborâte de avioane F-16 ale Forțelor Aeriene Române. În opinia sa, astfel de episoade reprezintă un motiv de îngrijorare și impun o analiză atentă din partea autorităților. Traian Băsescu […]
Traian Băsescu avertizează că România se confruntă cu o situație de risc după incidentele cu drone. Ce spune despre posibilitatea unei escaladări
Comentarii
  • au fost executați prea uman, în coardă de pian trebuiau să-i spînzure pt. ce au făcut!

  • Dumnezeu să îi ierte pe copii !

    Cât despre acești adulți, presupuși părinți, moarte în chinuri aș fi făcut.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

`
`
BZI - Editia Digitală - pdf
27 iulie 2026
27 iulie 2026