Cine atacă România din umbră? Cazul ANCPI

Urmărește BZI pe Google

Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

România nu este atacată doar atunci când îi sunt încălcate granițele.

România este atacată și atunci când cineva pătrunde în infrastructura statului, îi paralizează instituțiile și poate ajunge la informații despre ceea ce este, poate, cea mai importantă formă de avere a cetățeanului: proprietatea.

De aceea, atacul asupra ANCPI nu poate fi tratat ca o banală problemă informatică.

Nu este o pană de curent.

Nu este o defecțiune de server.

Nu este o neplăcere administrativă.

Este o lovitură dată unei infrastructuri esențiale a statului român.

Și întrebarea care trebuie pusă, chiar dacă deranjează, este simplă:

Cine a vrut să pună România în această situație și de ce?

Când statul nu-și mai poate apăra propriile date

Cadastrul României nu înseamnă niște fișiere uitate pe serverele unei instituții.

Înseamnă proprietăți.

Terenuri.

Case.

Clădiri.

Drepturi.

Tranzacții.

Înseamnă, într-o anumită măsură, harta averii României.

Iar atunci când infrastructura care gestionează aceste informații este atacată și paralizată, avem obligația să ne întrebăm dacă nu cumva miza depășește cu mult simpla extorcare financiară.

Poate fi vorba despre bani.

Poate fi vorba despre date.

Poate fi vorba despre spionaj.

Poate fi vorba despre sabotaj.

Și, dacă ancheta va găsi indicii în acest sens, trebuie cercetată inclusiv ipoteza unei operațiuni cu miză politică sau economică.

Dar un lucru este cert: un stat care nu știe cine a intrat în propriile sisteme și ce a făcut acolo este un stat vulnerabil.

Iar vulnerabilitatea statului român nu este o chestiune de partid.

Este o chestiune de suveranitate.

De ce această tăcere?

Ceea ce ridică și mai multe semne de întrebare este încercarea de a prezenta cazul drept o problemă tehnică ce va fi „rezolvată”.

Când?

Cum?

Cu ce pierderi?

Ce date au fost accesate?

Ce date au fost copiate?

Ce a fost șters?

Ce sisteme au fost compromise?

Cât timp au avut atacatorii acces?

Existau avertismente?

Existau vulnerabilități cunoscute?

Cine trebuia să le remedieze?

Acestea sunt întrebări perfect legitime într-un stat democratic.

Și cu atât mai legitime atunci când vorbim despre informații care privesc proprietatea cetățenilor.

Poporului român nu trebuie să i se ceară să aibă încredere oarbă în comunicate.

Încrederea se câștigă prin transparență.

Lecția de la 6 decembrie 2024

6 decembrie 2024 a arătat României că spațiul digital nu mai este separat de puterea politică.

Alegerile, informația, rețelele, platformele și instituțiile sunt astăzi parte din aceeași arhitectură de putere.

Atunci am văzut cât de vulnerabil poate deveni procesul democratic.

Astăzi vedem cât de vulnerabil poate deveni aparatul administrativ al statului.

Sunt două evenimente diferite.

Dar au o lecție comună:

suveranitatea în secolul XXI înseamnă și controlul asupra infrastructurii digitale.

Un stat care își pierde controlul asupra datelor sale își pierde, încetul cu încetul, și capacitatea de a decide singur.

Iar o Românie care nu-și poate proteja bazele de date strategice este o Românie vulnerabilă în fața oricui are suficientă capacitate tehnică, suficient interes și suficientă lipsă de scrupule.

Cine are interesul?

Aici trebuie să fim lucizi.

Nu știm încă cine se află în spatele atacului.

Și tocmai de aceea nu trebuie să inventăm vinovați.

Dar trebuie să cerem să fie cercetate toate pistele.

Cine câștigă dacă aceste date ajung pe mâna unor infractori?

Cine câștigă dacă tranzacțiile sunt blocate?

Cine câștigă dacă instituțiile statului sunt dscreditate?

Cine câștigă dacă cetățeanul începe să creadă că statul nu-și mai poate apăra nici măcar informațiile despre propria lui casă?

Și cine ar putea avea interesul să cunoască în detaliu structura proprietăților din România?

Acestea nu sunt întrebări conspiraționiste.

Sunt întrebări de securitate.

Iar dacă autoritățile nu le pun, presa și societatea trebuie să le pună.

Suveranitatea nu înseamnă doar granițe

Ne-am obișnuit să vorbim despre suveranitate ca despre teritoriu.

Dar teritoriul fără informație nu mai este suficient.