Un cetățean român se află printre supraviețuitorii accidentului feroviar devastator din sudul Spaniei, soldat cu cel puțin 39 de morți și peste 170 de răniți.
Români implicați în tragedia feroviară din Spania
Printre pasagerii celor două trenuri de mare viteză implicate în coliziunea fatală din regiunea Cordoba s-au aflat și cetățeni români, potrivit informațiilor apărute în presa spaniolă. Accidentul feroviar, considerat deja unul dintre cele mai grave din ultimii ani, a dus la pierderea a cel puțin 39 de vieți omenești și la rănirea gravă a sute de persoane.
Ministerul Afacerilor Externe a anunțat că s-a autosesizat în acest caz, prin intermediul Consulatului General al României la Sevilla. Instituția a demarat de urgență demersuri pe lângă autoritățile spaniole pentru a obține date oficiale privind existența unor cetățeni români printre victime sau răniți.
Potrivit MAE, până în acest moment, autoritățile spaniole nu pot furniza informații clare despre identitatea cetățenilor străini implicați, deoarece operațiunile de descarcerare și ancheta sunt încă în desfășurare.
Povestea românului care a supraviețuit
Presa din Andaluzia relatează însă o poveste dramatică despre românul din trenul morții, unul dintre supraviețuitorii accidentului. Acesta se afla într-un apel video cu familia sa chiar în momentul impactului devastator.
„Familiile au uneori reuniuni, cum ar fi cea a unui tânăr român. În momentul accidentului, era într-un apel video cu familia sa. Telefonul i-a zburat din mână. Au trecut câteva ore chinuitoare până când familia sa a aflat în sfârșit că este bine, că supraviețuise accidentului”, scrie presa locală din Andaluzia.
Orele care au urmat accidentului au fost descrise drept extrem de haotice, atât pentru supraviețuitori, cât și pentru familiile acestora, care au încercat disperate să afle vești despre cei dragi.
Intervenție masivă a salvatorilor
Accidentul a declanșat una dintre cele mai ample intervenții de urgență din zonă. Drumurile înguste din apropierea locului tragediei au fost rapid blocate de ambulanțe, autospeciale ale pompierilor, mașini ale Gărzii Civile, poliție locală și unități de Protecție Civilă venite din întreaga Andaluzie.
Voluntarii au improvizat un adevărat spital de campanie într-o zonă de recreere din apropiere. Acolo au fost aduse pături, apă, alimente și chiar sobe, pentru a ajuta supraviețuitorii aflați în stare de șoc sau răniții mai ușor. Persoanele care își pierduseră contactul cu rudele au primit sprijin psihologic și primul ajutor.
Căutări dramatice în vagoanele distruse
Vagonul 8 al unuia dintre trenuri a fost cel mai afectat de impact. Acesta s-a răsturnat complet după deraiere, iar în interior s-au aflat atât supraviețuitori, cât și victime decedate sau grav rănite. Cei care au reușit să scape au spart geamurile și au ieșit din vagonul plin de fum și resturi metalice.
La mai bine de 12 ore de la producerea tragediei, în unele vagoane se aflau încă persoane captive. Salvatorii au intervenit inclusiv cu câini special antrenați pentru a detecta semne de viață.
„Situaţia este în continuă desfăşurare şi asta pentru că salvatorii sunt încă la faţa locului şi vor să găsească cât mai repede oamenii care ar mai putea fi în viaţă în vagoanele care sunt complet distruse. De altfel, se folosesc câini pentru a detecta posibile persoane în viaţă”, a declarat Radu Trascău, corespondent Antena 3 CNN.
Un accident „cu adevărat ciudat”
Cauza exactă a accidentului feroviar nu este cunoscută la acest moment. Ministrul spaniol al Transporturilor, Oscar Puente, a catalogat tragedia drept extrem de neobișnuită.
„Nu se poate specula asupra cauzelor accidentului, foarte ciudate având în vedere că este vorba de o linie dreaptă pe un tronson renovat în luna mai a anului trecut, după o investiție de 700 de milioane, și cu un tren (cel al Iryo, n.r.) practic nou”.
Acesta a reiterat: „Accidentul este extrem de ciudat; s-a întâmplat în linie dreaptă. Toţi experţii pe care i-am consultat sunt extrem de nedumeriţi”.
Ancheta este în plină desfășurare, iar autoritățile spaniole continuă operațiunile de salvare și identificare a victimelor. În acest context, povestea românului din trenul morții rămâne una dintre puținele raze de speranță într-o tragedie de proporții.