Elena Tudor, câștigătoarea Power Couple 2025, este nimeni alta decât soția și mama copiilor magicianului Robert Tudor. Cei doi au făcut parte dintre cele nouă cupluri care s-au confruntat în Malta pentru adjudecarea marelui premiu. Elena și Robert Tudor sunt căsătoriți de 10 ani și au o relație de cuplu puternică, bazată pe încredere și colaborare.
9 cupluri de vedete au acceptat provocarea sezonului 2 al emisiunii Power Couple de la Antena 1. La fel ca în primul sezon, filmările au avut loc în Malta, pe insula Gozo, iar printre cei mai curajoși participanți se numără și magicianul Robert Tudor și Elena, soția sa. Cei doi au reușit să treacă peste toate provocările din competiție, iar în acest sezon ei au fost cei care și-au adjudecat victoria, potrivit Cancan.
Cine este și cu ce se ocupă Elena Tudor, câștigătoarea Power Couple 2025
Miercuri, 5 martie 2025, a avut loc marea finală de la Power Couple. Potrivit informațiilor din spațiul public, magicianul Robert Tudor și Elena, soția sa, au câștigat sezonul 2 al emisiunii de la Antena 1. Puțini sunt cei care știu cine este și cu ce se ocupă, de fapt, soția îndrăgitului magician.
„Întotdeauna am crezut că o relație de cuplu puternică se bazează pe încredere, colaborare și curajul de a ieși din zona de confort împreună. Am vrut să-mi susțin soțul în această aventură, mai ales că, fiind magician, el e obișnuit să impresioneze și să surprindă prin numere de iluzionism, dar știu că adevărata magie dintre noi vine din legătura noastră”, a spus Elena Tudor.
Nu la fel de prezentă ca soțul ei în lumina reflectoarelor, Elena este femeia din spatele artistului și omului Robert Tudor. Cei doi sunt căsătoriți de 10 ani și au împreună doi copii, o fată și un băiat. În timp ce soțul ei este pasionat de magie, Elena Tudor îndrăgește arta și se ocupă de propria afacere cu obiecte ceramice.
Mai exact, printre altele, soția magicianului pictează, decorează și realizează manual căni, cești și alte obiecte ceramice. De ceva ani, Elena se bucura de aprecieri și laude din partea comunității sale de pe sociale media, acolo unde și-a format propria clientelă. Pe pagina sa de Instagram, soția magicianului se ocupă personal de mica sa afacere, își promovează produsele și talentul artistic.
Ce vor face cu marele premiu
Cuplul format din Robert și Elena Tudor a trăit fiecare probă cu intensitate, cei doi încercând să dovedească faptul că ei sunt cei care merită trofeul. Înainte de marea finală, cuplul a dezvăluit ce va face cu trofeul Power Couple.
„Trofeul îl vom așeza într-un loc unde să-l vedem zi de zi, ca să ne amintim de această experiență incredibilă. Iar premiul financiar îl vom investi în educația copiilor noștri, pentru că viitorul lor este cea mai importantă investiție pe care o putem face”, au spus Elena și Robert Tudor.