Dacă e o săptămână nouă, babele mai povestesc unele chestiuni care s-au petrecut prin Târg în weekend. Este unu prin Târg care ciugulește bani de unde se poate, dar el cică face voluntariat. Carusel Zbenchea se numește, iar cu sărbătorile de prin Târg a fost foarte implicat, cum s-ar spune. Faza e că la urechile babelor a ajuns o povestioară ce-l are în prim-plan. Într-o seară de pelerinaj se auzeau urlete și behăeli. Cine se manifesta așa? Păi Carusel. Țipa la două voluntare cât mâna de slabe că au băut două ceaiuri care ar fi fost pentru el și pentru încă unul de pe acolo. Fetele au început să plângă când au văzut cum face Carusel ca un buhai și s-au speriat. El a continuat să urle și le-a trimis pe fete prin mulțime de parcă ar fi vreun guru… Apăi n-au chef babele să vă povestească despre el că nu merită, dar omul e doxă… țepe, bătăi, divorțuri cu scandal și etc… Se auzea într-un timp că a fost luat în vizor de niște băieți care au sediul prin Roșcani…