Prima pagină » Cancan ultimă oră » Cine se ocupă de înmormântarea lui Petrică Mâțu Stoian. Acum s-a aflat

Cine se ocupă de înmormântarea lui Petrică Mâțu Stoian. Acum s-a aflat

08 nov. 2021, 07:35,
în Cancan ultimă oră

 

Petrică Mâțu Stoian va fi înmormântat la Craiova, acolo unde locuia și unde are și un loc de veci. Interpretul de muzică populară s-a stins din viață fulgerător, însă, într-un fel sau altul, avea totul pregătit pentru trecerea în lumea de dincolo. Recent artistul a fost la cimitir și s-a asigurat că totul arată așa cum trebuie. Nu știa atunci că va ajunge acolo mult mai devreme decât și-ar fi închipuit oricine.

Cine se va ocupa de înmormântarea lui Petrică Mâțu Stoian
Potrivit Fanatik, sora artistului se va ocupa de funeraliile acestuia, ea fiind ruda de gradul 1 care este îndreptățită să preia frâiele în această situație. În cursul zilei de luni, 8 noiembrie, trupul neînsuflețit al maestrului va ajunge la Ansamblul Maria Tănase din Craiova unde va sta până miercuri când va avea loc înmormântarea.

Petrică Mâțu Stoian va fi înhumat în Cimitirul Ungureni din Craiova. Nu este sigur însă unde va avea loc slujba de înmormântare pentru că biserica de care aparține artistul este destul de mică, iar familia lui Petrică Mâțu Stoian se așteaptă să vină foarte mulți oameni să-l conducă pe ultimul drum.

Înmormântarea va avea loc în Craiova, la Cimitirul Ungureni, acolo unde era cavoul pregătit. Biserica e sub semnul întrebării, pentru că biserica de care aparține el este mică și ne așteptăm să vină multă lume, deci nu se știe exact unde va fi slujba, a declarat pentru Fanatik, Doru Gusman, impresarul artistului.

Doru Gusman a fost impresarul și bunul prieten al lui Petrică Mâțu Stoian. Cei doi au lucrat împreună timp de 16 ani. Bărbatul are numai cuvinte de laudă la adresa regretatului artist despre care spune că a fost un om de milioane.

Petrică Mâțu Stoian 18 septembrie 1960 – 6 noiembrie 2021

Un nume mare al muzicii populare românești a părăsit această lume mult prea devreme și a lăsat în urmă un gol imens și multă durere în inimile apropiaților săi, dar și ale fanilor din întreaga țară.

Petrică Mâțu Stoian a murit fulgerător după ce i s-a făcut rău și a ajuns de urgență la spital. Medicii au încercat să-l salveze, ba chiar era programat transferul la Spitalul Bagdasar Arseni din București, însă nu s-a mai întâmplat pentru că inima marelui artist a cedat.

Interpretul de muzică populară avea 61 de ani și visa la o pensie lungă. Din păcate, nu și-a putut îndeplini această mare dorință. Spune că se retrage de pe scenă pentru a lăsa locul noilor generații, dar iată că s-a retras de tot din această lume.

 

Donație lunară
Donează lunar pentru susținerea jurnalismului de calitate

Plată sigură și protejată
Alătură-te comunității noastre de susținători
Donația ta lunară ne ajută să planificăm și să continuăm să informăm corect și echidistant
Donație singulară
Donează o singură dată pentru susținerea jurnalismului de calitate

Plată sigură și protejată
Contribuția ta face diferența
Ne ajuți să rămânem independenți și să aducem informații de care ai nevoie
Articol recomandat
FOTO Revoltă după o cazare în Eforie Nord. Un cuplu susține că a găsit mucegai și mizerie într-un hotel de trei stele, deși a plătit 350 de lei pe noapte
Un cuplu cazat într-un hotel de trei stele din Eforie Nord susține că a găsit mucegai, praf și instalații sanitare deteriorate. Imaginile au fost publicate online, iar turiștii cer verificări din partea ANPC. Turiștii susțin că au descoperit o cameră cu numeroase probleme de igienă și întreținere, iar după ce au cerut schimbarea acesteia, spun […]
Revoltă după o cazare în Eforie Nord. Un cuplu susține că a găsit mucegai și mizerie într-un hotel de trei stele, deși a plătit 350 de lei pe noapte

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

`
`
BZI - Editia Digitală - pdf
11 iulie 2026
11 iulie 2026