Prima pagină » Local » Cinematograful Dacia intră în reabilitare. Valoarea proiectului este de peste 14,8 milioane de lei – GALERIE FOTO, UPDATE

Cinematograful Dacia intră în reabilitare. Valoarea proiectului este de peste 14,8 milioane de lei – GALERIE FOTO, UPDATE

01 feb. 2024, 10:22, 5 ,
în Local

Astăzi, 1 februarie 2024, începând cu ora 10.00, la Cinematograful Dacia, situat în strada Mușatini – Piața Voievozilor, cartierul Alexandru cel Bun, are loc predarea amplasamentului către constructor pentru începerea lucrărilor.

UPDATE: Cele mai importante declarații:

„Astăzi este predarea de amplasament, constructul a fost validat și semnarea contractului s-a făcut în luna decembrie. De astăzi construcția intră pe mâinile antreprenorului cu care am semnat contractul. Sperăm ca în maxim 18 luni să putem reintroduce oamenii în cinema. Numele va fi reconfigurat în Cinematograful Copiilor și va fi un punct de atracție pentru copii”, a transmis primarul Mihai Chirica.

„Putem spune că după fostul Cinematograf Victoria, iată al doilea cinematograf al Iașului pleacă în drumul spre restaurare, reabilitare. Cu ajutorul lui Dumnezeu și seriozitatea celor care au câștigat licitația, sperăm ca în 18 luni să le putem spune bun venit primilor spectatori, în ceea ce va fi Ateneul Copiilor. Este o lucrare complexă, o lucrare grea, dar totdată o lucrare mult așteptată, ținând cont că ne aflăm în cartierul cu cea mai mare pondere atât de copii cât și de tineret, că ne aflăm într-o zonă mult dorită de acte culturale și cred că această inițiativă de a face un Ateneu al Copiilor din fostul Cinematograf Dacia, o sală cu aproximativ 450 de locuri, cred că este bine venită. Cluburi pentru cei mici vor avea loc aici, cursuri pentru ei și în general activități pentru ei”, declară Andrei Apreotesei, manager interimar Palatul Culturii.

Cinematograful Dacia intră în reabilitare

În luna decembrie 2023 a fost semnat contractul de reabilitare, modernizare, extindere și dotare a Cinematografului Dacia între Municipiul Iași și firma Amina & S Group LLC – Sucursala Iași, care are o durată de execuție de 18 luni de la data ordinului de începere.

Valoarea proiectului este de 12,493,811.45 lei fără TVA, respectiv 14.867.635,62 lei cu TVA, suma necesară investiției provenind dintr-un împrumut contractat de Municipiul Iași de la Banca Europeană pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare.

Prezenți la eveniment vor fi primarul Municipiului Iași, Mihai Chirica, Managerul Complexului Muzeal Național „Moldova”, Andrei Apreotesei și Managerul Ateneului Național din Iași, Gheorghiță Rusu-Persic.

Donație lunară
Donează lunar pentru susținerea jurnalismului de calitate

Donație singulară
Donează o singură dată pentru susținerea jurnalismului de calitate

Articol recomandat
FOTO Guvernul Ilie Bolojan anunță plafonarea facturilor!
Guvernul Ilie Bolojan anunță plafonarea facturilor. Pachetul de măsuri este menit să tempereze creșterea costului vieții: „Ordonanța Siguranței Energetice”. Măsura fixează pentru următoarele 12 luni un scut împotriva scumpirilor la gaze, mizând pe stabilitate într-o perioadă economică încă fragilă. Obiectivul este să fie evitată o explozie a facturilor înaintea iernii următoare și să se ofere […]
Guvernul Ilie Bolojan anunță plafonarea facturilor!
Comentarii
  • Și ce tehnologie nouă va avea? Video și audio??????

  • Păi, eu credeam că-i deja gata! Nici n-a intrat, măcar???

  • Daiana, Ledy dă Bahlui, uite o evoluție a tehnologiei video: AN ( adică alb/negru), color cu tuburi, color cu ecran drept (fără prea multe detalii, ca să nu faci vreo migrenă). Pe ultimele nu ți le mai spun pentru că sunt prea SF pentru nivelul tău de înțelegere.
    Uite și la sunet câteva tehnologii: țipătul din gură a la Șoșoacă, mono, stereo, surround …

  • În Dacia noi nu avem bani de țigări și păcănele și voi vreți cultură pe Bahlui. Devin pedofilii mari cinefili.

  • la cum arata imaginea pare ca nu in Dacia

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

`
`
BZI - Editia Digitală - pdf
30 aprilie 2026
30 aprilie 2026