Ciorba de varză dulce cu legume este una dintre cele mai căutate rețete atunci când se apropie toamna. Evident, ciorbele nu lipsesc aproape niciodată de pe masa unui român, alături de borș și supe. Poporul nostru a devenit din ce în ce mai inventiv, cu timpul, atunci când vine vorba de astfel de feluri de mâncare. Putem vorbi despre ciorbe cu legume, cu varză, cu afumătură și nu numai, acrite prin diferite moduri. Ciorbele se acresc, în general, prin suc de lămâie, zeamă de murături sau chiar oțet.
Totuși, este indicat ca ciorba de varză dulce să fie acrită cu suc de roșii. Pe timpuri gospodinele chiar emiteau voluntar să acrească ciorba, pentru a ieși cât mai dulce.
Ingredientele de care avem nevoie pentru o ciorbă gustoasă
Chiar dacă această rețetă nu conține carne, ciorba de varză dulce este îndeajuns de gustoasă încât să nu simțim lipsa de carne sau de afumătură. Mirodeniile îi vor da cât mai multă savoare și parfum care ne va duce cu gândul la tradiție și copilărie.
Acest preparat este recomandat chiar și în timpul postului sau a dietelor.
În primul rând vom avea nevoie de varză albă. Cel mai bine e ca aceasta să fie proaspătă. O singură varză potrivită (între 600 de grame și 1 kg) ar trebui să fie de ajuns.
Pentru restul legumelor, ne vom folosi în mare parte de rădăcinoase. Doi sau trei morcovi și o rădăcină de păstârnac. Pe lângă acestea, ne vor mai trebui două cepe potrivite și o rădăcină de pătrunjel.
Pentru acrirea ciorbei, ne vom folosi de aproximativ 500 de ml de suc de roșii.
Pentru cât mai mult gust, putem adăuga niște cimbru uscat sau mărar uscat, după preferințe.
Ciorbă de varză dulce cu legume – Mod de preparare
Putem începe prin a pregăti și a spăla toate legumele. Cel mai bine, pentru ca preparatul să fie cât mai gustos, este să sotăm puțin legumele. Trebuie să curățăm morcovii și păstârnacul și să-i dăm prin răzătoare. Împreună cu pătrunjelul, urmează să le punem pe toate într-o cratiță împreună cu puțin ulei (două-trei linguri). Desigur, adăugăm și puțină sare. Acestea pot sta câteva minute la foc mic cu capacul deasupra.
În acest fel, ciorba va avea o aromă mult mai puternică.
Atunci când acestea încep să sfârâie trebuie să adăugăm 1,5 – 2 litrii de apă călduță. Mai putem adăuga puțină sare, după gust.
Imediat după aceea, trebuie să tocăm ceapa destul de mărunt, iar varza să o tăiem în franjuri subțiri. Varza dulce nu trebuie pusă la foc odată cu celelalte legume, pentru că fierbe mult mai repede.
După aproximativ 20 de minute de când am lăsat legumele la fiert, putem adăuga varza împreună cu ceapa. Tot în această etapă, putem adăuga și cimbrul sau mărarul, în funcție de preferințe.
Din acest moment, ciorba va sta pe foc cu capacul pus, cam încă 20 de minute. Cu câteva minute înainte de a lua ciorba de pe foc, trebuie să punem sucul de roșii, urmând să amestecăm foarte bine.
Ciorba de varză dulce cu legume este gata de servit! Un preparat gustos și sănătos (de post) care dă musafirii pe spate!