Ciprian Ciucu nu exclude ca PNL să susțină un guvern PSD-UDMR-minorităţi. Acesta a menționat că nuu se poate sta cu un guvern fără puteri. Totuși, Ciprian Ciucu a precizat că nu vorbește în numele partidului.
Ciprian Ciucu nu exclude ca PNL să susțină un guvern PSD-UDMR-minorităţi
Apele în PNL sunt foarte tulburi după ce a trecut moțiunea de cenzură. Din ce în ce mai mulți lideri liebrali iau în calcul o nouă colaborare cu PSD. Chiar dacă este mai rezervat, primarul Capitalei, Ciprian Ciucu, nu exclude ca PNL să susțină un guvern PSD-UDMR-minorităţi.
„Dacă vin şi zic ok, ne asumăm guvernarea, ne putem asuma să luăm în considerare, dar, atenţie, ceea ce spun aici o spun în nume personal, deci speculez (…) dacă vor un vot de învestitură, ne putem rezuma la un vot de învestitură, astfel încât să avem un guvern funcţional. Nu putem sta cu un guvern fără puteri”, a spus Ciprian Ciucu.
Prim-vicepreședintele PNL a argumentat că PSD trebuie lăsat să formeze majoritatea pentru un nou guvern, după ce a dărâmat Guvernul Bolojan, alături de AUR.
„Ceea ce noi am spus este că cei care au făcut o majoritate ca să dărâme guvernul trebuie să-şi asume aceeaşi majoritate, să formeze noul guvern. În cazul în care PSD care a făcut parte din această coaliţie, cu care am avut un protocol semnat nu îşi asumă guvernarea şi recunoaşte că nu are curaj să guverneze, după ce a dărâmat guvernul, dacă nu există altă posibilitate, noi nu fugim de răspundere, dar trebuie să le dăm şansa să formeze guvernul pentru că au răsturnat guvernul. Întotdeuna când răstorni ceva, trebuie să ai altceva de pus în loc. Acum i-am invitat să îşi asume guvernarea”, a declarat Ciprian Ciucu.
Guvernul Bolojan poate rămâne interimar maximum 45 de zile
Prim-vicepreşedintele PNL a declarat că liberalii sunt pregătiţi să preia guvernarea, dacă PSD refuză să facă acest pas.
„Dacă nu îşi doresc cu AUR, de ce au format majoritatea prin care au dărâmat guvernul, adică sunt inconsistenţi? E foarte greu de înţeles acest lucru. Din moment ce PSD iese, prin vocea preşedintelui sau prin Biroul lor Politic Naţional, ieşi şi spun nu ne asumăm guvernarea, ne este frică să guvernăm, cineva trebuie să o facă, vă daţi seama, noi o putem face”, a mai spus Ciucu.
În acest moment, România nu are un guvern cu puteri depline, Guvernul Bolojan poate rămâne interimar maximum 45 de zile, timp în care poate adopta doar decizii strict administrative, care țin de funcționarea statului. Guvernul Bolojan a fost demis, marți, 5 mai, după ce Parlamentul a votat pentru moțiunea de cenzură inițiată de PSD și AUR.
Așadar, Ciprian Ciucu nu exclude ca PNL să susțină un guvern PSD-UDMR-minorităţi. Acesta a menționat că nuu se poate sta cu un guvern fără puteri. Totuși, Ciprian Ciucu a precizat că nu vorbește în numele partidului.
Au pus mana pe tara si nu vor sa o lase pana nu o distrug total. Pe noi ne-a impartit rau de tot. Nu pot vorbi chiar cu niste neamuri pentru ca vin rusii.