Sâmbătă, 11 iulie, circulația de pe o stradă din cartierul Păcurari a fost blocată din cauza unui cortegiu funerar.
La ceremonie au participat zeci, posibil sute de persoane.
Potrivit persoanelor aflate în zonă, traficul a fost afectat pe durata procesiunii, iar muzica difuzată la un volum ridicat a provocat nemulțumirea unor locatari.
Evenimentul a stârnit numeroase reacții în rândul trecătorilor. O parte dintre ieșeni au criticat faptul că circulația a fost blocată și că nivelul zgomotului a fost ridicat.
„Nu înțeleg de ce trebuie un asemenea spectacol. Se ajunge să fie afectat întreg cartierul”, a comentat un ieșean.
Alții au susținut însă că astfel de ceremonii fac parte din tradițiile unor comunități și că nu reprezintă o situație ieșită din comun.
„Cine se miră de așa ceva nu știe cum erau înmormântările pe vremuri. Astfel de procesiuni existau și în trecut”, a remarcat un alt ieșean.
De asemenea, mulți dintre locatari se plâng că zgomotul durează de mai multe zile, iar autoritățile nu au luat nicio măsură.
Sursa foto: Esti din Iași dacă
Astfel de mizerii sunt ilegale de cativa ani. Alo Politia ce faceti?
Ia să fi făcut un român așa ceva, să vezi cum era luat și își lua o amendă cât China de mare.
Politia locala sectia 2 a fost anuntata si pt manelele puse la maxim pana dupa miezul noptii si nu a facut nimic. Ce este de facut in acest sens? Sa trimitem email cu filmari la politia nationala?
Napalm
Bine zici…
MG-42
La Sectia 2 este unul Ciprian Hutanu, rusinea Inspectoratului. Nici un proces verbal de amenda nu e in stare sa scrie. E un dobitoc si jumatate si mai hartuieste si sotiile prietenilo!!!
ciorile dau mwye la toți beshenii
A crăpat Croncănel de Iași?
Intre timp, Iasul sarbatoreste. Motiv de bucurie pentru o cioara in minus.
Deci, cine a murit ????????????????????????????????????????
Cra cra cra, gantzi , cra