Cisiordania a decretat stare de urgență în urma numărului de cazuri de Covid-19. Preşedintele palestinian, Mahmud Abbas, a decretat duminică starea de urgenţă timp de o lună în faţa unei escaladări a numărului de cazuri de COVID-19 în teritoriile palestiniene, fapt ce a forţat guvernul să impună măsuri de restricţie severe în ultimele zile, relatează EFE.
Cisiordania a decretat stare de urgență în urma numărului de cazuri de Covid-19
Este pentru a treia când preşedintele Abbas promulgă o măsură de acest tip, după ce a adoptat prima oară această măsură în luna martie, după înregistrarea primelor infecţii în Cisiordania.
Starea de urgenţă va dura o lună, până la 5 august, dar va fi prelungită dacă autorităţile consideră că va fi necesar.
„Autorităţile trebuie să continue să adopte măsurile necesare pentru a face faţă pericolului noului coronavirus, pentru a proteja sănătatea publică şi a garanta securitatea şi stabilitatea”, se arată în decretul prezidenţial publicat de agenţia de ştiri Wafa.
Iniţial, impactul COVID-19 în Palestina a fost mai uşor, regiunea a depăşit faza cea mai critică şi a iniţiat un proces de flexibilizare pentru a recupera activitatea economică. Însă relaxarea a dus la o creştere preocupantă a cazurilor şi la o uşoară creştere a numărului de decese, o dinamică ce a atins cifre record.
Bilanţul contaminărilor cu noul coronavirus în Cisiordania a atins un nivel record sâmbătă, înregistrându-se 501 de noi cazuri.
Focarul de infectare este concentrat în zona oraşului Hebron din sudul Cisiordaniei, unde au fost înregistrate peste 400 dintre noile contaminări, potrivit ministerului palestinian al sănătăţii.
Epidemia de COVID-19 a dus la îmbolnăvirea, până în prezent, a 3.763 de persoane în Cisiordania şi la decesul a 11 persoane.
Organizaţia Mondială a Sănătăţii anunță un număr record de noi cazuri de Covid-19
Raportul spune că sunt peste 10,9 milioane de cazuri Covid-19 confirmate la nivel global, cu 212.326 de cazuri noi în ultimele 24 de ore. De la începutul pandemiei s-au înregistrat cel puțin 523.011 de decese în întreaga lume, 5.134 dintre aceste decese fiind înregistrate în ultimele 24 de ore.
Cea mai mare creștere raportată sâmbătă a avut loc în America de Nord și de Sud, cu 129.772 de cazuri noi în ultimele 24 de ore, ceea ce a ridicat totalul din regiune la aproape 5,58 milioane.
Asia de Sud-Est a avut 27.947 de cazuri noi, cu India și Bangladesh înregistrând cele mai mari creșteri din regiune. Regiunea Mediteranei de Est a înregistrat 20.043 de cazuri noi cu Arabia Saudită, Pakistanul și Iranul cel mai puternic lovite. Europa a înregistrat 19.694 de cazuri noi, cu cea mai mare creștere în Rusia. Africa a avut 12.619 cazuri, iar Pacificul de Vest, care include China, a avut 2.251 de cazuri noi.
Europa are în total 2,75 milioane de cazuri, regiunea Estului Mediteranei are 1,13 milioane, Asia de Sud-Est are aproape 900.000, Africa are peste 342.000, iar Pacificul de Vest are aproape 222.000 de cazuri.
OMS a menționat că factori precum detectarea cazurilor, definițiile, strategiile de testare sau raportarea diferă între țări, teritorii și zone. Un oficial de vârf al agenției a avertizat săptămâna aceasta că este posibil ca unele țări să fie nevoite să reintroducă restricțiile.
În timp ce cazurile confirmate sunt în creștere în SUA, virusul pare să ucidă mai puține persoane raaportat la numărul infecțiilor. The New York Times a citat vineri experți care spun că pare să fi apărut o schimbare în modul în care virusul infectează.